„În drum spre locuința ei, am stat de vorbă, dar o neliniște ascunsă a tensionat puțin conversația, care în cele din urmă s-a întrerupt. Nu mi-era teamă. Simțeam o forță dătătoare de elan alergându-mi prin vene. Fără îndoială că alcoolul era motivul stării mele, însă îmi dădeam seama că trec prin cele mai importante momente din viața mea și că trebuie să fiu stăpân pe situație, fiindcă, altfel aș fi pierdut pentru totdeauna șansa ce se ivise. Eram pregătit pentru întâlnirea cu Saaban. Dacă ar fi încercat să mă împiedice să urc cu Jutta, eram hotărât să-l altoiesc, să pun mâna pe orice obiect greu din prăvălia lui și să-l lovesc cu el în cap. Nu-mi păsa nici dacă l-aș fi ucis. Nu voiam în nici un chip s-o las pe Jutta să-mi scape sau să îngădui cuiva să mă împiedice să urc împreună cu ea. De fapt, cine e Șaaban ăsta? Un băcan evlavios care-i înșală pe clienți și-i păcălește, dar care împlinește fiecare rugăciune la vremea ei, josnic, prost, băgăreț și pizmaș, ca orice egiptean. Îi voi vorbi în limba pe care o înțelege. „Să nu cumperi sclavul decât împreună cu bâta lui.”
Jutta a vrut să oprim taxiul la o oarecare distanță de casă și, după ce am coborât, mașina a plecat.
– Prăvălia lui Șaaban e deschisă. O să avem probleme…, a șoptit Jutta tulburată.
Am luat-o de mână și ne-am îndreptat spre locuința ei.
– Când ajungem la intrare, tu o iei înainte și mă lași pe mine cu el, i-am zis hotărât.
Deasupra vitrinei, pe o plăcuță de reclamă, scria: „Băcănia credinței”. Un bărbat destul de vânjos, cu barbă, îmbrăcat într-un ghilbab alb strângea diverse lucruri și trăgea înăuntru niște bidoane și butoiașe. Șaaban se pregătea să închidă când mă apropiam cu Jutta. După înfățișare părea a fi un om violent și mi-am dat seama că lupta cu el nu va fi ușoară. Când am ajuns la ușă, Jutta a intrat repede în casă, iar eu am rărit pașii și m-am oprit în fața dughenei. M-am întors spre Șaaban, care a lăsat bidoanele și s-a apropiat, uitându-se la mine provocator. L-am privit în ochi furios și l-am salutat cu glas tare:
– As-Salamu alaykum!
Nu mi-a răspuns la salut, ci s-a uitat la mine tăcut, mângâindu-și barba cu degetele. Cântărea situația înainte de-a deschide gura. Ochii înguști îi trădau răutatea, iar fruntea largă avea în mijloc o pată rotundă întunecată – semnul atingerii pământului în timpul rugăciunii. Ăsta era chipul unui credincios? Cât de mulțumit de sine părea! Era convins, fără îndoială, că Domnul lui nu putea să fie decât foarte mulțumit de el! Urăsc aceste animale. Ignoranță, josnicie și aroganță…
M-am apropiat și mai mult și m-am oprit chiar în fața lui. Ne despărțea o distanță foarte mică – atât cât să-l pot pălmui,, dacă era nevoie. L-am țintit cu privirea și i-am strigat sfidător, gata să sar la harță:
– Am zis As-Salamu alaykum…
În primul moment a părut uimit, ca și cum nu-ar fi înțeles vorbele mele. Probabil că a fost luat prin surprindere de apropierea mea sau a simțit mirosul de alcool din respirația mea, căci a lăsat brusc ochii în pământ și a bombănit ceva, după care s-a răsucit pe călcâie și s-a îndepărtat, întorcându-se la locul lui de dinainte.
– Wa-alaykum al-salam wa-rahmat Allah! Bine-ai venit!
Șaaban s-a dat bătut din capul locului și s-a întors la bidoanele lui. M-am uitat la el câteva clipe, până m-am convins că și-a reluat treburile ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Apoi m-am îndepărtat încet, astfel încât să nu-și închipuie că aș fi slab și să se întoarcă la mine. Cu fiece pas cu care mă apropiam de intrare, simțeam că-i strivesc capul mare și prost. Jutta mă aștepta la ușă. Părea încântată.”
Cartea Aș fi vrut să fiu egiptean poate fi achiziționată de la: