Înainte de lăsarea serii, Mason hotărî să meargă la casa veche, iar Ana își manifestă dorința de a-l însoți, mai ales că devenise curioasă, tot ascultând-o pe Betty povestind despre ea.
– Te voi duce mâine! E pe punctul de a se însera și mare lucru nu vei putea vedea. Voi arunca doar un ochi și mă voi întoarce repede, spuse el dând să plece.
– O, dar voi merge! Nu voi putea închide un ochi, tot așteptând ziua de mâine. Măcar să-mi potolesc curiozitatea un pic!
– Măi să fie! exclamă Mason râzând. Azi ești hotărâtă să mi te opui în toate cele!
Peste puțin timp se aflau umăr lângă umăr, călărind pe bidivii ce fornăiau, bucuroși de o plimbare nesperată. Străbătură în liniște pajiștea largă, privind minunatul apus sângeriu cu un soi de venerație religioasă. Soarele părea că se topește și cuprinde în lava sa de foc tot cerul, scurgându-se împreună cu acesta peste pădurea ce, la linia orizontului, părea o masă compactă, neagră.
Se făcu rece. O burniță fină, ce mai mult se simțea decât se vedea, începu să plutească din înaltul cerului, așezându-se ca o mătase diafană pe umerii lor. Pe măsură ce se apropiau, negrul pădurii se topea ușor, căpătând culoare; palidă – la început, apoi din ce în ce mai vie; o mantie multicoloră, în diferite nuanțe de arămiu, arătând ireal sub lumina apusului, ce făcea ca totul să pară cuprins într-un văl incendiar.
Ana nu-și putu reține o exclamație admirativă în fața peisajului de o perfecțiune ce te lăsa fără suflu. Măreția naturii se află în cele mai firești lucruri, în cele mai mărunte detalii, și o frunză îngălbenită care tremură pentru ultima oară lângă ramul ce i-a dat viață, apoi se desprinde într-un balans tânguitor pentru a-i deveni hrană, reprezintă un spectacol pe care nici unul dintre cele inventate de oameni nu l-ar putea egala.
Pădurea îi cuprinse în trupul ei plin de viață. Frunzele strivite sub copitele cailor și zgomotele făcute de micile viețuitoare ce-și găsiseră sălaș printre ramurile parțial dezgolite ale copacilor, reprezentau sunete noi pentru urechile orășenilor, obișnuiți cu ritmul strident al claxoanelor automobilelor și ei înaintau încet, de parcă ar fi încălcat un tărâm magic, stăpânit de zâne. Câte o veveriță se oprea din alergătură și-i privea cu mirarea stăpânului al cărui domeniu a fost încălcat de nepoftiți.
Ana aruncă o privire spre Mason și-l găsi cu ochii ațintiți asupra ei. Era căutătura de mai devreme, din fața grajdului, fără pic de zâmbet, de o seriozitate ce îngheța sângele în vene.
– De ce mă privești așa? îl întrebă, dar, într-un fel, știa răspunsul.
– Mă fascinează felul în care te văd observând și trăind totul! N-am mai văzut așa ceva, la nimeni! Ești ca un copil, și bucuria pe care o citesc în ochii tăi mă alimentează cu atâta energie, încât simt că aș putea decola… Mă resetează!
– Locul acesta e de vină, răspunse ea simțind că obrajii i se aprind.
– Nu cred că locul în care te afli are vreo importanță. Te-am observat în diferite ipostaze…
– M-ai observat?
– Doar știi asta!
– A fost o vreme când credeam că tot ceea ce-ți inspir era dezgust.
El râse, lăsându-și capul pe spate.
– Sunt un bun actor! Afacerile, ale căror taine am fost forțat să le pătrund din adolescență, m-au învățat să disimulez… Chiar dacă muream de nerăbdare să preiau afacerea unuia sau altuia, trebuia să las impresia că eu le fac lor o favoare.
– Dar ăsta-i cinism! Și mi se pare trist să fii forțat să trăiești astfel!
– Poate… Dacă ai forța de a nu te lăsa absorbit de stilul ăsta de viață și privești totul ca pe un rol…
– Rol?! Sună îngrozitor! exclamă ea, încruntându-se.
Mason râse.
– Sună îngrozitor numai pentru cineva care n-a avut tangențe cu lumea afacerilor. Poate părea crud, dar nu e!
– Să nu-mi spui că vreodată ai profitat de cineva aflat la ananghie, doar de dragul de a face o afacere bună!
– Cu regretul de a mă vedea coborât de pe piedestal, am făcut-o! Și observând privirea ta oripilată, sper că măcar îmi vei aprecia sinceritatea!
Dar ea privea în față, încruntată, evitând ochii lui care o fixau plini de amuzament.
– Hai s-o luăm altfel! râse Mason. Dacă n-aș fi fost atât de priceput în afaceri, noi doi nu ne-am mai fi cunoscut!
Ea întoarse privirea spre el.
– Aha! Eram sigur că așa îți voi căpăta atenția! Vezi tu, când am început să mă ocup de afacerile familiei, situația era în cădere liberă și dacă nu m-aș fi comportat exact așa precum ți-am spus, nu mi-aș fi permis nici măcar să privesc din exterior restaurantul în care erai în seara aceea.
Observându-i interesul, zâmbi, cu o umbră de sarcasm în colțul buzelor.
– Nu-i așa că atunci când este vorba de persoana ta, ești dispusă să renunți la intransigență?
– Ești răutăcios!
– Poți să pariezi că sunt! Mă judeci! exclamă. Dacă leului i-ar fi milă de gazela din junglă, familia sa ar pieri.
– Te referi la niște animale!
– Ha! pufni ironic. Crezi că dacă avem reguli care ne spun ce și cum să facem, suntem diferiți de animalele din junglă? Ba chiar ele sunt de admirat, acționează din instinct, pe când oamenii… E drăguț că undeva, în adâncul tău, zace dorința de a salva lumea. Au încercat alții înaintea ta și s-a dovedit: Nu poate fi salvată!
Văzând expresia de tristețe stăruind pe chipul ei, se simți cuprins de iritare.
– Am o datorie față de familia mea și față de cei pe care îi iubesc. Pentru ei sunt capabil de orice! Orice! spuse cu furie, strângând hățurile cu atâta forță, încât pumnul i se albi, golit de sânge.
Rostise ultimul cuvânt, străpungând-o cu o privire aprinsă și Ana tăcu, înfiorată.
Cartea Rochia aurie poate fi achiziționată de la: