1886, Botoșani, România
Vara
– Uite ce-am găsit în sertarul ăsta, spuse Nicolai către fratele lui: carnetul tău de note din liceu, de acum doi ani. Iată ce frumos și caligrafic scrie: Grigore Antipa, carnet de elev, eliberat la data de 30 iunie 1884.
Tânărul luă pătrățelul de hârtie în mână. Da, chiar nu mai știa unde îl pusese. Acum, că l-a găsit, o să-l păstreze. Avea medii bune. Evident că cele mai bune note le avea la științele naturii și la germană, preferatele sale. La fel a fost și în 1885, când a terminat liceul: tot la aceleași materii avea cele mai bune rezultate.
– D-aia mergi acum la facultate în Germania, Grigore! În liceu erai bun la toate, dar mai ales la ce-ți trebuie acolo, în Germania: să vorbești pe limba lor și să știi științele naturii…
– Adică nemțește și păsărește.
– Exact! Și să ai și… umor.
– N-am umor, dar am noroc. Am avut baftă cu tine, că erai deja la aceeași facultate, în Germania și cunoșteai rostul lucrurilor. Tare greu îmi era dacă nu deschideai tu drumurile în fața mea. Așa, m-am luat după tine. A fost Nicu – căci așa îi zice mai toată lumea – la pensionul lui Mărgineanu, a fost și Grigore! A terminat Nicu Liceul Institutele Unite, așa am făcut și eu, am petrecut șapte ani acolo. S-a înscris nenea la Universitatea din Iași și apoi s-a dus la Jena, în Germania, hop și eu, varianta mai mică, la fel.
– Să scrii în memorii, la bătrânețe, cât de mult te-a ajtat frate-tu.
– Lasă că faci tu asta, ești mai talentat și îți place de pe acum să-ți notezi memoriile.
Adevărul este că Nicu era un frate cum mulți și-ar fi dorit, chiar i-a deschis drumurile lui Grigore. Era mai mare decât el, frate din altă căsătorie a mamei. De aceea pe el îl chema Leon, nu Antipa.
Se aveau unul pe celălalt de când le muriseră ambii părinți. Tatăl, Vasile Antipa, avocat, s-a dus când era Grigore foarte mic. La doar cinci ani după tragedia asta, a căzut și mama, răpusă de o blestemată febră tifoidă. Femeia avea atunci doar 35 de ani. Așa au rămas ei singuri, în grija lui moș Panaite Șendrea, fratele mamei. Nu se poate plânge de nimic, unchiul a avut grijă de ei, dar… Câteodată îl apuca un dor nespus de părinți. Mai ales de mama, pe care o avea în minte mai clar. Resimțea parfumul ei discret și foșnetul rochiei când se apleca să-l îmbrățișeze de noapte bună. Și își mai amintea de ea bolnavă, când ei, băieții, o priveau de dincolo de ușă. Nu-i lăsa doctorul să intre în camera ei… Și revedea mereu ultimele lor zile împreună, când mama, ca într-un delir trist, făcea planuri de plecare la Paris. „Când termină liceul, merg cu Nicu la Universitate, în Franță”, spunea femeia încrezătoare, ignorând faptul că de-abia vorbea, erau ultimele ei puteri… Ei, da, i se umezeau ochii de dor de fiecare dată când povestea despre mama, chiar dacă acum era flăcău în toată firea.
După moartea părinților, cei doi frați s-au ajutat mult unul pe altul. Sigur, i-a crescut moșu’ Panait și soția lui, i-a susținut și cucoana Mărgineanu, soția directorului pensionului la care făcuseră școala primară, i-a alintat și coana Zoița Secară, prietena mamei. Dar nici unul nu reușise să fie atât de apropiat de sufletul lui cum era fratele său.
Un exemplu era tocmai discuția despre facultate, când Nicu l-a convins să plece la Jena. După bacalaureat, Grigore începuse studiul la Universitatea din Iași, la Științele naturale. Îi plăcea, știa că asta e ceea ce dorea să facă. Dar Nicu i-a arătat o altă perspectivă. Studiase și el la Iași, medicina. Apoi plecase la Jena, la o universitate veche și renumită, un fel de centru al biologiei în Europa. Așa că fratele mai mare putea face comparații, văzuse și altceva dincolo de Iașiul lor drag. Acum se pregătea de doctorat, pe care urma să-l susțină la aceeași facultate. Întors în țară pentru câteva săptămâni, îl găsise pe Grigore studiind pentru școală. Și-a dat seama că acesta putea și merita mai mult de atât:
– Trebuie să profiți de ocaziile pe care ți le oferă viața, îi spusese atunci. Sigur, la Iași sunt profesori buni, nu-i vorbă, dar ai cărți, ești la curent cu toate noutățile din domeniul tău, Grigore?
Nicu spusese asta privind trist broșurile de pe masa de lucru a fratelui său: revista Contemporanul, Letourneau și câteva însemnări despre Karl Marx.
– Hmm, zise Nicu nemulțumit, prea puțin pentru un student cu mintea ta, Grigore. Îți amintești cât timp am pierdut noi în liceu, copiind caiete întregi de cursuri pentru că nu existau manuale? Și chiar dacă ai avea cărțile care îți trebuie, continuă Nicu, știm amândoi că șțiințele naturii nu se studiază doar citind. Îți trebuie laboratoare, trebuie să pleci în expediții în natură, pe mare, de exemplu.
Cartea Genialii poate fi achiziționată de la: