„Cât despre onoare, e drept, românii nu prea au cultura onoarei, așa cum o au, dintre vecini, ungurii, polonezii, chiar și popoarele balcanice. Românii au o cultură a compromisului. Au dezvoltat timp de secole strategii de supraviețuire. Explicația e tot de natură istorică. N-au fost nici puteri demne de luat în seamă, nici n-au dispărut la un moment dat de pe hartă, cum li s-a întâmplat tuturor celorlalți vecini, înghițiți de marile imperii. Au fost tot timpul niște stătulețe fragile, incapabile să practice arta onoarei, fiindcă trebuiau să se supună pentru a supraviețui. Absența conceptului de onoare (să nu exagerez: raritatea lui) e prețul plătit pentru supraviețuire. Nu e însă deloc sigur că, dacă reziști, pierzi. Merită poate să încerci, dar să încerci cu adevărat. Nu vreau să spun că onoarea e mai recomandabilă decât compromisul. S-ar putea ca acesta din urmă să se dovedească adesea mai sănătos. Dar nu putem, nici așa, să înlăturăm onoarea cu latul palmei, ca ceva fiind potrivit doar pentru romanele cavalerești, numai fiindcă suntem români și o practicăm mai rar. Șarja cavaleriei poloneze împotriva blindatelor germane a fost adesea ridiculizată. Dar răscoala Varșoviei din 1944? Dar întreaga rezistență, singura rezistență completă, de la început până la sfârșit împotriva comunismului? O țară unde cavaleria n-ar fi înfruntat blindatele n-ar fi dat probabil nici sindicatul Solidarnosc și nici pe papa Ioan Paul II. Și, până la urmă, nu e chiar indiferent dacă ești respectat ori disprețuit.”
Cartea De ce este România altfel? poate fi achiziționată de la: