Familia Swann din satul Little Skell muncea în marea casă de mai bine de o sută șaizeci de ani, de generații întregi, încă de pe vremea primului conte, în secolul al XVIII-lea. Cele două familii aproape că se întrepătrundeau și erau extrem de legate una de cealaltă; familia Swann avea multe privilegii și era extraordinar de loială familiei Ingham. Walter spusese întotdeauna că ar încasa un glonț pentru conte, și chiar ar fi făcut-o.
Mergând în mare grabă, preocupată de propriile gânduri, Cecily tresări deodată și se opri brusc. Cineva îi sărise în față pe potecă, făcând-o să înghețe locului, șocată. Apoi văzu că era țigăncușa aceea pe nume Genevra, care se furișa adesea prin părțile acestea.
Fătuca stătea în mijlocul potecii, rânjind larg cu toată gura, cu mâinile în șolduri, cu ochii ei negri scânteind.
– N-ar fi trebuit să faci asta! exclamă Cecily, pășind rapid într-o parte. M-ai speriat. De unde-ai mai apărut și tu, Genevra?
– Ia, ghicește, îi răspunse țiganca, fluturând din mână înspre pajiștea lungă. Te-am văzut venind, micuță Cecily. Eram în spatele zidului ăluia.
– Trebuie să plec. Nu vreau să întârzii, spuse Cecily cu voce rece, ce dădea de înțeles că discuția se încheiase.
Încercă să o ocolească pe fătucă, însă fără succes.
Țiganca se trase și ea într-o parte, blocându-i calea, și murmură:
– Aha. Te grăbești spre casa aia veche de colo. Dă-mi mâna, și o să-ți ghicesc viitorul.
– Nu pot să-ți pun nici un ban de argint în palmă, n-am nici măcar un penny la mine, spuse Cecily.
– Nu vreau banii tăi și n-am nevoie să-ți văd palma, știu totul despre tine.
Cecily se încruntă.
– Nu înțeleg…
Vocea i se stinse încet, nerăbdătoare să își reia drumul, nedorind să irosească și mai mult timp cu țiganca.
Genevra nu spuse nimic, ci doar îi aruncă lui Cecily o privire curioasă, după care se întoarse și se uită lung la Cavendon. În lumina clară a acestei dimineți însorite de mai, nenumăratele ferestre ale clădirii scânteiau, iar piatra deschisă la culoare strălucea precum marmura șlefuită. De fapt, întreaga casă părea să aibă o strălucire aparte.
Țiganca știa că aceasta era o iluzie creată de lumina soarelui. Iar ea fusese întotdeauna conștientă de acest lucru. Pentru un scurt moment, își reaminti să stea perfect nemișcată, pierdută în gânduri, uitându-se cu atenție la Cavendon… Avea darul, darul previziunii. Și astfel văzu viitorul. Fiindcă nu dorea să ducă povara acestor informații neașteptate, închise ochii, îndepărtând viziunea avută.
În cele din urmă, țiganca se întoarse din nou cu fața la Cecily, clipind în lumina dimineții. O fixă îndelung cu privirea pe fata de doisprezece ani, cu ochii mijiți, cu o expresie serioasă întipărită pe față.
Cecily, marcată de privirea fixă a țigăncii ațintită asupra ei, întrebă:
– De ce te uiți așa la mine? Care-i problema?
– Nu-i nimic, mormăi țiganca. Nu-i nimic în neregulă, micuță Cecily.
Genevra se aplecă, luă de jos o nuia lungă și începu să scurme cu ea în țărână. Desenă un pătrat, apoi deasupra pătratului făcu conturul unei păsări, după care aruncă rapid o privire semnificativă spre Cecily.
– Ce reprezintă? întrebă copila.
– Nimic.
Genevra azvârli nuiaua, având ochii negri plini de emoție. Și, dintr-odată, starea ei de spirit ciudată, enigmatică dispăru. Începu să râdă și să danseze dintr-o parte în alta a potecii, de-a lungul zidului din piatră brută.
Punându-și ambele mâini pe zid, își aruncă picioarele în sus, făcu un fel de tumbă peste zid și ateriză în picioare pe partea cealaltă.
După ce își potrivi baticul roșu legat în jurul buclelor ei închise la culoare, zburdă peste pajiștea întinsă și dispăru în adâncul unui crâng. Râsul ei răsună mult timp de-a lungul câmpurilor cufundate în liniște, chiar dacă nu mai putea fi văzută.
Cecily clătină din cap, nedumerită de comportamentul ciudat al țigăncii, și își mușcă buza. Apoi șterse rapid cu picioarele simbolurile făcute de țigancă în praf și continuă să urce panta.
– Fata asta a fost dintotdeauna o ciudată, murmură Cecily în barbă în timp ce își continua drumul.
Știa că Genevra locuia cu familia ei într-una din cele două căruțe cu coviltir pictate de țigani, dispuse în partea mai îndepărtată a pădurii cu clopoței, la o distanță apreciabilă, în spatele pajiștii lungi. De asemenea, mai știa că tribul de țigani nu încălca limitele proprietății.
Acolo unde își făcuseră tabăra era pământul contelui de Mowbray, iar el le dăduse permisiunea să stea acolo atât timp cât vremea era caldă. Întotdeauna dispăreau în lunile de iarnă; nu știa nimeni unde anume se duceau.
Familia de țigani venise la Cavendon de mult timp, aflase ea de la Miles. El era al doilea fiu al contelui și i se confesase spunându-i că nu înțelegea din ce motiv tatăl său era atât de binevoitor cu țiganii. Miles avea paisprezece ani; el și sora lui, DeLacy, erau cei mai buni prieteni ai ei.
Cartea Cavendon Hall poate fi achiziționată de la: