Jessica apăsă cu toată greutatea trupului pe volan. Roata se învârti spre stânga și ușa se deschise. O adiere ușoară îi mângâie obrajii, învolburându-i părul. Simți că inspiră alt aer, mai bogat. Deschise larg ușa și se pomeni înaintea unui zid de verdeață, scăldat în lumină aurie.
Un soare galben? Nu. Sticlă filtrantă!
Trecu pragul și ușa se închise în urma ei.
„O seră!” șopti ea.
Era înconjurată de plante și arbuști, în vase mari, de pământ ars. Recunoscu o mimoză, un gutui înflorit, o sondagi, o pleniscentă înveșmântată în flori verzui, un akarso cu dungi verzi și albe… trandafiri…
Până și trandafiri!
Se aplecă să inspire parfumul unei uriașe flori roz, apoi se îndepărtă și-și plimbă ochii de jur-împrejur.
Un zgomot ritmic îi invada simțurile.
Dădu în lături o perdea deasă de frunze și privi către mijlocul serei. Văzu o mică fântână, cu marginile joase, canelate. Învârtejindu-se, un arc de apă se răsfira și cădea răpăind în bazinul de metal.
Jessica se supuse regimului rapid de limpezire a percepției și începu să cerceteze metodic locul. Încăperea părea pătrată, cu latura de vreo zece metri. După poziția față de extremitatea holului și după ușoarele deosebiri de construcție, deduse că fusese adăugată pe acoperișul acestei aripi cu mult după terminarea clădirii originale.
Pe latura sudică, se opri în fața vastei suprafețe de sticlă filtrantă, se întoarse și privi în jur. Tot spațiul era ocupat cu plante exotice de climă umedă. Din masa de verdeață răzbătu un foșnet. Jessica se încordă, apoi zări un simplu servok cu mecanism de ceasornic și brațe pentru stropit. Unul din brațe se înălță și pulveriză un voal diafan de stropi, burându-i obrajii. Brațul se retrase și Jessica privi ținta aspersorului: o ferigă arborescentă.
Era pretutindeni apă în încăperea aceasta. Apă. Pe o planetă unde apa era cea mai prețioasă sevă a vieții. O risipă atât de flagrantă, încât Jessica simți că-i îngheață ceva în adâncul sufletului.
Privi soarele, prin geamul de sticlă galbenă. Atârna la orizont, deasupra crestelor ascuțite ale imensului lanț muntos căruia i se spunea Scutul de Piatră.
Sticlă filtrantă, gândi ea. Pentru a face acest soare alb mai blând și mai familiar. Cine să fi construit sera? Leto? I-ar sta-n fire să mă surprindă cu un astfel de cadou, dar timpul a fost prea scurt. Și a avut de rezolvat probleme mai serioase.
Își aminti de raportul care menționa că multe case din Arrakeen au ecluze la uși și la ferestre, pentru păstrarea și regenerarea umidității interioare. Leto susținuse că pentru a-și demonstra de la bun început puterea și bogăția vor ignora în mod deliberat asemenea precauții și nu vor proteja ferestrele și ușile reședinței decât împotriva prafului omniprezent.
Dar această seră era o demonstrație mai elocventă decât absența oricăror ecluze. Jessica se gândi că acest loc de plăcere conținea destulă apă ca să asigure traiul pe Arrakis a o mie de persoane… dacă nu mai multe.
Păși de-a lungul peretelui de sticlă, continuând să scruteze interiorul. Noua perspectivă îi dezvălui o suprafață metalică lângă fântână – tăblia unei măsuțe pe care se aflau un blocnotes și un stilograf, parțial mascate de-o frunză ca un evantai. Se apropie de masă, observă semnele lăsate de Hawat, apoi se aplecă asupra mesajului înscris pe blocnotes:
„DOAMNEI JESSICA.
Fie ca locul acesta să-ți ofere tot atâta plăcere câtă mi-a dăruit mie. Te rog, îngăduie acestei încăperi să-ți amintească o lecție pe care-o știm de la aceleași învățătoare: apropierea unui lucru dorit înclină la prea multă îngăduință. Făgașul acesta este periculos.
Cu cele mai bune gânduri, MARGOT, DOAMNĂ FENRING”
Jessica dădu din cap. Știa de la Leto că fostul reprezentant al Împăratului pe Arrakis fusese Contele Fenring. Dar mesajul camuflat al însemnării, formulate în așa fel încât să-i dea de înțeles că aceea care-o scrisese era tot Bene Gesserit, îi cerea acum toată atenția. În treacăt, avu totuși un gând amar: Contele s-a căsătorit cu doamna sa. Însă chiar în aceeași clipă, începu să caute mesajul ascuns. Trebuia să existe unul. Rândurile așternute la vedere conțineau enunțul cifrat pe care orice Bene Gesserit, neconstrânsă de vreo Injoncțiune a Școlii, era obligată să-l transmită, la nevoie, altei Bene Gesserit: „Făgașul acesta este periculos”.
Jessica pipăi cu vârfurile degetelor fețele paginii, căutând micile puncte codificate. Nu găsi nimic. Degetele alunecară pe muchiile blocului. Nimic. Cuprinsă brusc de neliniște, așeză blocul așa cum îl găsise. Să fi fost ceva legat de poziția lui? Dar Hawat scotocise sera și nu încăpea îndoială că mutase blocnotesul din loc. Privi frunza ce atârna deasupra mesei. Frunza! Își plimbă un deget pe suprafața interioară, pe margini, peste peduncul. Aici era! Degetele descoperiră șirurile de semne minuscule și le parcurseră dintr-o mișcare: „O primejdie imediată îi amenință pe fiul tău și pe duce. Unul din dormitoare a fost amenajat ca să-ți ademenească băiatul. H. L-au înțesat cu capcane mortale detectabile, lăsând una care-ar putea să scape nedescoperită”. Jessica își stăpâni pornirea de-a o rupe la fugă spre dormitorul lui Paul; trebuia să afle întregul conținut al mesajului. Degetele citiră înfrigurate, mai departe: „Nu cunosc precis natura pericolului, dar e ceva în legătură cu un pat. Ducele este amenințat de trădarea unuia dintre tovarășii sau locotenenții săi de încredere. H. Plănuiesc să te ofere unui favorit aflat în slujba lor. Iartă-mă că nu-ți pot spune mai mult. Sursele mele sunt sărace, deoarece Contele nu-i în solda H. În grabă, M. F.”.
Jessica lăsă frunza și dădu să se repeadă spre ieșire. În momentul acela însă, ușa ecluzei se deschise violent și Paul sări peste prag, strângând ceva în pumnul mâinii drepte. Împinse ușa cu umărul, o zări pe mama sa, trecu iute printre frunze până la ea, observă fântâna și vârî pumnul încleștat sub jetul de apă.
– Paul! (Jessica îl prinse de umăr, privindu-i fix pumnul.) Ce-ai în mână?
– Un vânător-căutător. L-am prins în camera mea și i-am zdrobit capul, dar vreau să fiu sigur. Apa o să-l scurtcircuiteze.
Vorbise cu dezinvoltură, dar Jessica sesizase tensiunea care-l stăpânea.
– Scufundă-l! Porunci ea.
Paul se supuse.
– Dă-i drumul. Lasă-l în apă!
El scoase mâna, și-o scutură de apă, privi acul de metal care zăcea nemișcat pe fundul bazinului. Jessica rupse o ramură și împinse cu ea ghimpele ucigaș. Era mort. Dădu drumul ramurii în apă și-și privi fiul. Ochii lui examinau încăperea și Jessica recunoscu în intensitatea privirii Metoda Bene Gesserit.
– Locul ăsta poate ascunde orice, spuse el.
– Am motive să consider că-i sigur.
– Și camera mea ar fi trebuit să fie. Hawat a zis…
– A fost un vânător-căutător, îi aminti ea. Manevrat de cineva aflat în casă. Telecomanda are rază de acțiune limitată. S-ar putea ca obiectul să fi fost introdus după terminarea investigațiilor lui Hawat.
Dar în același timp se gândi la mesajul înscris pe frunză:”…trădarea unuia dintre tovarășii sau locotenenții săi de încredere”. Dar nu Hawat. O, în nici un caz Hawat.
– Oamenii lui Hawat percheziționează chiar acum clădirea, spuse Paul. Vânătorul era cât pe ce s-o omoare pe bătrână care-a venit să mă trezească.
– Shadouta Mapes, murmură Jessica, amintindu-și discuția de pe scară. Tatăl tău vrea să asiști la…
– E o treabă care poate să mai aștepte. De ce crezi că locul ăsta prezintă siguranță?
Jessica îi arătă blocnotesul și-i explică. Paul păru ceva mai ușurat. Pe ea însă zbuciumul sufletesc n-o părăsi. Un vânător-căutător! Gândi. Maică milostivă! Trebui să apeleze la toate resursele trupului ei antrenat ca să-și înăbușe o criză de tremur isteric.
Paul răspunse calm:
– E mâna Harkonnenilor, firește. Va trebui să-i distrugem.
În ușa ecluzei se auzi un ropot ușor – Semnalul de recunoaștere al agenților lui Hawat.
– Intră, strigă Paul.
Ușa se deschise și un bărbat înalt, în uniformă Atreides și cu insigna lui Hawat pe caschetă, trecu pragul.
– Ah, aici erai, Domnule! Spuse el. Menajera m-a îndrumat încoace. (Privirea lui parcurse încăperea.) Am descoperit un tumul în beci. Înăuntru era un individ cu o cutie de comandă pentru căutători.
– Vreau să fiu de față la interogatoriu, zise Jessica.
– Îmi pare rău, Doamnă. N-am reușit să-l prindem viu.
– Și n-aveți nici un indiciu ca să-l identificați?
– Deocamdată n-am găsit nimic, Doamnă.
– Era un arrakian? Întrebă Paul.
Jessica dădu din cap: întrebarea era judicioasă.
– Are înfățișarea băștinașilor, răspunse omul. După cum arăta, e de presupus c-a fost ascuns în tumul cu mai bine de-o lună înainte de sosirea noastră. Ieri, când am inspectat beciul, pietrele și mortarul erau intacte. Sunt gata să-mi pun în joc reputația pentru asta!
– Nu pune nimerii la îndoială conștiinciozitatea dumitale, spuse Jessica.
– O pun eu, Doamnă. Ar fi trebuit să cercetăm subsolul cu ultrasunete.
– Presupun că o faceți acum, zise Paul.
– Da, Domnule.
– Dați-i de știre tatălui meu că vom întârzia.
– Imediat, Domnule. (Omul se întoarse spre Jessica.) Ordinele lui Hawat sunt ca în asemenea situații domnul cel tânăr să fie pus la adăpost. (Ochii săi cercetară din nou interiorul serei.) Locul acesta-i sigur?
– Am motive să cred că da, răspunse Jessica. A fost inspectat și de Hawat și de mine.
– Atunci am să stau de pază afară, Doamnă, până ce mai controlăm o dată clădirea.
Se înclină, îl salută pe Paul cu mâna la caschetă și ieși.
Paul rupse cel dintâi tăcerea:
– Poate că n-ar strica să controlăm și noi clădirea, mai târziu. Ochii tăi ar putea să descopere lucruri pe care alții nu le văd.
– Aripa asta era singurul loc pe care nu-l cercetasem. Am lăsat-o la urmă pentru că…
– Pentru că Hawat s-a ocupat personal de ea.
Jessica îi aruncă o privire scurtă, iscoditoare.
– N-ai încredere în Hawat?
– Ba da… Dar a îmbătrânit… Lucrează prea mult. Ar trebui să-i mai ușurăm povara.
– N-am reuși decât să-l insultăm și să-i diminuăm eficiența. După pe-o să afle ce s-a întâmplat, nici o insectă n-o să mai poată pătrunde în aripa aceasta. Îi va fi rușine să…
– Trebuie să luăm propriile noastre măsuri.
– Hawat a servit cu cinste trei generații Atreides. Merită tot respectul și toată încrederea noastră… Întreit.
– Când faci ceva care nu-i place, tata spune „Bene Gesserit!” de parcă ar înjura.
– Și ce nu-i place tatălui tău?
– Să-l contrazici.
– Tu nu ești tatăl tău, Paul.
O s-o îngrijoreze, gândi el, dar trebuie să-i spun ce mi-a destăinuit acea Mapes despre existența unui trădător printre noi.
Cartea Dune poate fi achiziționată de la: