Ora locală 10 seara însemna o după-amiază târzie în Dallas. Majoritatea companiilor încă lucrau, chiar dacă Logan se aștepta ca telefonul de la Capstone Consulting să funcționeze mult peste programul obișnuit de la 9 la 5.
Luă receptorul, expiră și formă un număr pe care n-ar fi crezut niciodată că o să-l apeleze.
Capstone era deținută și condusă de Miles Bradford, fost soldat al Forțelor Speciale care devenise antreprenor privat, omul care fusese alături de Munroe atunci când lumea se răsturnase cu susul în jos. Dacă existase vreodată un om care să vrea să afle cum se simte ea, care să fie dispus să se implice într-o situație oribil de dificilă doar pentru că era și ea implicată, acel om era Bradford.
Se dezumflă când apelul intră în așteptare. În acest răstimp iritant, Logan se plimbă prin încăpere, examinând obiectele și deschizând sertarele, atent să lase toate lucrurile așa cum le găsise, în timp ce telefonul de la ureche îi asigura muzica de fundal. Se uita sub canapea atunci când o voce întrerupse brusc Simfonia a Noua a lui Beethoven și rosti cu însuflețire numele firmei, de parcă ar fi fost o companie șmecheră de marketing din New York, și nu trupa de mercenari sângeroși pe care o știa Logan.
Potrivit secretarei, Bradford era plecat din țară.
– Știu că poți lua legătura cu el, spuse Logan. Spune-i că Michael are probleme și că dacă vrea să vorbească cu mine linia asta telefonică o să fie liberă doar în următoarele trei sau patru ore.
Recită numărul de telefon de la apartament și, după ce fu asigurat că o să-l contacteze cineva, închise telefonul și se îndreptă spre cămara neîncăpătoare.
Viola spațiul și intimitatea lui Munroe, o faptă pe care nu-i venea ușor s-o comită, în căutarea unui lucru pe care-l știa ascuns undeva în apropiere. Nici nu trebuia să vadă ceva care să-i confirme suspiciunile, însă voia să afle unele detalii, ca să poată evalua daunele produse.
Era la Munroe în baie atunci când sună telefonul. Logan își reveni, după ce bâjbâi puțin. Așteptarea durase 30 de minute, semn că Bradford era destul de preocupat.
Pe fir erau paraziți și urmară câteva secunde de așteptare, dar chiar și în timpul lor Logan auzea vocea sacadată și impacientată a lui Bradford.
– Tocmai am primit mesajul tău, spuse el. Ce probleme are?
– Probleme autoprovocate, de tipul „hopa, ia uite, practic sunt moartă“, răspunse Logan cu o propoziție atent formulată.
Urmă o pauză plină de semnificație, iar în cele din urmă Bradford spuse:
– Sinucidere?
Logan închise ochii și expiră încet.
– Nu, e cât se poate de vie. Dar se tratează singură. Și a început iar să poarte la ea cuțitele.
Tăcere, apoi:
– De când a început asta?
– Habar n-am. Eu am ajuns în Maroc în dimineața asta și ea m-a întâmpinat la aeroport. Se văd toate semnele, ea nu încearcă să le ascundă – chiar le etalează – mi le aruncă în față, ca și cum ar vrea ca eu să știu. Aș presupune că e vorba de doar câteva săptămâni. Tocmai s-a mutat în Tanger, s-ar putea să aibă legătură cu asta.
– Ai cumva idee ce pastile ia?
– Nu sunt sigur, spuse Logan. Încerc să aflu. N-aș fi crezut niciodată că o să apuc ziua în care începe iar cu porcăria asta, dar dac-ar fi să ne luăm după trecut, cred că e ceva legal și are rețetă.
Logan se uită prin sertarele noptierei.
– În orice caz, acum e în oraș cu Noah. Eu percheziționez apartamentul.
Bradford șuieră prelung, expirând.
– N-o să-și dea seama, spuse Logan. Am mai făcut asta, nu mă las prins.
Urmă o nouă pauză, apoi Bradford spuse:
– Logan, eu sunt în Afganistan. N-am cum să plec de aici cel puțin o săptămână și nici n-am idee ce-aș putea să fac până atunci.
Logan îngenunche ca să se uite sub pat.
– Nu știu nici eu prea bine, spuse el. Doar m-am gândit că ai vrea să știi. Evident, tu ești partenerul de intervenție preferat – adică, tu ai fost acolo, tu știi mai bine decât oricare dintre noi de ce face asta – și, serios acum, Miles, cred că ești singura persoană care ține la ea la fel de mult ca mine.
Logan deschise ușile unui dulap mare și privi încruntat spre o cutie mică, abia vizibilă sub un teanc de haine.
– Cred că am găsit, spuse el.
Scoase din cutie una și mai mică, o deschise și desprinse de acolo o sticluță de sirop.
– Phenergan VC, citi el pe etichetă.
– E varianta cu codeină? spuse Bradford.
Logan examină eticheta cu gura încleștată. Bradford se pricepea la farmacopee.
– Da, codeină, spuse el. În cutie sunt 12 și două lipsesc.
– Dacă avem noroc, e prima cutie, spuse Bradford.
Apoi ezită puțin:
– Bun, uite ce e, înțeleg de ce ai sunat și îți mulțumesc pentru asta. Cel mai devreme pot scăpa de aici joia viitoare. Crezi că ai putea găsi un pretext s-o duci în State?
– Știi ce crede ea despre întoarcere.
– Aș putea să vin eu în Maroc, spuse Bradford. Dar nu cred deloc c-ar fi o idee bună.
Urmă o lungă tăcere și Logan înțelese motivul, chiar dacă Bradford nu-l exprimă explicit. Dacă Noah și Bradford s-ar fi aflat în preajma lui Munroe în același timp, asta ar fi crescut considerabil șansele unui conflict.
– Cel mai bine ar fi s-o duci în Statele Unite, spuse Bradford. Sau de fapt oriunde în afara Marocului.
Logan dădu din cap că da, în camera goală.
– O să mă gândesc eu la ceva și te anunț cum merge, spuse el.
În realitate, era obligatoriu s-o ducă în altă parte pentru favoarea pe care urma să i-o ceară.
Cartea Inocenții poate fi achiziționată de la: