Este cale lungă de la omniprezența perspectivei la omniprezența iluziei. Tu și eu vedem lumea din puncte de vedere literalmente diferite, însă în fața ei fiecare dintre noi poate avea dreptate referitor la ceea ce vede. Ne aflăm în locuri diferite, asta-i tot. Într-adevăr, însăși metafora perspectivei pare o trambulină prea moale pentru orice scepticism generalizat. Perspectiva este o noțiune ce ține de știința privirii. Ea concepe privirea ca pe o tranzacție între un lucru aflat într-un anumit loc din spațiu și un alt lucru, un individ care percepe, aflat în alt loc din spațiu. Prin urmare, pentru ea este esențial ca acela care percepe să fie situat într-un spațiu al obiectelor stabile asupra cărora are un punct de vedere. Dacă cel care percepe nu ar avea o locație sau ar fi capabil să se mute instantaneu dintr-un loc în altul fără o limită de viteză, informația nu ar mai fi bună, ci mai rea. Dacă deplasarea ar depăși viteza de procesare, informația ar mânji, ar semăna confuzie și ar fi un eșec. Ea ar înceta complet să mai fie informație. Prin urmare, nu ne lipsește cunoașterea turnului Eiffel din pricină că nu-l putem vedea decât dintr-un singur loc la un moment dat, sau cu un singur set de ochi o dată. Ba chiar tocmai din aceste motive cunoaștem câte ceva despre el, prin simpla privire.
În plus, în pofida ghilimelelor, lucrurile suplimentare spuse de Nietzsche despre privire sunt exact cele asupra cărora am insista pentru a ne asigura de posibilitatea obiectivității vederii. Putem merge împrejurul turnului Eiffel, iar când facem asta interpretăm ceea ce vedem în termenii specifici aspectului și formei lui variate. Nu suntem limitați la o singură privire, caz în care, într-adevăr, am putea să nu știm prea bine cum să interpretăm ceea ce vedem. (Un obiect mic din vecinătate? Un obiect mare aflat la o distanță apreciabilă?) Putem compara ceea ce vedem cu ceea ce am văzut ieri sau cu ceea ce văd alți oameni: acestea sunt modele de urmat, dacă ne trebuie o asigurare că turnul Eiffel nu este o iluzie sau o stafie. Rezultatele lor sunt perfect coerente unul cu altul în întreaga viață, și numai dacă nu se întâmplă asta ne asaltează temerile amăgirilor, efectele pure ale unei subiectivități înșelate sau care funcționează defectuos.
Perspectiva ne-ar putea alerta în legătură cu natura parțială a adevărurilor noastre, însă acest lucru nu este aproape deloc înfricoșător. Nu e ceva atât de radical să insiști că nu reușim să dobândim decât o parte a adevărului sau că întotdeauna mai există lucruri de spus. Să considerăm, de exemplu, ideea nu chiar atât de radicală că istoria este întotdeauna scrisă dintr-un anumit punct de vedere sau cu un set ori altul de interese și categorii. Ca urmare, istoria unui deceniu expusă de un economist ar putea să arate diferit de cea făcută de un teoretician al politicii, și tot diferit față de cea a unui lingvist, a unui istoric al științei sau a unui feminist. Ideea naturală și încurajatoare ar fi atunci că e bine să le citești pe toate sau să le ai pusa laolaltă precum capitolele unei cărți. În economie s-a făcut asta, treburile politice au mers așa, limbajul s-a schimbat în aceste feluri, iar știința a făcut cutare și cutare lucru, în timp ce mulțimea de femei s-a transformat în alte feluri. Dacă trimiți în arhive o duzină de istorici cu instrucțiunea de a scrie o povestire despre zece ani oarecare, vei obține o duzină de povestiri diferite. Însă aceasta nu e un motiv să conchizi că oricare dintre ele este iluzorie.
Aici răzbate, uneori, la suprafață un anume temperament filosofic care chiar crede că tot ce este mai puțin decât întregul adevăr trebuie să fie nu numai parțial, ci, tocmai de aceea, cumva fals. Așa-numiților idealiști britanici ai secolului al XIX-lea le plăcea această idee (pe care o luaseră de la Hegel). Ea derivă din ideea lui Platon că, atunci când iese din peștera în care este închis restul umanității, iubitorul de înțelepciune nu numai că învață mai mult, dar învață și că ceea ce iau ceilalți drept adevăr este, de fapt, o iluzie. Platoniciana Iris Murdoch a fost o exponentă abilă a acestei direcții neplauzibile, denigrând constant viața cotidiană în numele a Ceva Superior.
Cartea Adevărul, călăuza Rătăciților poate fi achiziționată de la: