„M-am prezentat și eu și am intrat în vorbă. Am aflat că Gaghin călătorea ca și mine pentru propria lui plăcere și că sosise abia de-o săptămână în orășelul L., unde se împotmolise. La drept vorbind, nu prea eram bucuros să leg prietenie cu rușii din străinătate. Îi recunoșteam de departe pe compatrioții mei după felul cum umblau, după croiala hainelor și, mai cu seamă, după expresia feței. Aerul mulțumit de sine și disprețuitor, ba uneori chiar poruncitor, se schimba dintr-odată într-o expresie în care se amestecau prudența și sfiiciunea… Pe neașteptate, omul devenea atent și ochii începeau să-i alerge neliniștiți… „Doamne, Dumnezeule! N-am greșit eu oare, n-o să râdă de mine?”, părea să spună privirea-i grăbită… Trece însă o clipă și iar îi revine în ochi acea trufie, care se schimbă din când în când într-o nedumerire tâmpă. E drept, fugeam de ruși, însă Gaghin îmi plăcu pe dată. Întâlnești câteodată în calea ta asemenea chipuri atrăgătoare: oricui îi e drag să se uite la ele și simți ca și cum te-ar încălzi și mângâia. O asemenea față avea și Gaghin, o față simpatică și prietenoasă, cu ochii mari și blânzi, cu părul numai bucle mătăsoase. Atât de dulce îi era vorba, încât nici n-aveai nevoie să-i vezi fața ca să simți că zâmbește.”
Prima iubire. În ajun. Fum – I. S. Turgheniev