„Regina era goală.
De la terasa palatului său, Cleopatra contempla, fără îndoială pentru ultima oară, scumpa ei capitală, strălucitoarea Alexandrie.
Vântul blând al nopții nu-i potolea febra; ea, suverana Egiptului, tărâmul iubit al zeilor, pe care crezuse că l-a cucerit și pe care acum îl pierdea, ea, stăpâna absolută a unei țări bogate, era redusă la singurătate și neputință.
Flacăra strălucitoare din vârful farului lumina marea, confirmând gloria cetății fondate de Alexandru cel Mare, după e i-a învins pe perși și a eliberat vechiul pământ al faraonilor de sub o ocupație aspră. Biblioteca, Muzeul, templele, teatrul, palatele, portul, farul… Ce de splendori, a căror deținătoare legitimă devenise la moartea tatălui său, în timpul eclipsei totale de lună din martie 51 î.H.!
Tatăl ei, al doisprezecelea din neamul Ptolemeilor, un laș, un corup, un obsedat sexual care vânduse Egiptul romanilor! Supranumit de popor „flautistul”, îi plăcea să cânte la acest instrument în timpul orgiilor la care se dădea în stambă, pierzându-și orice urmă de demnitate. alungat din Alexandria, pusese din nou mâna pe putere, cumpărându-i cu bani grei pe soldații romani și declanșând astfel o criză economică. O mulțime de mercenari, mai ales germani și gali aparțineau astăzi armatei egiptene pe care Cleopatra nu o mai controla.
Mânioasă la culme, tânăra de douăzeci de ani își smulse colierul de perle, își scoase brățările de argint și le aruncă acelei cetăți ingrate care voia să se debaraseze de ea și s-o lase pradă lăcomiei unei șlehte de conspiratori.
Născută la Alexandria în ianuarie 69 î.H., în apartamentul concubinelor tatălui său, Cleopatra urcase pe tron la vârsta de 18 ani. Un tron pe care, potrivit tradiției Ptolemeilor, fusese nevoită să-l împartă cu frățiorul ei de 10 ani. Totuși, Cleopatra I domnise singură după moartea soțului ei, în 189 î.H.!
Iar Cleopatra a VII-a, al cărei nume însemna „Gloria tatălui său”, o imitase ținându-l în umbră pe mucosul ăla afurisit de Ptolemeu al XIII-lea pe care-l detesta. Luându-și, nu fără ironie, numele de „Cea care-și iubește tatăl”, ea prefera titlul de „Cea care își iubește patria”, acel Egipt cu trecut glorios, obiect al tuturor visurilor ei.
Acum aceste visuri se transformau în coșmar.
Revoltată de atâta nedreptate, tânăra ridică mâinile spre lună.
– Tu care te stingi și renaști, dă-mi forța ta!
Nu-și arătase Cleopatra maturitatea și curajul încercând să rezolve criza financiară? Din cauza datoriilor enorme ale tatălui ei, fusese constrânsă să recurgă la o devalorizarea și să pună să fie bătute monede noi de bronz. Lovite de perioade de foamete și de o fiscalitate insuportabilă, satele erau cuprinse de frământare; de aceea, ca să păstreze bogăția capitalei, surverana semnase un decret care interzicea, sub amenințarea cu moartea, transportarea cerealelor provenind din Egiptul de Mijloc în altă parte decât Alexandria. Silozurile ei rămâneau pline, iar grecii n-aveau să ducă lipsă de hrană.
Și acesta nu era decât începutul unui proces de reforme prin care avea de gând să lupte împotriva corupției și a unei birocrații sufocante, așa încât să restabilească prosperitatea țării.
Dar Cleopatra se trezea confruntată cu mediocritatea curții sale și cu perversitatea tatălui ei defunct! Acesta ceruse senatului Romei să vegheze la executarea testamentului său, care cerea ca puterea să fie împărțită între fiica lui cea mare și fratele ei mai mic, Ptolemeu al XIII-lea, un puști insuportabil și pretențios care se bucura de un sprijin puternic.
Trei oameni îl manipulau pe măscăriciul ăsta și hotărâseră să o distrugă pe Cleopatra: eunucul Pothinus, care se afla în fruntea guvernului, eruditul Teodot, preceptor al regișorului, și Achillas, comandantul armatei. Iar Arsione, sora mai mică a Cleopatrei, încuraja acest trio malefic; șireată, ambițioasă și geloasă, ea nu-și dorea decât să pună mâna pe putere.
Sfidând pericolul, tânăra regină dăduse dovadă de lipsă de luciditate și de vigilență; preocupată să rezolve criza financiară și să-și impună punctele de vedere fără a-i menaja pe cei susceptibili, ea se simțea capabilă să conducă singură statul, uitând de testamentul tatălui său și de supunerea acestuia față de romani.
Roma, marea putere, arogantă și disprețuitoare! Doi oameni ai armelor, prădători de temut, se înfruntau pentru a o stăpâni: Cezar și Pompei. Cleopatra îl alesese pe cel din urmă, sperând că acesta va rămâne departe de Egipt și nu-i va contesta suveranitatea. În anul 49 î.H., ea îi trimisese provizii și soldați, iar gurile rele susțineau că regina devenise amanta fiului lui Pompei, trimis la Alexandria ca ambasador!”
Cartea Ultimul vis al Cleopatrei poate fi achiziționată de la: