„În zilele care au urmat au străbătut un ținut unde pietrele îți frigeau carnea de pe mână și unde nu era nimic în afară de piatră. Au călărit într-o anfiladă îngustă pe o potecă presărată cu căcăreze rotunde și uscate de capră și călăreau cu fețele întoarse de la peretele de stâncă și de la aerul ca de cuptor încins pe care-l împrăștia, în timp ce siluetele negre și strâmbe ale călăreților se profilau pe piatră în contururi austere și implacabile ca niște forme capabile să-și încalce învoiala cu carnea care le crease și să-și vadă singure de drum pe piatra stearpă fără vreo legătură cu soarele, cu omul sau cu Dumnezeu.
Au coborât din ținutul ăsta printr-un defileu adânc, tropotind pe pietre, printre fâșii de umbră albastră și răcoroasă. În nisipul uscat de pe fundul uedului, oase vechi și forme frânte de oale pictate și pe stâncile de deasupra lor, pictograme cioplite cu un cal și o pumă și o broască țestoasă și spanioli călare cu coifuri pe cap și scuturi căutând cu dispreț la piatră și la tăcere și chiar la timp. La o sută de picioare deasupra lor, pitite în crăpături și adâncituri, erau cuiburi de paie și rămășițe aduse de fluxuri străvechi și călăreții au auzit murmur de tunet din depărtări nedeslușite și au tot căutat la cerul îngust de deasupra după vreo înnegurare aducătoare de ploaie, abia strecurându-se printre pereții apropiați ai canionului, pe pietrele albe și uscate de pe fundul râului secat, rotunde și netede ca niște ouă misterioase.
Noaptea au făcut popas printre ruinele unei așezări străvechi din inima munților de piatră, într-o mică vale cu un pârâu limpede și iarbă bună. Adăposturi de pământ și piatră erau zidite sub o stâncă ieșită în afară și valea era străbătută de vechi canale de irigații. Nisipul afânat de pe fundul văii era presărat tot cu cioburi de oale și bucăți înnegrite de lemn și era brăzdat și razbrăzdat de urme de cerbi și de alte animale.
În amurg, judele a umblat printre ruine, vechile odăi erau negre încă de fumul de lemne, bucăți vechi de cremene și cioburi de oale amestecându-se cu cenușa și cu știuleții de porumb. Câteva scări putrede de lemn se sprijineau încă de pereții adăpostului. Au rătăcit printre kivas dărăpănate adunând mici artefacte și s-a așezat pe un perete înalt și a desenat în carnețelul lui până când lumina a pălit.”
Cartea Meridianul sângelui poate fi achiziționată de la: