„Bătând din aripi, păsările cântau afară la fereastra bucătăriei sale, în ziua aceea înmiresmată de primăvară. Mai târziu, Ella a revăzut scena în minte ed atâtea ori, încât mai degrabă decât un fragment din trecut, i se părea un moment neîntrerupt, care se desfășura încă undeva în univers.
Stăteau în jurul mesei, luând un prânz târziu în familie, într-o sâmbătă după-amiază. Soțul ei își umplea farfuria cu copane de pui fripte, mâncarea lui preferată. Avi se juca cu furculița și cuțitul folosindu-le în chip de bețe de tobă, în timp ce sora lui geamănă, Orly, încerca să calculeze câte guri din fiecare fel putea să mănânce, fără să-și distrugă dieta de 650 calorii pe zi. Jeanette, care era studentă în primul an la colegiul Mount Holyoke din apropiere, întindea dusă pe gânduri crema de brânză pe încă o felie de pâine. La masă se afla și mătușa Esther, care trecuse să le aducă una dintre faimoasele ei prăjituri marmorate și apoi rămăsese la prânz. Ella avea o mulțime de treburi de făcut după aceea, dar nu era încă gata să se ridice de la masă. În ultima vreme nu aveau parte de prea multe mese în familie și vedea în asta o ocazie minunată ca toată lumea să reînnoade legăturile.”
Cartea Cele patruzeci de legi ale iubirii poate fi achiziționată de la: