„Dar, așa cum fac bărbații de multe ori, se dovediseră mai mult oratori înfocați decât luptători. După câteva luni lipsite de activitate, de glorie și de câștig, se întorseseră acasă unul câte unul, lăsându-i pe cei mai puțin norocoși, nu prea mulți, în urmă, în jurul marelui foc ale cărui flăcări erau la fel de puțin impresionante ca și comorile Throvenlandului. Acolo unde pădurea de coloane vuise odată de războinici, acum nu mai rămăseseră decât umbrele și nenumăratele decepții.
Pierduseră. Și nici măcar nu luptaseră cu adevărat.
Mama Kyre, firește avea un punct de vedere diferit.
– Am ajuns la o înțelegere, regele meu, îl corectă ea, ciugulind din mâncare și strâmbând din nas ca o iapă bătrână la ieslea cu fân.
– Înțelegere?
Skara răscoli furioasă în mâncarea de care nici măcar nu se atinsese.
– Tatăl meu a murit pentru a apăra Fortăreața lui Bail, iar tu i-ai oferit cheia Bunicii Wexen fără să fi reuși să dăm nici măcar o palmă. Le-ai promis războinicilor Marelui Rege că vor putea trece nestingheriți pe pământurile noastre! Cum crezi că ar fi arătat situația dacă am fi „pierdut”?
Mama Kyre își întoarse privirea spre Skara cu obișnuitu-i calm enervant.
– Bunicul tău mort în tumulul său, femeile din Yaletoft plângând deasupra cadavrelor propriilor fii, palatul ăsta făcut scrum, iar tu, prințeso, cu o zgardă de sclavă la gât, legată de jilțul Marelui Rege. Așa cred că s-ar fi prezentat situația dacă am fi „pierdut”. De aceea am folosit expresia am ajuns la o înțelegere.
Lipsit de obișnuita-i mândrie, Regele Frynn se legăna precum o corabie fără catarg. Dintotdeauna Skara își considerase bunicul la fel de greu de cucerit precum Tatăl Pământ. Nu suporta să-l vadă în halul ăsta. Sau poate că nu suporta gândul că se purtase ca o copilă având astfel de idei.
Îl privi cum înghite cu sete și mai multă bere, cum râgâie și cum își împinge cana aurită în lateral pentru a fi umplutădin nou.
– Tu ce zici Jenner cel Albastru?
– În preajma unor oameni de viță nobilă, regele meu, cât de puține pot.
Jenner cel Albastru era un cerșetor bătrân și alunecos, mai degrabă pirat decât neguțător, cu o față dăltuită în piatră, bătută de vreme și crăpată precum galionul la prova unei corăbii. Dacă Skara s-ar fi aflat la conducere, lui nici nu i-ar fi fost permis să acosteze la docuri, ca să nu mai pomenim de prezența la masa regelui.
Însă Mama Kyre vedea situația cu totul altfel.
– Căpitanul trebuie privit ca un rege, numai că el nu este stăpânul unei țări, ci al unei corăbii. Experiența ta i-ar fi de mare folos Prințesei Skara.
În ce situație nedemnă ajunseseră, se gândi Skara.
– Primim lecții de la un pirat, murmură Skara ca pentru ea, și nici măcar de la unul care să fi realizat multe în viață.
– Nu mai mormăi. Câte ore am petrecut împreună încercând să te învăț cum se cuvine să se poarte o prințesă? Cum trebuie să vorbească o regină?
Mama Kyre își ridică bărbia, făcându-și vocea să reverbereze în toată sala fără nici un efort.
– Dacă tu consideri că vorbele tale au vreo valoare, atunci rostește-le cu voce tare, fă-le să răsune în toate colțurile, umple sala cu speranțe și dorințe și fă ca fiecare martor al cuvântării tale să le împrăștie mai departe! Dacă ți-e rușine de gândurile tale, atunci mai bine păstrează tăcerea. Un zâmbet nu te costă nimic. Și ce aveai de gând să spui?
– Ei bine…
Jenner cel Albastru își scărpină scalpul pătat de vreme, pe care mai rămăseseră câteva fire răzlețe de păr, care evident că nu mai întâlniseră un pieptăn de mult timp.
– Bunica Wexen a înăbușit revolta celor din Ținuturilor de Jos.
– Cu sprijinul câinelui ei credincios, Yiling cel Strălucitor, care consideră că singura zeitate demnă de a fi venerată e Moartea, zise bunicul Skarei înhățând cana cu bere înainte ca sclavul să termine de turnat și vărsându-i o parte din conținut pe masă.
– Se spune că Yiling a mărginit tot drumul către Skekonhouse cu spânzurători în care a atârnat oameni.
– Iar privirea Marelui rege se îndreaptă spre nord, continuă Jenner. De-abia așteaptă să-i îngenuncheze pe Uthil și pe Grom-gil-Gorm, după care urmează Throvenlandul…
– Care-i stă în drum, încheie Mama Kyre în locul lui. Nu sta cocoșată, Skara, este lipsit de grație.
Skara îi aruncă o privire urâtă, dar își îndreptă umerii și-și corectă ținuta, stând mai țeapănă în scaun, cu gâtul întins, în acea poziție groaznică pe care preoteasa tot insista să o adopte. Stai ca și cum cineva ți-ar ține un cuțit la gât, spunea ea mereu. Menirea unei prințese nu este să se simtă în largul ei.
– Sunt un bărbat căruia îi place să trăiască liber, n-o iubesc deloc pe Bunica Wexen sau pe Zeița ei Unică și nu-mi plac nici taxele, nici regulile ei, zise Jenner cel Albastru frecându-și supărat falca strâmbă. Dar când Marea Mamă dezlănțuie furtuna cu furie, căpitanul trebuie să facă tot ce-i stă-n putință să-și salveze corabia. Libertatea nu-ți este de nici un folos dacă ești mort. Iar mândria nu le servește la nimic celor rămași în viață.”
Cartea Jumătate de război poate fi achiziționată de la: