„Pe Ustina nu o arăta nimănui. Când auzea bătaie în ușă, arunca pe ea cojocul lui Hristofor și o trimitea în odaia cealaltă. Se uita repede la laviță, după lucruri care puteau să o trădeze. Dar nu existau asemenea lucruri. În gospodăria lui Hristofor și a lui Arseni nu era de fapt nimic femeiesc. După ce se asigura că ușa s-a închis bine în urma Ustinei, deschidea ușa de la intrare.
Ustina ședea fără să facă vreun zgomot în odaia de-alături, iar Arseni cerceta pacienții. Tratamentele lui deveniseră mai scurte, lucru care nu le-a scăpat celor care veneau. Arseni nu mai încuraja statul de vorbă. Fără să spună vorbe de prisos, el cerceta și pipăia carnea bolnavă. Asculta concentrat de ce anume se plângeau şi le administra remediile. Lua doar cât puteau să-i dea. Când toate cuvintele medicale erau deja spuse, se uita în așteptare la oaspete. Legând asta de faptul că Vraciul era tot mai ocupat, pacienții îi arătau un tot mai mare respect.
De Ustina nu știa nimeni. Pe-afară aproape că nu se arăta, iar de-afară, prin ferestruicile acoperite cu bășică de bou, nu se vedea nimic. La drept vorbind, prin ele nu se vedea nimic nici dinăuntru. Aşa încât, chiar dacă cineva ar fi hotărât să arunce o privire pe fereastra lui Arseni, n-ar fi aflat mare lucru. Dar nu arunca nimeni nici o privire.
Într-un rând, în timp ce era la el un bărbat care suferea de neputință bărbătească, Ustina a strănutat după perete. Încet, dar a strănutat, fiindcă odaia era totuși rece. Pacientul s-a uitat a mirare la Arseni și l-a întrebat ce zgomot a fost acela. Arseni i-a răspuns printr-o privire nedumerită. I-a sugerat omului să nu se abată de la necazul lui, altfel nu va putea scăpa niciodată de el.
Niciodată, a întărit Arseni, și l-a sfătuit să mănânce mai mult morcov.”
Cartea Laur poate fi achiziționată de la: