„O apucă pe după eșarfă, dar cum ea se apără lovindu-l cu picioarele, fusta i se ridică, descoperindu-i coapsele superbe și ciorapii kaki, regulamentari.
– Oprește-te sau te torn politrucului!
– Crezi că mi-e frică de acești porci? Dacă nu-i zdrobim pe naziști înainte de a intra în Moscova, toți politrucii vor fi spânzurați. Și n-o să-i învingem tocmai noi pe fasciști.
– Ai înnebunit, Oleg? Te îndoiești de victorie? Te costă capul dacă te denunț!
– Și tu te îndoiești, Elena Vladimirovna. Din iunie încoace monștri lui Hitler ne vânează ca pe niște curci speriate. Au murit mii de oameni. Alte mii sunt prizonieri în Germania. Au căzut cât ai zice pește toate pozițiile pe care le consideram inexpugnabile! Înainte de Crăciun, Hitler va fi la Kremlin. Ce s-a ales din generalul Bagramia și invincibilul său regiment de gardă? Războiul a izbucnit doar de trei luni și tancurile nemților sunt la trei sute șaizeci de kilometri de Moscova. Dacă nu se strică vremea, Kremlinul cade de azi în opt zile. N-ai ascultat postul de radio al inamicului? „Zdrobiți comunismul internațional!” Nemții sunt niște diavoli, nimeni nu poate să-i înfrângă. Ai văzut tancurile lor galbene? Pentru nimicirea unui singur inamic, sunt distruse sute de-ale noastre; brigada a fost de cinci ori decimată și reorganizată. Crezi că o să o mai putem duce mult așa? Se zvonea de dimineață că și cei din Kremlin își fac bagajele. Stalin ne sacrifică pe noi ca să-și scape pielea. Este la fel de crud ca Hitler. Ai auzit ordinul? Cel care se retrage va fi împușcat, iar dacă te predai inamicului îți va fi executată familia.
– Prefer să mor decât să mă retrag, murmură Elena.
– Nu fii atât de sigură! Dar cine știe dacă vom mai avea de ales? Încă nu ne-am ciocnit cu cei din SS. Se spune că sunt de mii de ori mai răi ca NKVD-iștii noștri.
– Asta nu se poate, gemu tânăra înspăimântată. Nimeni nu poate fi mai crud ca Beria.
– Ai răbdare până când o să-i vezi pe nemții cu cap de mort la petlițe. Ucid din plăcere. Se spune că primesc drept rație o jumătate de litru de sânge în fiecare dimineață. Sânge sovietic, Elena.
– E adevărat că mănâncă și copiii evreilor?
– Asta nu, cei din SS nu s-ar atinge de așa ceva! Cât despre război, l-am pierdut, Elena. Domnul fie cu noi!
– Crezi în Dumnezeu, Oleg? Tu, un ofițer sovietic?
– Da. După luptele de la Minsk am început să cred. Este ultima noastră speranță. Te iubesc, Elena, te-am iubit din prima clipă. Fii a mea, suntem în război, cine știe dacă mâine mai trăim?
– Nu pot. Sunt logodită!
– Bancuri, spuse el plin de ură. Adevărul e că se petrece ceva între tine și căpităneasa Ana Skariabina. Toată brigada este la curent. Se spune că din împerecherea voastră o să iasă un T-34, rânji el. Ești amanta căpitănesei, vrăjitoarea aia care aleargă după tinere și le face dispărute când se satură de ele. Dar o să se termine și cu asta, colonelul Botapov o urăște.
– Nu poate să-i facă nimic Anei. Relațiile ei sunt mult prea înalte.
– Ești îndrăgostită, secătură? Mă dezguști Elena!
– Atunci, lasă-mă-n pace! Poți să mă torni oricând colonelului, dar bagă de seamă, dacă o să mă pună la zid, o să fii și tu lângă mine!
– Oh, te descurci bine! N-ai decât să te vâri în patul Anei și să-i povestești.
– Mujicule! Ești un adevărat mujic!
– Iartă-mă, dar mă scoți din pepeni! Chiar de-ar fi să fie ultimul lucru din viața mea, te doresc! Înainte să apună soarele, nemții vor fi aici. Îi smulse bluza. După, n-ai decât să-i spui căpitănesei că e mai bine s-o faci cu un bărbat.
– Uită-te aici, șoptește Micuțul, care spiona blindatele rusești. Asta ar înfierbânta și un miel castrat! Trădătorul o violează aici și nici măcar nu crede în victoria lui Stalin! Ar trebui să-i sucim gâtul!
– Mai bine-i faci asta muierii, râde Porta. Iată-ne dedați și la voyeurism. E clar, războiul ne oferă mereu alte surprize.
– Gura, maimuțe scabroase! mârâie Bătrânul, apucându-și LMG-ul model nou, dotat cu baionetă pentru lupta corp la corp.
Barcelona rânji, pregătindu-și o grenadă.
– Asta-i ultima lui coțăială.
Tânăra, cu pieptul dezgolit, respiră greu și-l pocnește pe agresor, excitându-l și mai tare. Îi auzim cum se luptă prin porumb.
Revolverul uriaș, atârnat pe șoldurile senzuale alături de lenjeria albă face deliciul spectatorilor nepoftiți.
Ne distrăm cu toții, mai puțin Bătrânul și Legionarul. Porta fluieră admirativ.
– Ce-i asta? se îngrijorează Elena.
– O pasăre de apă ce-și strigă consoarta, îi răspunse Oleg. Hai, măcar o dată, fă-mi și mie o plăcere.
Un moment de liniște, urmat de gemete venite din anul de porumb, un strigăt înfundat, cuvinte de neînțeles. Tăcem plini de atenție, gâfâind, cu ochii plini de pofte!
– Sfântă Precistă din Kazan, murmură Porta, ce întâmplare! Suntem aici ca să maltratăm Armata Roșie, dar trebuie să recunoaștem că Ivan are mai multă glagorie în cap decât noi! Cel puțin cară după el și câteva fufe în uniformă. Iată ce înseamnă să te lupți pentru o cauză dreaptă: poți să-i amesteci și pe Dumnezeu, și pe diavol. Altă mâncare de pește decât în armata prăpădită a lui Adolf!
– Îi lăsăm să termine înainte să-i căsăpim? întrebă Stege.
Bătrânul, care se scarpină nervos în ureche, nu-i răspunde. Cele ce se petrec în fața ochilor noștri nu-l interesează. Tânăra se scoală în picioare și începe să-și aranjeze boarfele, redevenind un sergent model.
– Am întins-o, spune ea cu zâmbetul pe buze, dar mă-întorc după apel.
– Nu cred, rânjește locotenentul. N-ai să te întorci la mine!
– O să vin, îi răspunde fata râzând, și dispare printre cocenii înalți spre cele patru tancuri rusești aflate dincolo, în lanul de floarea-soarelui.
Dacă le-ar fi vopsit în galben, așa cum sunt ale noastre, nici nu le-am fi văzut. Totul este galben-brun în Rusia în această perioadă a anului, ba chiar și oamenii încep să îngălbenească spre sfârșitul toamnei. În acest peisaj, culoarea verde le-ar fi trădat imediat blindatele.”
Cartea Moarte și viscol poate fi achiziționată de la: