Atmosfera din cameră se destinsese dintr-o dată. Medicii zâmbeau ca tâmpiții și Will chiar îi făcu semne prietenești cu mâna. Până și agentul de pază părea sa zâmbească.
– Timpul meu este foarte limitat, așa că voi foarte scurt, mormăi Dawson, după ce sorbise aproape toată apa din carafă. Dragă prietene, conform Amendamentului care îmi poartă numele, adică Amendamentul Dawson, al doilea Amendament Dawson. Ai auzit de el?
– Nu. recunoscu franc John.
Nu-l interesa politica, nici măcar ca subiect de discuție. Își vedea de treaba lui și atât. Nu discuta cu nimeni politică și, mai ales, nu spunea nimic împotriva guvernului. De vreme ce drepturile lui politice erau atât de limitate încât erau ca și inexistente la ce și-ar mai fi bătut capul cu politica, domeniu deschis cu adevărat numai celor din clasele superioare.
– Păcat, îmi faci misiunea mai grea, reflectă congresmanul, sugându-și un dinte. (Se părea ca are o înclinație deosebită spre apucături grosolane.) Amendamentul Dawson, al doilea Amendament care-mi poartă numele, după cum ai observat, se referă la protejarea cu orice preț a cetățenilor care aparțin clasei A4+ și, în anumite cazuri, și a celor din restul categoriei A. Însă prioritate au cetățenii A4+, adică geniile, cei care sunt capabili ca, prin contribuția lor personală, să producă elementele de progres de care are nevoie societatea noastră, omenirea în general. Geniile au prioritate absolută, după cum am zis…
– Și? făcu John. Nu-și venea a crede ochilor. Cerea explicații unui cetățean A4+ și culmea era că le și primea. Nu înțelegea mare lucru, dar de obicei un individ care avea cocarda ca a lui era ignorat cu desăvârșire de cei din A și B. În alte circumstanțe probabil s-ar fi ales cu o privire disprețuitoare sau chiar cu o amendă substanțială din partea polițiștilor cibernetici care erau foarte atenți ca cetățenii din clasele superioare să nu fie deranjați de indivizii inferiori.
– Și. Uite cum stă treaba. Brendan, băiatul de care vorbeam, unul dintre excepționalii A4+ suferă de o maladie incurabila, rară și inexplicabilă, care i-a afectat inima. E cu un picior în groapă, dacă e sa ne exprimăm mai lipsit de eleganță (se pare că Dawson era un expert în a face lucruri lipsite de eleganță). Dacă medicina nu ar fi fost atât de avansată ar fi fost mort de multă vreme, o pierdere irecuperabilă pe care guvernul nu și-o poate permite. Malcom este implicat în producerea unui nou motor pe bază de hidrogen care va avea un randament superior oricărui motor construit până acum. În fine, presupun că aspectele astea pur tehnice nu te interesează, nu e cazul să-mi pierd timpul cu expuneri care nu te privesc. Din păcate, cu tot progresul medicinei, nu s-a găsit un tratament pentru boala de care suferă Malcom, singura lui șansă fiind transplantul de inimă. Un transplant foarte delicat, având în vedere condițiile de lucru și starea pacientului. Brendan. Guvernul, de fapt țara întreagă, omenirea întreagă, are nevoie de o inimă. O inimă care, practic, va trece dintr-un corp de categoria C+ în unul de categoria A4+. Inima ta…
În timp ce Dawson turuia bine dispus, ca și cum ar fi lăudat calitățile uluitoare ale ultimei limuzine produse de GMC și nu despre soarta întregii omeniri, așa cum voia să se înțeleagă, John analiza în viteza situația disperată în care se afla.
Își aminti dintr-o dată despre al doilea Amendament Dawson și tot ceea ce presupunea el. Tim bodogănise o săptămână întreagă pe marginea prevederilor Amendamentului, oripilându-se la gândul că națiunea americana, cea născută din democrație, nu se revolta cu trup și suflet împotriva acestei atrocități. Personal, nu se sinchisise prea mult, simțindu-se la adăpost de prevederile Amendamentului, pe care-l socotea pe atunci doar un simplu act legislativ, fără prea multă acoperire în practică. Să se revolte alții, el nu avea nici un chef.
Iată însa ca venise ziua în care Amendamentul Dawson îl privea chiar pe el. Ţinând cont de sacrificiul pe care îl cerea tara de la el se putea considera un om mort.
Inima. I se cerea inima. Într-o vreme inimile prizonierilor, ale celor considerați, într-un fel, la fel de demni de dispreț ca și cetățenii de categoriile C, D sau E și F, erau oferite drept jertfe zeilor. Acum i se cerea cu zâmbetul pe buze să-și jertfească inima pe altarul patriei. Asta era crimă! Pe vremea când Constituția cea mai democrată din lume oferea aceleași drepturi tuturor cetățenilor, indiferent de abilități și posibilități genetice, o asemenea cerere ar fi fost considerată drept o monstruoasă crimă împotriva umanității, dar acum nu era decât o crimă legală, privită cu aceeași detașare care se acorda în trecut unei exproprieri în interesul statului.
Ei bine, nu avea de gând să-și lase inima în mâinile lor. Criminali nenorociți, însemnați cu insigne aurii sau de diamant. Îi zâmbeau, îl băteau cu palma pe umăr, îi vorbeau ca unuia din categoria lor, dar asta nu însemna că-i vor arata mila atunci când. Grija pe care i-o arătau era numai pentru inima lui, pe care aveau de gând să i-o confiște în interes de stat. Mai știa că oricine intra sub incidența Amendamentului Dawson nu putea spera să mai scape. Guvernul, transformat într-un instrument de represiune, își urmarea doar propriile-i interese. Treptat, simți cum îl înconjura panica. Dacă putea face ceva, trebuia s-o facă cât mai repede, înainte de a fi dus în sala de operație. N-o să-i lase să-l omoare.
Furia orbitoare se instală pe neașteptate în locul panicii. Personal, se considera un om deosebit de calm, dar accepta ideea ca furia este de preferat panicii.
Ca împins de un resort uriaș, țâșni de pe scaun și îl îmbrânci pe pretențiosul posesor al insignei de diamant, aproape fără să-și dea seama ce face. Abia după ceva timp va reuși sa pună cap la cap evenimentele care se petrecuseră în spital.
Congresmanul icni ca un porc lovit în stomac după o masa copioasă și se prăbuși peste masă, chiar peste raportul Pungașului, care căscase gura de uimire. Ce se întâmpla ținea de domeniul fantasticului. Imposibil! Un individ din categoria C îndrăznea să ridice mâna asupra unui posesor de insignă de diamant. Și culmea, îl îmbrâncea din toată inima…
Și John ramase preț de o fracțiune de secundă imobil. Nu și-ar fi închipuit asta niciodată. Să lovească pe cineva pe care, în mod normal, nici nu i s-ar fi permis măcar să-l privească. Toți cei prezenți erau uluiți de îndrăzneala lui, chiar și agentul care, firesc, ar fi trebuit să preîntâmpine o astfel de manifestare din partea lui John.
Trebuia să profite de momentul de confuzie pe care-l crease și s-o șteargă. Nu era cazul să i se explice până la capăt ce se aștepta de la el. Nu era bătut în cap. Ticăloșii! Îi doreau inima, la propriu, și i-o aduceau la cunoștință cu zâmbetul pe buze, de parcă o asemenea posibilitate ar fi trebuit să-l dea pe spate de încântare. Câtă ipocrizie! N-o să se lase așa ușor, dacă-i voiau inima trebuiau să i-o smulgă de-a dreptul din piept.
Se repezi către ușă, gata să lovească pe oricine ar fi încercat să-l împiedice să fugă.
Primul care își reveni fu chiar congresmanul, care urlă:
– De ce stați ca boii?! Puneți mâna pe el…!
Agentul cu haine de piele tresări și se puse în mișcare. Fusese luat și el prin surprindere de violența reacției lui John, dar era un tip antrenat, care-și petrecea o mare parte a timpului în sala de sport, lovind sacul de nisip sau ridicând greutăți. Nu trebuia neglijat.
Agentul încercă un placaj, ca la rugby, aruncându-se asupra mijlocului lui John, grăbit să-l strivească sub greutatea lui. Din fericire acesta reuși să anticipeze mișcarea și fandă lateral. Agentul se prăbuși pe podea, atingându-l în treacăt cu cotul. Un șut bine plasat între picioarele netrebnicului și individul începu să urle ca din gură de șarpe. Cel puțin timp de un minut agentul era scos din cărți. Pentru orice eventualitate îi mai trase și un picior în plina figură. Un bocanc țintuit, de șantier, face totdeauna o impresie deosebită. Auzi osul nasului trosnind sub țintele de fier, iar sângele țâșni din abundentă. Ce chestie! Până acum câteva clipe trăise cu convingerea că agenții sunt de-a dreptul invulnerabili, imposibil de doborât cu ajutorul armelor convenționale. Supra-oameni aflați deasupra vulgului, reprezentat de categoriile B, C și D (nici nu merita să pomenească de restul categoriilor) care și-ar fi putut desființa oponenții inferiori numai privindu-i disprețuitor. Înțelesese însă, în numai câteva clipe, ca până și agenții A+ nu erau, în fond, decât niște oameni obișnuiți, care nu se deosebeau de restul lumii decât prin cocardele strălucitoare. În rest, sufereau și sângerau la fel ca indivizii de rând, pe care John îi asimila categoriei din care făcea parte.
Ramirez se repezi tremurând asupra lui mai mult pentru a face impresie în ochii congresmanului. Nu era decât un șoarece de bibliotecă. Îi aruncă în cap scaunul pe șezuse câteva minute prin amabilitatea lui Dawson și a celorlalte lichele, iar medicul se prăbuși gemând la pământ, ținându-se de bot. Un firicel de sânge se scurgea pe podea.
Cartea Amendamentul Dawson poate fi achiziționată de la: