„Spre meritul etern al oamenilor din Districtul 12, nimeni nu bate din palme. Nici măcar cei cu bilete la pariuri, cei care nu au sentimente de milă. Poate fiindcă mă știu din Vatră, sau îl cunoșteau pe tata, sau poate au întâlnit-o pe Prim, pe care nu ai cum să n-o-ndrăgești. Așa că, în loc să primesc aplauze, stau acolo nemișcată, în timp ce ei iau parte la cea mai curajoasă formă de împotrivire de care sunt în stare. Tăcerea. Care spune că nu suntem de acord. Nu iertăm. Toate astea sunt greșite.
Pe urmă se întâmplă ceva neașteptat. Cel puțin eu nu mă așteptam, fiindcă până acum nimeni din Districtul 12 nu a dat vreun semn că m-ar aprecia. Dar, când am ieșit în față, luând locul lui Prim, s-a petrecut o schimbare și se pare că brusc, am devenit o persoană îndrăgită. Mai întâi un om, apoi altul, apoi aproape fiecare suflet din mulțime își duce la buze cele trei degete din mijloc ale mâinii stângi, pe care o întinde apoi spre mine. E un gest vechi, rar folosit în districtul nostru, pe care-l vezi uneori la înmormântări. Înseamnă recunoștință, înseamnă admirație, înseamnă a-ți lua rămas-bun de la cineva pe care-l iubești.”
Jocurile Foamei – Suzanne Collins