„În ce mă privește, sunt îngrijorat mai curând de contrariul: când văd cum arată ziua de lucru a unui tânăr de azi, mă întreb care mai poate fi bilanțul lui de viață. Activitatea lucrativă asfixiază în asemenea măsură intervalul diurn, încât „lucrativ” nu mai înseamnă nimic: e obținerea unui câștig de care nu se bucură nimeni, un câștig din care nimeni nu are nimic de câștigat. „Modelul” e, preponderent, occidental. Se practică frecvent o investiție maximă de muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în weekend, în vacanță, la pensie. Ai tot ce-ți trebuie, dar ești atât de istovit, încât nu-mi mai trebuie nimic din tot ce ai. La orizont, apare un tip de vitalitate care paradoxal, subminează (sau amână) pofta de viață. Nu mai ai bucurii. Ai „satisfacții”. Reușita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu „ocupat”) suspendă, treptat, cel puțin două din componentele decisive ale unei existențe depline: singurătatea și răgazul.”
Despre frumusețea uitată a vieții. – Andrei Pleșu