„Tocmai pricepusem ce înseamnă de fapt să fii prost. Care-vasăzică, în tot acest timp fusesem umilit și nici măcar nu-mi dădusem seama. M-a cuprins o durere profundă și o furie care se tot întețea. De atunci, am ajuns să urăsc atât de mult acest cuvânt, încât era suficient să îl aud ca să mă aprind. Mă înroșeam la față, simțeam că încep să clocotesc și, fără să mă mai pot opri, dădeam drumul furiei violent. Pentru că de cele mai multe ori nu puteam să-l înfrunt pe cel care mă făcuse prost, găseam ceva să stric, să sparg, să rup în bucăți. Era dincolo de orice stăpânire, simțeam că dacă nu-mi alin cu orice chip durerea, voi muri.
În timp ce mama îi povestea furioasă tatălui ce se întâmplase, stăteam într-un colț și ascultam atent fiece cuvânt. Simțeam cum mă învăluie o ură tot mai mare. Așteptam să văd ce va face tatăl și speram că va pleca și el să mă răzbune, că se va ridica în apărarea mea cu un avânt cel puțin dublu față de al mamei și că va face praf familia unchiului. Dar el, calm și netulburat le-a dat dreptate.
Îmi ardea sufletul de plânsul mamei, de cuvintele tatălui și ale lui Arash. Trebuia să fac ceva. Mi-au căzut ochii pe ușa camerei lui Arash, deschisă ademenitor. Am intrat tiptil, fără nici un zgomot. Știam că nu trebuie să mă ating de lucrurile lui, dintotdeauna mi se interzisese asta. Pe birou era o lampă aprinsă și, împrăștiate, cărți, caiete, hârtii de toate mărimile. Lângă planșele mari și groase de carton la care Arash lucrase două zile era stiloul lui cel nou. Am luat călimara cu cerneală neagră pe care o primise împreună cu stiloul. În timp ce Arash spunea că ii e rușine să meargă cu mine pe stradă, pentru că toți îi zic „frate-tău e prost”, am vărsat meticulos cerneala peste hârtii, planșe și cărți. Când am aruncat pe jos călimara goală, m-am liniștit. Era ca și cum focul ce mă mistuise până atunci s-ar fi stins. Am ieșit împăcat din cameră și am urcat scările.”
Cartea Tatăl celuilalt copil poate fi achiziționată de la: