„Sonja îi auzea furia de departe. Palma pe care o primea ar fi vrut s-o simtă de la mare distanță, ca un val rece, neașteptat, respins de peretele șalupei. Dar palma nu era un val. Era o somație ca ea să părăsească șalupa, să nu mai privească muntele, să nu mai privească orașul care se cuibărea între coapsele lui. Palma peste față îi cerea să părăsească râul și să se întoarcă, vocea lui devenea brusc tunătoare, iar mâna îi umplea fața de foc. Îl vedea, un monstru de nerecunoscut. Îl voia pe tatăl ei. Nu-l voia pe el. Nu-l voia.
Țipă. Țipă ca să‑și aducă tatăl înapoi de pe șalupă.
– Nu, nu-i adevărat, ești furios fiindcă ești beat, vorbești așa…
Dar până să termine, monstrul o plesni din nou peste față, de data aceasta de două ori, de data aceasta cu mai multă forță, de data aceasta vorbind cu o furie rece, iar vorbele o speriară pe Sonja mai mult decât palma lui deschisă:
– Ți-arăt eu cine-i beat.
Sonja rămase impasibilă în timp ce el continua s-o lovească, nu plânse, deși loviturile lui o dureau, din ce în ce mai mult. Nu plânse, deși fața i se umfla, iar sângele care-i picura din nas ajungea pe pereți de fiecare dată când palma îi întorcea capul dintr-o parte într-alta. Nu plânse, deși palma rupea ceva ce nu mai putea fi pus la loc, indiferent cât ar fi vrut fata să nu fie așa, iar rana se adâncea ca o prăpastie în inima ei. Uneori se gândea, chiar cu perversitate, că tocmai acest sentiment pe care-l purta în ea îl făcea să se poarte astfel. În fiecare zi se ruga ca această falie a emoției să rămână nemișcată, dar, în fiecare noapte, invariabil, falia se mișca. Forțe subterane, uriașe, cataclismice, dincolo de tot ce știa ea, îi distrugeau căminul, și amândoi rămâneau la fel de neputincioși, incapabili să le oprească, precum copacul care nu poate opri pământul să se dezintegreze sub rădăcinile lui.
Se rugă de pământ în slovenă:
– Ni, artie, ni, ni, ni, ni…
Dar furia lui era absolută, insensibilă chiar și la țipetele ei, insensibilă chiar și la memoria lui, care-i spunea că bea seară de seară la cârciumă, memorie care-i revenea a doua zi dimineață și-l îndemna să bea din nou.
Ar fi trebuit să plângă, desigur, ori să verse măcar o lacrimă, dar ceva din ea se sfărâmase demult și, cu toate că loviturile lui o făceau să țipe, la fel cum foalele pompate cu putere scot aerul în rafale, el nu putea găsi pe fața ei ceea ce simțea, drept care altă soluție nu avea decât să exploreze în continuare acest ținut misterios, mut – corpul acestei fete, cu pumnii și palmele, ca să caute, de fapt, ceea ce purta în el însuși. Erau un studiu cumplit acele lovituri, o încercare dureros de elocventă de a găsi ceea ce aveau în comun, el și ea, prin sculptarea violentă a tot ce simțea el. Există modalități pașnice de a studia durerea și răul; el însă nu făcea decât să‑și accentueze suferința.
A doua zi dimineață, casa părea plină de lumină și de aer proaspăt. Bărbatul se așeză la masă, spălat și bărbierit, arătând doar puțin abătut. Sonja făcu un ibric de cafea în care puse apoi lapte. Rupse pâinea și o puse în două boluri, apoi turnă cafeaua peste ea. Se așeză și ea la masă și începură să mănânce. Privind înainte, bărbatul începu să vorbească, mărunțind cu lingura pâinea îmbibată în cafea:
– Ce chestie! Nu-mi aduc aminte ce s-a întâmplat după ce-am plecat aseară de la pub.
Sonja nu spuse nimic. Ochii lui rămaseră ațintiți înainte. Duse lingura la gură și, când să înghită, se opri. și vorbi din nou:
– Tu îți amintești ce s-a întâmplat când am ajuns acasă? Apoi ridică ochii spre Sonja, așteptând confirmarea a ceea ce știa că e o minciună. Cred că m-am dus direct în pat.
Sonja își ridică fața din bolul cu pâine și cafea dulce. Bărbatul se prefăcea că nu vede ce era evident, că nu observă cât de umflată îi era fața, cât de grotescă arăta cea pe care o considera atât de frumoasă, se prefăcea că nu-i vede fața desfigurată, plină de vânătăi.
– Da, te-ai dus direct în pat. Urmă o tăcere prelungă. Bărbatul nu spuse nimic, chipul lui nu trădă nimic. și ai sforăit îngrozitor.
Bărbatul râse de încercarea ei de a glumi. Era mulțumit. Sonja râse și ea, fiindcă acum era treaz și se simțea vinovat, nu mai avea de ce să se teamă.
Până la următoarea beție.”
Cartea Să bați din palme cu o singură mână poate fi achiziționată de la: