„- Dia, a continuat Emil, e pe gustul oricui. Pe majoritatea femeilor le citesc. Văd prin ele ca prin sticlă, de parcă ar juca niște roluri prost scrise. Văd prin hainele lor, prin replici, prin minciunile și flirturile lor. Prima dată când am văzut-o, Dia mi s-a părut că nu-i decât o scârbă superficială, alunecoasă, dar acum trebuie să recunosc că prin ea nu pot să văd. Nu-mi dau seama ce-i cu ea dincolo de zidul ăla înghețat de sticlă. E trăsătura ei specială. Ca și cum n-ar fi tocmai acolo. Unele actrițe sunt așa. Cele bune, vreau să zic. Absența îl face pe privitor să-și imagineze. E o tehnică. Îți apare în vise, îmbrăcată în mătăsuri diafane și arată vulnerabilă. Vulnerabilitatea e o formă de putere. De fapt, are o ținută frumoasă, aristocratică, știe să-și scoată țâțele la înaintare. Aș zice că și la par e destul de artistică. Mi-o pot imagina călare, învârtindu-și curul cu spatele la mine și chiuind.”
Și te trezești râzând – Philip O Ceallaigh