Prietenul său șarjă ca un taur și străinul balansă punga de plastic. Înăuntru era ceva tare, care pocni sec la impactul cu craniul adversarului. Acesta căzu ca un bolovan.
Străinul se întoarse spre femeie:
– Sarah Reed?
„De unde îmi știe numele?”, se gândi Sarah și dădu din cap hipnotizată. În spatele lui, însă, era deja Dominguez, cu fața schimonosită de ură. Văzându-l că ridică încet cuțitul, ochii americancei se măriră de frică.
Necunoscutul se întoarse rapid ca fulgerul și lama lată a macetei se opri la jumătate de centimetru de fața lui Dominguez. Ca într-un dialog mut, Dominguez lăsă cuțitul să cadă și maceta se retrase prompt.
Era, însă, un afront prea grav pentru mândria unui tâlhar. Se repezi furios, împingându-l pe străin la zid. Impactul îl făcu pe acesta să scape maceta din mână, dar tot ținea bine punga de plastic. Când Dominguez încercă să lovească, străinul îi apucă pumnul și îl strânse cu puterea unui uriaș.
– O să trebuiască să te omor? îl întrebă calm.
La un moment dat, Dominguez păru gata să renunțe. Însă în clipa următoare, străinul primi o lovitură dură în falcă. Unul dintre prietenii lui Dominguez era din nou în picioare. Lovi iarăși, iar străinul lăsă punga din mână.
Ceva rotund căzu din plasă și se rostogoli de câteva ori pe gresie. Sarah spera să se înșele. Nu putea fi un…
Se opri din rostogolit. Da, era un cap de om. Mumificat!
– Madre de Dios! suflă Dominguez.
Replica păru să-l enerveze pe străin. Fără niciun efort, îl ridică pe Dominguez de spatele cămășii și-l aruncă cât colo, într-o încrengătură de țevi aflată la capătul celălalt al camerei. Țevile se sparseră cu zgomot și apa țâșni ca dintr-o arteziană.
Străinul își ridică maceta și se întoarse către celălalt bărbat, pregătindu-se pentru ce avea să urmeze printr-o răsucire expertă a lamei în jurul palmei. Dexteritatea și rapiditatea cu care se mișca înghețau orice reacție a adversarului. Acesta rămase pe loc, cu mâinile atârnând pe lângă corp. Pentru o clipă, Sarah văzu pasiunea crimei întipărită pe fața tânără și calmă a necunoscutului. Apoi, încet-încet, sclipirea periculoasă din ochii bărbatului slăbi în intensitate. Se aplecă și ridică de păr capul mumificat, ignorându-și fostul adversar.
– Voiau doar să te jefuiască, Sarah Reed. Dar eu pot să te duc în junglă.
Se îndreptă spre ușă.
– Trebuie să plecăm.
În spatele său, Dominguez, ud și potolit, se ridică într-un cot.
– Tu cine dracu’ ești?
– Colți-Lungi, răspunse acesta politicos.
Sarah îl urmă îndeaproape, îndreptându-se amândoi spre ieșire. Clienții intrigați îi priveau în liniște: ieșiseră, totuși, dintr-o toaletă cu ușa scoasă din balamale. Apoi văzură capul mumificat legănându-se în mâna lui Colți-Lungi; ochii li se măriră și picioarele începură să li se miște cu mai mult spor, făcându-le loc celor doi străini.
Odată ajunși afară, bărbatul o privi lung și atent.
– Te iau cu mașina.
– De unde-mi știi numele? izbucni Sarah.
Colți-Lungi merse către un sedan parcat în apropiere, care avea un abțibild enorm pe ușa șoferului: „Rent-a-car”.
– Ți-am văzut anunțul pe un forum de pe internet. Cauți pe cineva care să te ducă la triburile de indieni izolate. Am văzut și răspunsul la anunțul tău, spuse el. Din partea tipului care mâncase chili stricat.
– De unde știai că e o escrocherie?
– Nu știam.
– Deci n-ai venit aici ca să mă salvezi?
– Mă tem că nu.
– Atunci de ce ai venit?
– O să-ți explic pe drum.
– Nu merg nicăieri cu tine! Ții în mână un cap de om, pentru numele lui Dumnezeu!
– Te-am salvat, totuși, de ei. Colți-Lungi o studie în timp ce încerca să ia o decizie. L-am luat cu mine doar ca să-ți dovedesc că te pot duce la vânătorii de capete, adăugă el.
– Ești un ghid?
Colți-Lungi se gândi preț de o clipă.
– Câteodată, spuse.
– De unde știu eu că n-ai aceleași intenții rele ca tipii ăia?
– Va trebui să-ți asumi niște riscuri pentru a vedea ultimii sălbatici din lume, Sarah Reed.
Asta chiar că era cireașa de pe tort.
– Serios?! îi răspunse ea.
Deschise ușa și se lăsă să cadă pe scaunul din dreapta, trântind portiera după ea. Colți-Lungi se așeză la volan și porni, știind că femeia îl privea, dar uitându-se doar la drum. Sarah voia să spună ceva și încerca să-și facă puțin curaj.
– Ești un indigen sud-american? întrebă în cele din urmă.
Colți-Lungi continua să se uite drept înainte.
– Nu, sunt de fapt din orășelul norvegian Tröndheim.
– Ăsta e un soi de sarcasm?
– Da.
Sarah îl privi din cap până-n picioare.
– N-arăți ca un tip care are navigatul pe internet ca hobby.
– Cum?
– Ai spus că mi-ai citit anunțul pe internet, replică Sarah. Cumva, nu mi te închipui stând în fața unui computer.
– Ba da, stau pe net, afirmă el cu multă siguranță.
Conduse în tăcere pentru câteva secunde, fiecare fiind oarecum nedumerit de celălalt. Apoi Colți-Lungi porni casetofonul. Era hard rock. Muzica îl făcu să zâmbească.
– Îmi place AC/DC, spuse el.
În vreme ce mașina îi zgâlțâia pe drumurile proaste din Rima City, sunetul de chitară îi învăluia cu totul.
Cartea Colți-Lungi. Uniunea triburilor poate fi achiziționată de la: