„Pentru autorul unei biografii „normale”, un sfârșit ca al lui Cioran poate constitui o dificultate insurmontabilă. Un scriitor, dimpotrivă, propune soluții și pentru asemenea imposibilitate – biografia unui amnezic, de pildă, care nu-și aduce aminte viața lui, dar știe încă, vag, ce a uitat. Nu găsește, dar poate încă să caute. Mate Vișinec, autorul la care mă refer aici, reamintește episoade din viața lui Cioran en creux – ca uitate – , și anume într-o cronologie inversată. „Avansează” de la sfârșit spre început, de la bătrânețe înapoi spre tinerețe. Cioran înaintează pe acest coridor, își caută casa, deschide uși, le închide și încuie definitiv după ce realizează că nu a descoperit locul unde trebuie el să se întoarcă. Acasă ajunge doar acolo unde-l așteaptă tânărul care a fost cândva, eul său de la început. Chiar cu mintea întunecată, Cioran rămâne pe traseul vieții lui, se desprinde rând pe rând de spații care-i aparținuseră, dar are încă în mână o cheie – cheia vieții lui adevărate. Se știe așteptat, se regăsește în ipostaza sa originară – chiar el, de neconfundat: o împlinire pe dos, și totuși o împăcare.
Cred că Cioran ar fi apreciat simbolul: drumul vieții ca un itinerar nocturn, urmat fără luciditate și totuși fără greș, cu siguranța misterioasă a somnambulilor. Nici nu s-ar fi contrazis aprobând o asemenea imagine, de vreme ce luciditatea, așa cum o definește el, nu exclude cecitatea, ci o implică:
Înfăptuim opusul a tot ce-am urmărit, sabotăm frumoasa minciună pe care ne-am pus-o în gând; […] Voința n-a fost de ajutor niciodată și nimănui: din tot ce facem, cel mai discutabil e lucrul la care am ținut mai mult, cel pentru care ne-am impus cele mai multe privațiuni. Și asta e adevărat și pentru scriitor, și pentru cuceritor, pentru primul venit, de fapt.
Chiar lucid la culme, Cioran știe că se înșală – în privința lumii, a oamenilor și mai ales în privința propriei sale vieți. Imaginea pe care ne-o facem despre noi înșine este mincinoasă, valoare pe care o atribuim realizărilor noastre este discutabilă, actele pe care ni le-a dictat conștiința au alt sens decât cel intenționat. Tot ceea ce facem, tot ceea ce știm sau credem este interpretabil, iar autointerpretările sunt a priori eronate. Altfel spus, chiar dacă ne înarmăm cu chei care funcționează, nu înseamnă că avem cu adevărat acces la ceea ce căutăm. Încercăm să ne punem de acord viața cu principiile, acționăm așa cum ne dictează conștiința și nu ne asumăm răspunderea pentru actele noastre, dar ne aflăm în sfera maletendu-lui. Ce fel de valabilitate să concedem atunci unei biografii? Ar trebui mai curând să spunem că, în condițiile descrise de Cioran, biografia rămâne fără obiect. Cum să identifici contururile și coordonatele unei vieți plecând de la premisa că ea este istoria unui individ care nu știe ce face când face ceva, nu știe ce vrea de fapt când vrea ceva, pe care nu-l poți înțelege decât greșit, drept pentru care vie produce niște pseudointerpretări, care vor fi prost înțelese de destinatarii lor etc. etc.? Falimentul biografiei ca gen tradițional trădează un impas mai adânc, și anume criza biograficului ca atare. Categoria însăși se află în programul cioranian de demolări. Ce e de făcut?”
Cartea Cioran poate fi achiziționată de la: