În apartamentul lui Wienis era o liniște mormântală când pe ecranul televizorului apăru imaginea Prințului Lefkin. Regentul lăsă să-i scape o exclamație de uimire văzând fața obosită, tumefiată și uniforma zdrențuită a fiului său; alunecă pe un scaun, cu chipul schimonosit de uimire și gânduri sumbre.
Hardin ascultă demn, cu mâinile lăsate ușor pe genunchi, în timp ce Regele Lepold ședea prăbușit într-un colț întunecos mușcându-și spasmodic mâneca bogat ornamentată cu țesătură de aur. Până și soldații își pierduseră ținuta semeață și privirile reci, caracteristice militarilor de carieră, și, de lângă ușă, unde stăteau încordați, cu dezintegratoarele pregătite, priveau pe furiș imaginea de pe ecran.
Lefkin vorbi fără tragere de inimă, cu o voce obosită care părea sugrumată la anumite intervale, de parcă cineva i-ar fi suflat ce să spună:
– Flota Anacreonului… conștientă de natura misiunii ei… și refuzând să participe… la un abominabil sacrilegiu… se întoarce pe Anacreon… cu următorul ultimatum transmis… acelor păcătoși și cârtitori… care îndrăznesc să folosească forța armelor… împotriva Fundației… sursa tuturor binecuvântărilor,… și împotriva Spiritului Galactic. Să înceteze pe dată războiul împotriva… credinței celei adevărate… și să ni se garanteze într-o manieră convenabilă flotei… reprezentată acum de… adjunctul Preotului-șef, Theo Aporat… că un asemenea război nu va fi declarat… în viitor și că… (aici urmă o pauză mai lungă, după care vocea continuă) acel fost Prinț-regent, Wienis,… va fi întemnițat… și judecat de către un tribunal ecleziastic… pentru crimele sale. În caz contrar, la întoarcerea pe Anacreon… flota regală va nărui din temelii palatul regal… și va lua toate măsurile pe care le consideră necesare… pentru a distruge cuibul de păcătoși… și bârlogul celor ce vor să strivească… sufletele oamenilor, care au întâietate în acest moment.
Vocea încheie cu un suspin și imaginea dispăru de pe ecran.
Degetele lui Hardin trecură agile peste becul Atomo și lumina lui se făcu tot mai slabă până când, în semiîntuneric, cel ce fusese regent până în acel moment, regele și soldații, deveniră niște umbre suspendate în ceață; și pentru prima oară se putu observa că o aură îl învăluia pe Hardin.
Nu era lumina orbitoare care constituia prerogativul regilor, ci una mai puțin spectaculoasă, mai puțin impresionantă, dar, cu toate acestea, mai eficientă și mai folositoare.
Vocea lui Hardin era ușor ironică, iar Wienis, care cu o oră în urmă îl declarase prizonier de război și considerase Terminus ca și distrus, era acum o umbră căzută într-un scaun, strivit și fără grai.
– Există o străveche fabulă, zise Hardin, veche de când umanitatea, probabil, pentru că cele mai vechi înregistrări ale ei sunt doar copii ale altor înregistrări și mai vechi, care ar putea prezenta interes pentru tine. Sună cam așa:
„Un cal, al cărui dușman puternic și periculos era un lup, trăia într-o permanentă spaimă că-și va pierde viața. Ajuns într-o situație disperată, se gândi să-și caute un aliat puternic. Se apropie atunci de om, propunându-i o alianță pe motiv că lupul le era un dușman comun. Omul acceptă întovărășirea pe dată și se oferi să ucidă lupul dacă noul său partener avea să coopereze, punându-i la dispoziție marea sa iuțeală. Calul se învoi, și-i permise omului să-l înșeueze. Omul încălecă, doborî lupul și-l ucise.
Ușurat și bucuros, calul mulțumi omului și-i spuse:
– Acum, că dușmanul nostru este mort, scoate-mi frâul și șaua, și redă-mi libertatea!
Auzind acestea, omul râse de se prăpădi:
– Al naibii de frumos vorbești. Dii, căluțule! Și-i dădu pinteni mai departe”.
Tăcere deplină. Wienis, care era doar o umbră, nu făcu nici un gest.
Hardin continuă molcom:
– Sper că înțelegi analogia. În dorința de a cimenta pentru veșnicie dominația lor asupra propriilor popoare, regii celor Patru Regate au acceptat religia științei care i-a făcut divini; dar aceeași religie a constituit pentru ei frâul și șaua, întrucât sângele dătător de viață al energiei atomice a fost încredințat preoților – care dintotdeauna au primit porunci de la noi, te rog să ții minte acest lucru, și nu de la voi. Ați ucis lupul, dar nu ați putut scăpa de hăț și de șa…
Wienis sări în picioare și, în semiîntuneric, ochii lui păreau niște găvane turbate. Vocea îi era incoerentă și răgușită:
– Și totuși te voi aresta. Nu-mi vei scăpa. Vei putrezi în temniță! Mai bine să fim distruși. Să fie totul ras de pe fața pământului. Fii blestemat! Nu vei scăpa! Soldați! urlă el, cu o voce isterică. Doborâți-l pe acest diavol! Dezintegrați-l! Trageți!
Fără să se ridice de pe scaun, Hardin se întoarse cu fața spre soldați și le zâmbi. Unul dintre ei ridică arma și apoi o lăsă ân jos. Ceilalți rămaseră ca împietriți. Salvor Hardin, primarul de pe Terminus, înconjurat de acea aură delicată, zâmbind plin de încredere, și în fața căruia întreaga putere a Anacreonului se năruise ca un castel de nisip, îi domina, ân ciuda poruncilor pe care le urla descreieratul Regent.
Wienis slobozi un blestem și se îndreptă împleticindu-se către cel mai apropiat soldat. Cu gesturi sălbatice, smulse arma din mâna omului, o îndreptă spre Hardin, care nu făcu nici o mișcare să se apere, și apăsă pe declanșator.
Fasciculul continuu de lumină palidă atinse câmpul de forță care îl înveșmânta pe primar și fu aspirat, neutralizat și făcut inofensiv. Wienis apăsă și mai tare pe declanșator și râse cu lacrimi.
Hardin continuă să zâmbească, iar aura câmpului de forță străluci și mai puternic, absorbind energia eliberată de dezintegrator. În colțul său, Lepold își duse mâinile la ochi și începu să geamă.
Cu un țipăt neputincios și disperat, Wienis schimbă direcția țevii dezintegratorului și trase din nou – apoi se prăbuși la pământ cu capul zdrobit.
Hardin se cutremură în fața acestei scene și murmură:
– Un bărbat al „acțiunii directe” până la ultima suflare. Ultimul refugiu!
Cartea Fundația poate fi achiziționată de la: