„Irina: Azi, când m‑am deșteptat din somn, m‑am sculat și m‑am spălat, mi s‑a părut deodată că totul s‑a deslușit pentru mine în lume, că știu cum trebuie să trăiesc. Ivan Romanîci, dragul meu, știu tot! Omul e dator să muncească, să trudească în sudoarea frunții, oricine ar fi el. În asta e tâlcul și țelul vieții lui, în asta constă fericirea, încântarea lui! Ce bine e să fii muncitor, să fii un om care se scoală în zori și sparge piatră în drum, sau păstor, sau dascăl care învață copiii, sau mecanic la calea ferată. Dumnezeule, nu om, ci chiar bou sau cal de povară să fii, numai să muncești, decât să fii o femeie tânără care se scoală la amiază, ia cafeaua în pat și se îmbracă două ceasuri. E îngrozitor! Ard de dorul de a munci și eu, cum arde cineva de sete în arșița verii. Ivan Romanîci, să nu mă mai cinstești cu prietenia dumitale, dacă nu mă voi scula în zori, dacă nu voi munci!
Cebutîkin (afectuos): Bine, bine, draga mea!
Olga: Tata ne‑a obișnuit să ne sculăm devreme, la șapte. Și Irina se trezește la șapte, dar stă în pat, cel puțin până la nouă și se gândește… cu o mutră nespus de serioasă. (Râde.)”
Cartea Livada de vișini. Trei surori poate fi achiziționată de la: