„Chip Peticit venise la ei de mic copil. Lord Steffon, a cărui amintire o păstra în suflet, îl găsise la Volantis, dincolo de marea îngustă. Regele – bătrânul rege Aerys II TTargaryen, care pe vremea aceea nu era atât de nebun – îl trimisese să caute mireasă pentru Prințul Rhaegar care nu avea nici o soră de măritat. Am găsit un bufon minunat, îi scrisese lui Cressen cu două săptămâni înainte de a se întoarce din misiunea lui sterilă. E doar un băiețandru, dar e ager ca o maimuță și isteț ca o duzină de curteni. Face jonglerii, șarade și scamatorii, și știe să cânte frumușel în patru limbi. I-am cumpărat libertatea și sperăm să-l aducem acasă cu noi. Robert va fi încântat de el și probabil, cu timpul, va reuși chiar să-l învețe pe Stannis să râdă.
Amintirea acelei scrisori îl întristă pe Cressen. Nimeni nu îl învățase vreodată pe Stannis să râdă, cu atât mai puțin băiatul pe nume Chip Peticit. Furtuna se ivise pe neașteptate, șuierând, iar Golful Naufragiaților dovedise că își merită numele. Galera cu două catarge a stăpânului, Mândria Vânturilor, s-a sfărâmat în fața castelului său. De pe parapete, cei doi fii ai stăpânului au privit cum ambarcațiunea tatălui lor se izbește de stânci și e înghițită de ape. O sută de vâslași și mateloți s-au scufundat împreună cu Lordul Steffon Baratheon și sotia sa și, zile în șir, fiecare val a lăsat o nouă recoltă de trupuri înecate pe malul ce se întindea sub Capătul Furtunii.”
Încleștarea regilor, Cântec de gheață și foc – George R.R. Martin