„În clipele acelea, Reidar punea la cale o strategie cu două obiective imediate. Primul era să zădărnicească tentativa de a vinde magazinul pe care el și frații lui îl posedau în comun, iar al doilea, să aibă răgazul de a-și pune mintea la bătaie și de a prinde dedesubturile care acum încă îi scăpau.
Prima lovitură urma să o dea în câteva secunde. Când ușa de la hol se deschise și Arvid se sprijini de cadrul ei afișând o expresie bine studiată, luptătorul din Reidar se răsuci pe scaun, gata de bătaie.
– Și animalul unde e? întrebă Reidar pe un ton cumpătat.
Ca la un semnal, dinspre hol se auziră mârâituri înfundate și în ușa întredeschisă apăru un bot mic și negru care o mai împinse câțiva centimetri până ce un câine mic, gras și crăcănat din rasa papillon intră gâfâind înăuntru. Dădea de zor din coadă, scop pentru care își punea la contribuție jumătate din corp, și se apropia de ei cu mișcări nesigure pe picioarele lui subțiri, amușinând ca un purceluș cu nările înfundate.
Reidar se aplecă și-și îndreptă degetul spre botul animalului, făcându-l să dea înapoi, să-și bage capul între umeri și să scoată scheunături ascuțite, drept care Arvid se puse în genunchi ca să-l protejeze.
– Silvie, hai, fii cuminte, nu s-a întâmplat nimic.
Luă animalul în brațe și i se adresă cum ar fi făcut-o unui bebeluș, frecându-și obrazul de botul lui plin de bale.
– Știe că n-o placi, zise el pe un ton iritat și plin de reproș.
Reinar se strâmbă, ca și cum și-ar fi văzut fratele punând mâna pe carne contaminată sau pe o insectă grotescă.
– Nu o să se întâmple niciodată, spuse Reidar clar și la obiect.
Ceilalți doi se uitară cu subînțeles unul la celălalt.
– Așa că nu mai avem ce discuta, zise Reidar pe un ton hotărât și se ridică în picioare.
– Ne pregătim pentru această vânzare de șase luni, șopti Emmanuel cu un șuierat. Nu poți să strici pur și simplu totul.
– Ba pot, i-o întoarse Reidar.
– Ce te face să crezi așa ceva? întrebă Arvid cu dușmănie.
Reidar nici măcar nu se uită la el. Era deja în drum spre vestibul să-și ia paltonul.
– Am făcut ce mi-ați cerut, zise el, ignorându-i. L-am ascultat pe omul vostru timp de o jumătate de oră. Voiați să fiu convins. Ei bine, nu sunt convins. Nu sunt convins deloc. Individul e o nulitate.
– Karsten e de acord cu noi.
Reidar tresări și îi aruncă o privire mânioasă lui Arvid, care repetă:
– Karsten e de acord cu noi.
Faptul că ce doi îl băgaseră pe Karsten, fiul lui Reidar, în treaba asta urâtă îl înfurie și mai mult. Demonstra că era vorba de o conspirație și mai cuprinzătoare decât bănuise el la început. Demonstra nu numai că Arvid și Emmanuel puseseră la cale un complot împotriva lui, dar și că și îl făcuseră părtaș pe Karsten, propriul lui fiu.
– Ce crede Karsten referitor la chestia asta nu are nici o importanță, zise Reidar, la fel de neclintit ca și înainte. Vânzarea nu va avea loc niciodată, repetă el.
Umerii lui Arvid tremurau de enervare. Se uită o dată la Emmanuel, spre a-i obține sprijinul, înainte de a adăuga:
– Scurt pe doi, trebuie să înțelegi că Emmanuel și cu mine nu glumim. Și pentru că și el, și eu te cunoaștem cum nu se poate mai bine, și pentru că și el, și eu am presimțit ce se va întâmpla dacă ne încredem în tine și în părerea ta, mă tem că ți-a venit rândul să pierzi.
Reidar Folke Jespersen se uită la frate-său cu aceeași expresie glacială.
– Va trebui să cedezi, Reidar. Există trei proprietari și doi contra unu înseamnă majoritate absolută.
Reidar continua să tacă.
Arvid îl mai rugă o dată din priviri pe Emmanuel să-l ajute.
– Majoritatea decide, indiferent ce crezi tu.
– Majoritatea?
Reidar ocoli masa și se apropie de Arvid, care, speriat, făcu doi pași înapoi. Amândoi încremeniră la semnul lui Emmanuel, care tocmai se ridica în picioare, ceea ce însemna că printre gâfâieli și manevre complicate încerca să-și aducă trupul gras într-o poziție semiverticală și șă-și sprijine burta pe marginea mesei. Era o priveliște de zile mari. Cine îl cunoștea pe Emmanuel știa ce eforturi îi trebuiau spre a ajunge într-o asemenea poziție și ambii frați erau conștienți de energia emoțională care dusese la aceste contorsionări. Ezitarea lor fu suficientă pentru ca Emmanuel să-și redobândească autoritatea specială de care, ca frate mai tânăr, avusese nevoie de atâtea ori în trecut pentru a trece peste complexul lui de inferioritate în confruntările cu Reidar. Acum, cu gesturi calme ale mâinii încercă să profite de avantajul creat și să-i potolească pe cei doi frați care se uitau unul la celălalt ca doi boxeri în ring.
– Gata, gata, nu s-a întâmplat nimic rău. Kirkenær își va repeta oferta, iar noi va trebui să fim uniți…
Reidar avu un rictus la auzul numelui lui Kirkenær.”
Cartea Vineri, 13 poate fi achiziționată de la: