„Am aflat de inevitabila mea moarte de la vărul meu Kevin, în ziua înmormântării bunicului. Stăteam pe iarbă, în capătul grădinii imense, și beam limonadă din păhărele de plastic, cât mai departe cu putință de părinții noștri îndurerați, care arătau ca niște cărăbuși în ziua cea mai fierbinte din an. Printre firele de iarbă mai lungi ca de obicei se înălțau păpădii și margarete. În ultimele săptămâni bunicul zăcuse, și nu se putuse ocupa de grădină. Îmi amintesc că îmi părea rău pentru el, că mi-era ciudă că le arătam vecinilor și prietenilor minunata grădină din spate tocmai în ziua în care nu era nici pe departe atât de frumoasă ca atunci când o îngrijea el. Probabil că nu îl deranja să nu fie de față – nu-i plăcea să vorbească prea mult -, dar dacă ar fi fost acolo ar fi putut să le-o prezinte cum se cuvine, și apoi să se retragă într-un colț, departe de toți, ca să asculte laudele. Eventual de sus, prin fereastra deschisă. Ar fi pretins că nu-i pasă, dar i-ar fi păsat. S-ar fi văzut asta în zâmbetul lui mulțumit, care s-ar fi asortat cu petele verzi de pe genunchii pantalonilor și cu unghiile înnegrite. Cineva, o doamnă în vârstă, cu un rozariu înfășurat pe încheietură, spunea că simte prezența lui în grădină, dar eu n-o simțeam. Eram sigură că nu e acolo. Ar fi fost atât de supărat pentru aspectul grădinii încât n-ar fi suportat să stea.”
Anul în care te-am întâlnit – Cecelia Ahern