Câtă vreme să fi trecut, și-a început vecina povestea, dar dacă astăzi Moișe își mărită fata? Trebuie să fie cam 20 de ani și mai bine.
Pe strada Băii, unde era și casa noastră, s-a mutat atunci o pereche de tineri. Nu erau de prin părțile noastre și nu-i cunoștea nimeni. Moișe cu nevasta lui, Bina. Dar în scurtă vreme oamenii i-au îndrăgit, fiindcă erau „bolboteș”, adică gospodari, vorbeau frumos și făceau prețuri cinstite la băcănia pe care tocmai și-o deschiseră.
– Spune mai pe scurt, am auzit-o pe bunica mea, că ne-apucă noaptea. Îmi explici de parcă n-aș fi cumpărat niciodată de la băcănia lui Moișe.
– Nu mă întrerupe, s-a supărat femeia, că-mi strici toată acțiunea. Așadar, Buni a mea n-a mai scos o vorbă.
– Mulți ani perechea n-a avut copii, că ne și minunam, oameni tineri și sănătoși ca ei și fără moștenitori. Dar iată că, într-o bună zi, Bina a rămas gravidă. A născut un băiețel tare drăgălaș. A moșit-o, Ieti moașa noastră, la fel ca și pe toți ceilalți copii din cartierul vecin.
Drăgălaș și voinicel, cum îți spuneam, am fost cu toții grozav de mirați, când s-a prăpădit, îndată după naștere. Doamne, ce-a mai plâns Bina, sărăcuța… Abia de apucase să-i facă Brit-mila. Au consolat-o femeile, că de… se poate întâmpla.
Poate avea vreo boală ascunsă și nu i-au dat de rost, au spus ele. Așa a vrut Domnul, iar voi, ca oameni tineri ce sunteți, o să mai faceți copii cu carul. După o vreme, Bina a rămas gravidă din nou. De data asta a făcut o fată, care a murit și ea în scurtă vreme de la naștere. S-a născut bolnavă, sărăcuța. Plângea mititica de se auzea până la vecini. Dar ce să mai lungesc povestea, când doi ani mai târziu li s-a prăpădit și al treilea copil, Moișe a înnebunit de-a binelea.
Oamenii l-au sfătuit să plece la Ștefănești la Rabinul acela vestit în toată țara. Și ce crezi matale?
– Ce? a întrebat Buni cu răsuflarea tăiată.
– Ai răbdare și ascultă, dacă vrei să afli ce a spus Rabinul.
Mai întâi a pornit să-l întrebe de una și de alta, ca un fel de interogatoriu. L-a tot descusut pe băiat până ce a ajuns cu povestitul și la vremea armatei. I-a spus Moișe că atunci a cunoscut o fată, o munteancă, ce i-a fost prietenă pe toată vremea cât a făcut milităria, trei ani pe muchie.
– Și ce-a rămas cu fata asta? l-a întrebat mai apoi Rabinul.
– Păi ce să rămână? a răspuns Moișe. N-a rămas nimic. Eu am plecat și de fată n-am mai aflat niciodată. N-am avut cu ea nicio înțelegere. N-am promis că o iau de nevastă, iar ea știa foarte bine că sunt cătană. Astăzi ici, mâine acolo. Fiecare cu drumul lui.
– Fata aceea nu era singură pe lume. A continuat să-l descoase Rabinul. O fi avut o mamă care-i purta de grijă. Poate s-a necăjit săraca de necazul fetei. Tu ce crezi? Du-te, cere-i iertare. Nu de la fată, ci de la mamă.
– Dar eu n-o cunosc. N-am văzut-o niciodată. Cum să-i cad pe cap așa nitam nisam și să-i cer iertare? M-or fi uitat și mama și fata… Poate chiar s-a măritat…
– O fi cum spui, a încuviințat Rabinul, dar tu ascultă-mi sfatul.
Pleacă în orașul unde ai făcut armata, într-o zi de târg. Miercuri sau duminică. Să nu cumva să te așterni la drum sâmbătă, în ziua cea sfântă, că n-o să te ajute Cel de Sus.
– Și acolo după ce ajung, eu ce să fac? a întrebat băiatul.
– Păi asta ai să afli dumneata singur, i-a răspuns sfântul, cam în doi peri.
Oricum neavând altă idee mai bună, a plecat Moișe cu noaptea-n cap, după sfatul înțeleptului din Ștefănești. A luat trenul, și ajuns chiar la târg.
Acolo, zarvă mare. Tarabe întinse peste tot, unii cumpărau, alții vindeau, erau și dintre cei care doar priveau, sau se interesau de prețuri, vânturându-se fără nicio treabă. Cu greu îți puteai face loc în mulțimea de lume, dar pas, de cunoștea Moișe pe careva.
Și, tocmai când se întreba pe cine și ce caută el, în mijlocul acelei mări mișcătoare de oameni, a început din senin o ploaie strașnică, măturând totul în calea ei, ploaie de vară cu clăbuci, cât bobul. Într-un minut, piața a rămas goală. Marfa a fost strânsă și fiecare s-a adăpostit cum a putut, sub prelate, sub pergole sau acoperișuri.
Moișe a fugit și el, spre o cornișă ce se vedea în apropiere, când deodată, chiar acolo sub acoperiș, a recunoscut-o pe fată, drăguța lui din timpul armatei. De mirare, la început Moișe n-a putut scoate o vorbă. Dar s-a bucurat nespus de revedere, mai ales de proorocirea Rabinului, că Dumnezeu îi va arăta calea. S-o găsească tocmai pe ea între miile de necunoscuți era, fără îndoială, un semn de Sus. Tinerii și-au povestit, au depănat amintiri, de parcă numai ieri s-ar fi despărțit. De fapt, mai mult vorbea Moișe, iar fata îl asculta tăcută. Despre blestem și ce caută el în oraș tocmai în ziua târgului n-a scos o vorbuliță. Iar fata n-a întrebat nici ea.
Cartea Autobuzul de noapte poate fi achiziționată de la: