„Era chiar salonul de la Riverton. Până și tapetul de pe pereți era același, „Lalele înflăcărate” grena, în stil Art Nouveau, făcut la Studiourile Silver, la fel de strălucitor ca în ziua când l-au adus de la Londra și l-au lipit. În mijloc, lângă șemineu, era o canapea de piele acoperită de cuverturi de mătase indiene, la fel cu cele aduse din străinătate de lordul Ashbury, bunicul lui Hannah și al lui Emmeline, pe când era doar un tânăr ofițer. Ceasul marinăresc stătea la locul lui, deasupra șemineului, lângă sfeșnicul de Waterford. Se străduiseră foarte tare să îl imite în cel mai mic detaliu, dar, după ticăit se simțea că este un fals. Chiar și acum, după optzeci de ani, îmi amintesc ticăitul ceasului din salon. Sunetul molcom, dar persistent cu care marca trecerea timpului: răbdător, sigur, rece – de parcă ar fi știut, încă de pe atunci, că timpul nu era prietenos cu cei care trăiau în casa aceea.
Casa de la Riverton – Kate Morton