Până la urmă Declan reuși să se smulgă din grupul admiratoarelor lui și își făcu loc să ajungă la Holly.
– Ia te uită, Domnul Popularitate. Sunt onorată că ai venit să schimbi o vorbă cu mine. Toate fetele o măsurau pe Holly de sus până jos, întrebându-se ce naiba vedea Declan la femeia asta matură.
Declan izbucni în râs și își frecă mâinile cu statisfacție.
– Știu! Treaba cu formația merge grozav. Se pare că voi avea parte de ceva acțiune în seara asta, spuse el făcând pe grozavul.
– În calitate de soră e întotdeauna o plăcere să aflu asta replică sarcastic Holly. I se părea imposibil să stea de vorbă cu Declan, neputând menține un contact vizual cu el, deoarece el scruta mulțimea.
– Haide, Declan, ce mai aștepți, du-te să flirtezi cu aceste frumuseți, în loc să stai aici lipit de sora ta mai mare.
– A nu, nu e asta, protestă el, dar am aflat că în seara asta va veni un tip de la o casă de discuri ca să ne asculte.
– Wow, grozav! Holly făcu ochii mari, încântată. Se părea că lucrul ăsta conta mult pentru fratele ei, și se simțea vinovată că nu îi arătase vreo urmă de interes până acum. Își roti privirea pentru a zări pe cineva care ar fi semănat cu un tip de la o casă de discuri. Oare cum ar fi trebuit să arate? Probabil că nu stând într-un colț și luând febril notițe pe un carnețel. Într-un târziu, atenția îi fu atrasă de un bărbat care părea mult mai în vârstă decât restul celor din sală, cam de vârsta ei. Era îmbrăcat într-o jachetă neagră de piele, pantaloni largi negri și un tricou de aceeași culoare. Stătea în picioare cu mâinile în șolduri, privind către scenă. Da, ăsta sigur era de la o casă de discuri. Era neras și părea că nu dormise de zile întregi. Probabil că și mirosea urât. Sau poate că era un ciudat căruia îi plăcea să participe la seri studențești și să arunce ocheade fetelor. Și asta era posibil.
– Uite-acolo, Deco! Holly ridică un pic vocea ca să se facă auzită și arătă în direcția bărbatului. Declan se însufleți brusc și privi în direcția arătată de Holly. Zâmbetul i se stinse imediat, când îl recunoscu.
– Nu, ăla e DANNY! strigă el și scoase un chiot pentru a-i atrage atenția.
Danny se răsuci, încercând să ghicească cine îl strigă, dădu din cap recunoscându-l și-și făcu loc spre ei.
– Salutare, omule, spuse Declan strângându-i mâna.
– Bună, Declan, sunteți gata? spuse el neliniștit.
– Da, e OK, spuse Declan fară entuziasm. Probabil cineva îi spusese lui Declan că e ca lumea să te porți de parcă nu ți-ar păsa de nimic.
– Ai verificat sunetul, e totul în regulă?.
– Au fost câteva probleme, dar le-am rezolvat.
– Deci totul e în regulă?
– Sigur.
– Bine, se relaxă el și se întoarse spre Holly.
– Iartă-mă că te-am ignorat, sunt Daniel.
– Mă bucur să te cunosc, eu sunt Holly.
– Vai, iertați-mă, îi întrerupse Declan.
– Holly, el este proprietarul; Daniel, ea este sora mea.
– Soră? Nu prea semănați.
– Mulțumesc lui Dumnezeu, îi șopti Holly pe furiș lui Daniel, iar el râse.
– Hei, Deco, noi urmăm! îi strigă un băiat cu părul albastru.
– Ne vedem mai târziu, le spuse Declan și o luă la fugă.
– Succes! îi strigă Holly în urma lui.
– Deci ești un Hogan, spuse ea întorcându-se spre Daniel.
– Păi nu, de fapt sunt un Connolly, zâmbi el, am preluat localul acum câteva săptămâni.
– Da? exclamă surprinsă Holly, nu știam că l-au vândut. Atunci o să-i schimbi denumirea în Connolly?
– Nu-mi pot permite atâtea litere pe fațadă, e un nume cam lung. Holly râse.
– Ei bine, acum toată lumea îl știe ca Hogan’s, probabil ar fi o prostie să-l schimbi.
Daniel încuviință din cap.
– De fapt acesta a fost motivul principal.
Deodată Jack apăru în cadrul ușii de la intrare, iar Holly îi făcu semn cu mâna.
– Îmi pare rău că am întârziat, am pierdut ceva? spuse el îmbrățișând-o și sărutând-o pe obraz.
– Nu, de abia acum o să înceapă. Jack, acesta este Daniel, proprietarul.
– Mă bucur să te cunosc , spuse Daniel dând mâna cu el.
– Sunt buni, ce zici? îl întrebă Jack, arătând cu capul în direcția scenei.
– Să-ți spun drept, nu i-am auzit niciodată cântând, spuse îngrijorat Daniel.
– Ai avut ceva curaj! râse Jack.
– Sper că nu prea mult, răspunse el uitându-se în direcția scenei, unde se afla formația.
– Recunosc câteva fețe aici, spuse Jack, scanând mulțimea. Și mulți nu au împlinit optsprezece ani.
O adolescentă purtând blugi rupți și un top până la buric trecu încet pe lângă Jack cu un zâmbet nesigur pe față. Își duse un deget la buze. Jack făcu semn din cap că a înțeles.
Holly se uită întrebător la Jack.
– Care-i treaba?
– A, îi predau engleză. Are doar șaisprezece sau șaptesprezece ani. Totuși e fată bună. Jack o urmări cu privirea, în timp ce aceasta se îndepărta.
– Dar ar face bine să nu întârzie mâine la oră.
Holly privi cum fata bea bere cu prietenii ei, dorindu-și în acea clipă să fie și ea profesoară la o școală, așa cum era Jack; toți elevii păreau să-l iubească. Și era ușor să-ți dai seama de ce: era un tip amabil și sufletist.
– Lui să nu-i spui că nu au împlinit optsprezece ani, spuse încet Holly, arătând cu capul spre Daniel.
Lumea începu să ovaționeze, iar Declan cu o figură afectată își puse pe umăr chinga de la chitară. Muzica începu, astfel că nu mai era chip să porți vreo conversație. Mulțimea din sală începu să sară în sus și în jos, călcând-o pe Holly pe picioare. Jack o privea râzând, amuzat de disconfortul ei evident.
– Pot să vă aduc ceva de băut? strigă Daniel făcând un gest de parcă ar fi amestecat băuturi. Jack ceru un Budweiser, iar Holly un 7-Up. ÎI urmăriră pe Daniel care se chinuia să străbată mulțimea agitată și merse în spatele barului să aducă băuturile. Câteva minute mai târziu se întoarse cu paharele și un scaun pentru Holly. Holly și Jack își îndreptară din nou atenția spre scenă pentru a-l urmări pe fratele lor. Muzica nu era genul lui Holly; în plus era atât de tare și de zgomotoasă încât îi era greu să spună dacă erau buni. Era foarte departe de sunetele calde al CD-ului ei preferat cu Westlife.
După patru piese, Holly se săturase, așa că îl îmbrățișă și îl sărută pe Jack luându-și rămas bun.
Cartea P.S. Te iubesc poate fi achiziționată de la: