A fost pur și simplu un calcul greșit când s-a zis că în 1900 se va termina viața pe Pământ. Aflați că în acel an nu se întâmplase nimic. Institutul astronomic regal din Copenhaga, înființat de Tycho Brahe, a dat ceva mai târziu detalii și a făcut corecțiile necesare – cum a scris rivalul gazetei Aurora Bosforului, informatul cotidian de seară The Istanbul Times, citând depeșa Agenției Havas. Vezi în pagina a treia despre cursa automobilistică Paris-Istanbul. Lângă caricatura cu un zeppelin și doi îngeri, scria că abia în luna mai va fi Judecata de Apoi. Era vorba de o eroare astronomică, rezultată din calculele lui Kepler. De aia se întârziase cu câțiva ani, anume zece. Cel-de-Sus ne-a păsuit o vreme, dar de făcut se face! Erați nerăbdători să se sfârșească odată comedia! Pokeriștilor, uite că sunteți serviți cu quintă roială! a scris sardonic la gazetă neobositul Take Vafiades, cunoscut pentru faptul că picura venin de viperă în călimara cu cerneală. A fost băgat la beci pe motiv că stârnise panică în mahalale. Ce dacă, bre, coada cometei acoperea jumătate de cer! Ce înseamnă, bre, viața! comisarul a fost cel care i-a pus cătușele la mâini și l-a băgat la celula 23, aleasă pentru că mirosea cel mai tare a igrasie, șobolani și pișat. Uneori, noaptea se înființa în pușcărie un vampir să golească de sânge trupurile nefericiților prizonieri. Nu a fost cazul cu bietul Take Vafiades, scăpat ca prin minune. A fost sfătuit să nu se întoarcă în arest, pentru că nu o să mai aibă un așa noroc. Dintre toate descrierile pe care le avem astăzi – presă, arhive – după un secol de la acele întâmplări minunate, reținem doar amintirile lui Ephraim Mîrza, publicate postum. Afli că distinsul gazetar a supraviețuit arestării, dar și-a pierdut memoria și nu a lăsat nimic scris. Ajunsese în așa har încât când vedea drapelul saluta cu degetele la tâmplă. Când vedea un polițai, bătea călcâiele. Oare sa-l fi inspirat Take Vafiades pe comisar, cu plăcerea lui nebună de a-și pleca urechea la ce zice lumea prin localuri rău-famate? Nu prea știm, presupunem doar că Ephraim Mîrza datorează naturii lui sceptice relatarea exactă a faptelor. Nu s-a lăsat purtat de zvonuri, speculații și fantasmagorii precum acel gazetar prea celebru, obligat să înflăcăreze închipuirea cititorilor ca să vândă tiraje. De aici i s-a tras și pocinogul. Le-a înflorit până a ajuns la beci. Comisarul a notat simplu tot ce a văzut în acea noapte, când nimeni nu credea să mai apuce ceasul de apoi.
Stătea în grădină cu nevastă-sa, Arara. Trecuse de miezul nopții. Abia terminase de reparat un ceas, marea lui pasiune. I-l dăduse un vecin, după ce îi căzuse în apă. Era fericit dacă te duceai la el cu ceasul și îi ziceai – Mîrza efendi. fă-i ceva, nu reușesc să dorm dacă nu îl aud. Acum stătea cu cadranul la ureche și asculta mulțumit ticăitul surd. S-a uitat spre cer, de unde trebuia să apară cometa să ne facă terci. Își imagina cum va fi ultima clipă. Pe Bosfor pluteau vase cu felinarele aprinse… Un miros puternic de chiparoși venea dinspre dealuri, laolaltă cu cel de putreziciune, adiind de la un vas care își golea încărcătura de pește. Ohooo, câte nu s-au întâmplat atunci! S-a auzit un huruit groaznic, ca și cum pământul i-ar fi crăpat comisarului sub tălpi – era în picioarele goale, îi plăcea să simtă iarba. Nu trebuia să te uiți în jos – se vedeau șobolani, șerpi, guzgani împuțiți, cârtițe înfricoșate ieșind la suprafață. Dacă priveai spre înaltul cerului, ți se arăta o oglindă uriașă trasă de scripeți. Atârna de norii ca aburii de la baia turcească unde mergea vinerea să-și curețe jegul. Porunca de a fi ridicată oglinda trebuie să fi venit de la preamăritul sultan. Lui Ephraim Mîrza îi era clar că Alah nu lăsa munții de pilaf ca să se ocupe de măruntele treburi omenești. A presupus că oglinda era reflexia focului de artificii în acea noapte, adâncită în lumina plină de strălucire a lunii. Ce a văzut de fapt viitorul memorialist era apa întunecată a Bosforului sub mulțimea trasoarelor și a fuzeelor. Măritul sultan Mehmet V Reșat serba un număr de zile de la suirea sa pe tronul otoman. S-a vestit să știr cei care trăiau din mila lui și să fie fericiți. Aniversarea părea să cadă cu cometa, în noaptea de 18 spre 19 mai. În Fanar, Patriarhia a dezmințit ferm că ar fi gonit dracii din oraș, întrucât prea se înmulțiseră. Totuși fusese văzută o scară rezemată pe un nor și niște nebuni din balamuc suind în șir pe ea. Pe acolo au urcat astfel la ceruri circa un milion de suflete dornice să ajungă în Rai. Se știe că dracii coboară în măruntaiele pământului, nu se ridică la ceruri, dar așa sună povestea. S-au ordonat arestări – niște ingineri hidraulici care născociseră mașinăria, alături de niște farsori care percepuseră taxă naivilor. Apoi trei contrabandiști care traficau aripi de înger și un sticlar refugiat de la Murano, vinovat că vedea strâmb. Plus niște marinari care răspândiseră zvonul că e sfârșitul lumii.
Cartea Skepsis. Cartea cu povești poate fi achiziționată de la: