„Singurătatea a fost pretextul pentru a-mi relua vechiul obicei de a vorbi cu mine în oglindă. Petreceam ore în șir vorbind cu reflexia mea: mică fiind, îmi plăcea mult să fac asta și frații mei rădeau de mine arătându-mă cu degetul ca pe o nebună. Astfel, până la urmă am încetat, dar în acel moment, în care nu aveam pe nimeni cu care să vorbesc și nu trebuia să mă ascund, reflexia mea a devenit din nou cea mai bună companie. Discuțiile cu mine însămi îmi permiteau sa-mi reordonez gândurile. Uneori mă pierdeam în amintiri și-mi priveam lacrimile de le chip în oglindă, ca atunci când povestea m despre prietena mea Parvaneh, despre cât îi simțeam lipsa și despre câte lucruri am fi avut să ne spunem dacă aș fi reușit să o regăsesc.
Într-o zi m-am hotărât să-i dau de urmă, dar nu știam cum să fac. M-am decis să-i cer încă o dată ajutorul lui Parvin Khanum și, într-o dimineață, mergând la mama mea, am trecut să o salut pe vecina noastră și am rugat-o să întrebe prin cartier dacă știa cineva noua adresă a familiei Ahnadi. Mie îmi era rușine să vorbesc cu lumea din cartierul meu: eram convinsă că toți îmi cunoșteau povestea și mă judecau. Parvin și-a ținut promisiunea, dar nimeni nu părea să știe sau să-i dezvăluie noua adresă a familiei Ahmadi tocmai lui Parvin Khanum, despre care toți știau că are o relație cu Ahmad. Unul dintre ei chiar a întrebat-o: „De ce? Vor să trimită pe cineva să-i înjunghie?”.
Am căutat vești și la vechea noastră școală, dar dosarul lui Parvaneh fusese retras. Profesoara de literatură a fost bucuroasă să mă vadă și, când i-am zis că, în ciuda a tot ce se întâmplase, îmi continuam studiile, m-a încurajat foarte mult. Într-una din acele reci și întunecate după-amiezi de început de iarnă în care mă plictiseam de moarte, dintr-un oarecare motiv, Hamid s-a întors acasă mai devreme ca de obicei, acordându-mi onoarea să cinez în compania lui. Am fost foarte fericită și am început imediat să gătesc. Din fericire, Khanum Jun trecuse să mă viziteze în dimineața aceea și îmi adusese pește cumpărat de Agha Jun al meu. Nu aveam chef să-l gătesc numai pentru mine, dar când am aflat că va fi și Hamid, mi-am suflecat mânecile și am pregătit o cină delicioasă. A început să saliveze când a simțit mirosul de pește prăjit și să se învârtă pe lângă mine în bucătărie, încercând să guste pe ascuns, în timp ce eu îl dojeneam râzând.”
Cartea Cel care ma așteaptă poate fi achiziționată de la: