„- Se pare că anul ăsta iarna a venit devreme. Când m‑au arestat pe mine era soare afară. În timp ce Doctorul și Frizerul Kamo discutau, eu mă mulțumeam să ascult. Nu găseam o portiță să intru în vorbă. De trei zile, Kamo ori se făcea că nu mă vede, ori mă certa. Uneori îmi spunea „student”, alteori „pusti”. Aveam optsprezece ani și așteptam să‑mi arate și mie măcar puțin din respectul pe care i‑l arăta Doctorului. Când am fost arestat, bănuiam cam ce mă așteaptă aici, dar între bănuielile mele nu intra și un coleg de celulă problematic. Suferința era fără limite, ori rezistam, ori clacam, dar cu Kamo nu știam cum să mă port. Și când m‑au prins unul din polițaii civil îmi zisese întruna „puștiule” și, în vreme ce‑mi strivea degetele în mașină : „Va fi păcat de tine, puștiule, vorbește odată”. Când i‑am zis „Nu sunt puști”, și‑a încolăcit ambele mâini de gâtul meu și a încercat să mă sugrume. L‑au oprit ceilalți polițai, sau își jucaseră jocul dintotdeauna. Îmi știau numele adevărat și mă întrebau cu cine trebuia să mă întâlnesc. Nu mă miram că‑mi știau numele cât mă uimea că erau la curent cu locul și ora întâlnirii. „Nu sunt puști, sunt student la universitate. Eram în drum spre cursuri, despre ce întâlnire vorbiți ?” „Atunci, de ce ai fugit ?” Când băgasem de seamă că sunt urmărit, intrasem pe prima străduță și începusem să alerg. „Am întârziat, doar încercam să ajung la curs.””
Istanbul Istanbul – Burhan Sönmez