„Când eram mică, obișnuiam să mă odihnesc liniștită în poala mamei, ascultându-i glasul în timp ce depăna amintiri despre vremuri mai bune. Vezi tu, mama provenea dintr-o familie foarte bogată și influentă, așa încât, la un moment dat, bunica din partea mamei, doamna Armstrong, englezoaică fiind, fusese chemată să ofere un buchet de flori și să strângă mâna înmănușată a reginei Victoria. Mama s-a născut parțial surdă, însă tatăl ei i-a stat cu buzele lipite de frunte și i-a vorbit neobosit până când micuța a învățat să vorbească. Când a împlinit șaisprezece ani era frumoasă ca o zână. La casa lor din Colombo au început să vină pețitori de peste tot, însă ea s-a îndrăgostit de mirosul pericolului. Ochii ei alungiți s-au oprit asupra unui nemernic fermecător.
Într-o noapte, s-a cățărat pe fereastră și a ieșit afară pe copacul de neem, pe care tatăl ei pusese să crească o tufă țepoasă de bougainvillea încă de când copila avea un an, în încercarea de a opri orice bărbat care ar fi îndrăznit să escaladeze copacul ca să ajungă la fereastra fiicei lui. De parcă gândurile lui curate alimentaseră arbustul, acesta crescuse și iar crescuse, până când coroana toată, plină de flori aprinse la culoare, devenise un semn distinctiv ce se putea vedea de la kilometri distanță. Dar bunicul nu luase în calcul încăpățânarea propriului copil.
În noaptea aceea, la lumina lunii, spinii ca niște colți de fiară dezgoliți i-au sfâșiat hainele groase, au tras-o de plete și i-au intrat adânc în piele, însă nu au putut-o opri. Dedesubt era bărbatul pe care îl iubea. Când în sfârșit a ajuns lângă el, fiecare centimetru de piele o ustura, cuprinsă parcă de flăcări. Mută, umbra o îndemnă să îl urmeze, însă fiecare pas era cumplit de dureros de parcă ar fi avut cioburi în tălpi, așa că îl rugă să se oprească un pic. Silueta tăcută o luă în brațe, și continuă să se îndepărteze. La adăpostul brațelor sale calde, fata privi în urmă spre casă, care părea impresionantă pe fondul cerului înstelat, și își văzu urmele însângerate ale pașilor. Petele trădării ei. Începu să plângă, știind că acestea aveau să-l doară cel mai mult pe sărmanul ei tată.
În zori, iubiții s-au cununat într-un templu mic dintr-un alt sat. După cearta aprigă care-a urmat, mirele, tatăl meu, care era, de fapt, fiul plin de resentimente al unui servitor din slujba bunicului, i-a interzis mamei să-și mai vadă vreodată familia. Abia după ce tata a ajuns cenușă suflată de vânt s-a mai întors mama la casa ei părintească, însă atunci bunica era deja o văduvă căruntă îndurerată.”
Cartea Zeița orezului poate fi achiziționată de la: