„Din câte își amintea, au început bine, ca toți ceilalți. La începutul primăverii lui 1946, el ieșise din întunericul războiului și intrase într-o cafenea din Florența, unde fusese servit de o chelneriță strălucind ca un soare: Ofelia Diagilo, îmbrăcată toată în galben, răspândind căldură și promisiunea unei partide de sex, pe când îi întindea un cappuccino cu multă spumă. Au mers înainte cu ochelari de cal. Ea nu avea de unde să știe că femeile nu reprezentau mare lucru în viața lui Archie; că undeva în sufletul lui nu le plăcea, nu avea încredere în ele, și că era în stare să le iubească numai dacă aveau o aură. Nimeni nu-i spusese lui Archie că în arborele genealogic al familiei Diagilo se ascundeau două mătuși isterice, un unchi care vorbea cu vinetele și un văr care-și purta hainele cu spatele în față. Așa că s-au căsătorit și s-au întors în Anglia, unde ea și-a dat seama foarte repede ce greșeală făcuse, el a adus-o pe ea în pragul nebuniei, iar aura a fost împachetată și trimisă în pod să adune praful ca și restul vechiturilor și ustensilelor de bucătărie stricate pe care Archie promisese că le va repara într-o zi. Printre vechituri se găsea și un aspirator Hoover.”
Dinți albi – Zadie Smith