„Încrezătoare în geniul ei și înarmată cu o limbă la fel de nemiloasă ca frumusețea-i și la fel de violentă precum îi era opera, nu scutea pe nimeni de coloratură osândirilor ei, de atacurile de șoim și de bucățile de rococo și de marile gazeluri ale blestemelor sale, toate proferate cu un zâmbet tare ca un sâmbure de cireașă, cu care căuta să-și amorțească prada în timp ce-i sfâșia măruntaiele. (Întrebați-mă numai pe mine ce senzație era aceea! Eram unicul ei fiu. Cu cât lucrezi mai aproape de taur, cu atât ai șanse mai mari să te ia în coarne).
Bineînțeles că se repeta istoria lui Belle; Belle cea care revenea, așa cum fusese prezis, să ia în stăpânire trupul fiicei sale. Veți vedea, spusese Aurora. De-acum înainte îi voi lua locul.
Imaginați-vă scena: îmbrăcată într-un sari crem de mătase cu motive geometrice aurii, menit să semene cu toga unui senator roman – sau poate, dacă mareea egoului său e deosebit de înaltă, într-un și mai strălucitor sari de un roșu imperial -, stă tolănită pe un divan și împute saloanele cu nori groși de fum de beedi ieftin, prezidând una dintre sporadicele ei nopți de pomină descătușate de whisky și chiar mai rău, nopți a căror imoralitate ascute nenumăratele și neobositele limbi ale orașului; cu toate acestea, ea însăși n-a fost văzută vreodată comportându-se necuviincios, nici cu bărbați, nici cu femei, nici, trebuie spus, cu ace. Iar către dimineață se plimbă maiestuos de jur împrejurul încăperii ca o profetă beată și se lansează într-o parodie sălbatică a ceea ce băutura dezlănțuise în Vasco Miranda în Noaptea Independenței; fără să se deranjeze să-i atribuie textul, astfel încât cei de față n-au nici cea mai vagă idee că ceea ce li se oferă e de fapt un pamflet din cele mai feroce, ea face un tablou detaliat al dezastrului care îi așteaptă pe oaspeții săi – pictori, modele, producători de „filme mediocre”, oameni de teatru, dansatori, sculptori, poeți, băieți de bani gata, sportivi de performanță, maeștri șahiști, ziariști, cartofori, traficanți de obiecte de artă, americani, suedezi, isterici, demi-mondaines și cei mai frumoși și mai sălbatici dintre tinerii strălucitori ai orașului – iar parodia e atât de convingătoare, atât de convinsă, și ironia ei atât de bine ascunsă, încât e imposibil să nu crezi că acest schadenfreude ce i se revarsă necruțător de pe buze sau – căci dispoziția i se schimbă rapid – în indiferența ei olimpiană nemuritoare.
„Surogate de viață! Anomalii istorice! Centauri!”, declamă ea. „Bucăți au să vă facă furtunile ce stau să vină! Amestecături, corcituri, dansatori-fantomă, umbre! Pești pe uscat! Vin vremuri grele, dragilor, să nu credeți că nu vor veni, și toate fantomele vor ajunge în Iad, noapte va alunga umbrele, iar sângele corcit va curge, subțiat și liber ca apa. Doar eu voi supraviețui” – asta vine în culmea perorației, ținută cu spatele arcuit și degetul înfipt spre cer ca torța Libertății – „datorită Artei mele, nenorociților”. Iar musafirii zac grămadă, prea duși ca să mai asculte sau să le mai pese.
Și pentru progeniturile ei prevede tragedii. „Bieții copii, sunt făcuți cam de mântuială, se pare că sunt sortiți să se prăbușească.”
… Așa că ne-am petrecut viețile încercând să trăim la înălțimea, sau alături de, sau mai prejos de profețiile ei… v-am spus că era irezistibilă? Ascultați-mă: era lumina vieților noastre. Am iubit-o chiar și atunci când ne-a distrus. Ne cerea o iubire ce ni se părea prea mare pentru trupurile noastre, de parcă ea ar fi fost cea care crease acel sentiment și apoi ni l-ar fi dat să-l simțim – de parcă ar fi fost una dintre lucrările ei. Iar dacă ne călca în picioare, era pentru că noi ne întindeam de bunăvoie la picioarele ei încălțate în cizme cu pinteni; dacă ne jupuia noaptea, era din cauză că biciuirile limbii ei ni se păreau dulci și ne făceau plăcere. Abia atunci când mi-am dat seama de toate aceste lucruri am putut să-l iert pe tatăl meu; căci eram cu toții sclavii ei, iar ea făcea ca sclavia să ni se pară rai. Ceea ce, se spune, numai zeițele pot să facă.
În perioada de după saltul ei mortal în apa cu stânci, mi-a trecut prin cap că acea cădere pe care o tot prevăzuse cu superbul ei zâmbet de gheață, cu ironia de care nimeni nu-și dădea seama, fusese probabil dintotdeauna a ei.”
Cartea Ultimul suspin al maurului poate fi achiziționată de la: