Părăsesc gara și, urmând indicațiile, o iau spre nord, pe o stradă cu clădiri vechi. De ambele părți ale drumului, gardurile caselor par să se întindă la nesfârșit. E prima dată în viață când văd atâtea feluri de garduri. Garduri din ulucă neagră, ziduri albe, garduri din granit, pereți acoperiți de tufe. Împrejur e liniște și pe stradă nu se vede nici țipenie de om. Nici mașini nu trec mai deloc. Aerul are un iz slab de mare. Trebuie să fie pe-aproape. Îmi ciulesc urechile, dar nu deslușesc vuiet de valuri. De undeva, de departe, probabil un șantier de construcții, vine un zgomot stins de drujbă, ca zumzetul unei albine. Drumul e presărat cu indicatoare către bibliotecă, deci nu am cum să mă rătăcesc.
În fața impresionantei porți a Bibliotecii Memoriale Komura sunt doi pruni tunși cu grijă. De la intrare pornește o alee șerpuită din pietriș. Copacii și tufele din grădină sunt foarte bine îngrijite, iar pe jos nu e nici o frunză. Pini și magnolii, trandafiri galbeni, azalee. Printre copaci sunt presărate câteva felinare de grădină mari și vechi și se zărește și un mic iaz. Ajung în sfârșit la o intrare foarte sofisticată. Mă opresc în dreptul ușii deschise și ezit un timp dacă să intru sau nu. Acest loc nu seamănă cu nici o altă bibliotecă pe care o știu eu. Am venit însă special până aici și e păcat să nu intru. Pătrund în hol și dau imediat de recepție, unde un bărbat tânăr se oferă să îmi ia bagajul, îmi dau jos rucsacul din spinare, apoi îmi scot ochelarii de soare și șapca.
– Prima dată pe la noi? Mă întreabă el.
Are o voce calmă și relaxată, mai degrabă subțire decât groasă, însă blândă și deloc supărătoare la ureche.
Încuviințez. Nu prea reușesc să articulez nimic. Sunt încordat pentru că nu mă așteptam la întrebarea asta.
Bărbatul ține între degete un creion lung și galben, cu gumă, proaspăt ascuțit și mă privește un timp cu interes.
Are un chip micuț, cu trăsături regulate, mai degrabă drăguț aș zice, decât chipeș. Poartă o cămașă albă din bumbac cu mânecă lungă și pantaloni verde-oliv, ambele fără o cută.
Are părul mai lung și bretonul îi vine în ochi când se uită în jos, dar și-l dă cu mâna pe spate. Are mânecile suflecate până la cot și încheieturi subțiri și albe. Ochelarii cu ramă subțire și delicată i se potrivesc foarte bine cu forma feței.
În piept poartă un ecuson mic din plastic pe care scrie „Oshima”. Nu seamănă cu nici un alt bibliotecar din câți am cunoscut.
– Ai acces liber la rafturi. Dacă vrei să consulți vreo carte, poți să o iei cu tine în sala de lectură. Doar pentru cărțile rare, care au ștampilă roșie, trebuie să completezi o fișă de împrumut. În sala din dreapta găsești fișe și un computer pentru a căuta în baza de date, pe care poți să le folosești în voie. Nu împrumutăm cărți acasă. Nu avem ziare și reviste. Fotografiatul este interzis. Nu se fac copii xerox. Poți bea sau mânca în grădină, pe bancă. Închidem la ora 5.
Pune apoi creionul pe birou și adăugă:
– Licean?
– Da, răspund eu după ce trag aer adânc în piept.
– Biblioteca noastră este puțin diferită de cele obișnuite, zise el. Se axează pe cărți de specialitate, cu preponderență volume vechi de haiku și poezie. Desigur, există și cărți destinate publicului larg, însă majoritatea celor care se obosesc să ia trenul și să bată tot drumul până aici sunt persoane care consultă literatura de specialitate pentru cercetare. Nimeni nu vine aici să citească Stephen King. În plus, persoanele de vârsta ta sunt o raritate. Uneori mai apar studenți postuniversitari. Chiar așa, studiezi cumva tanka sau haiku?
– Nu.
– Mă gândeam eu.
– Vă deranjez cumva? Întreb eu timid, cu mare grijă ca nu cumva să mă trădeze vocea.
– Sigur că nu, spune el zâmbind și își sprijină mâinile pe birou. Aici este o bibliotecă și sunt bineveniți toți cei care doresc să citească. Nu pot s-o spun în gura mare, dar nici pe mine nu prea mă interesează în mod aparte tanka sau haiku.
– Clădirea este superbă, remarc eu.
– Familia Komura, spune el încuviințând, este unul dintre marii producători de sake încă din epoca Edo, iar fostul cap al familiei era cunoscut în întreaga țară drept un mare colecționar de cărți și un mare iubitor de literatură.
Tatăl său era el însuși poet și astfel, mulți oameni de litere trăgeau aici când veneau în Shikoku. Wakayama Bokusei, de exemplu, Ishikawa Takuboku sau Shiga Naoya. Probabil se simțeau bine, pentru că unii stăteau timp îndelungat.
Era o familie cu tradiție în cheltuirea generoasă a banilor în scopuri literare. În cele mai multe cazuri, asemenea familii ajung să își risipească la un moment dat întreaga avere, însă, din fericire, lucrurile nu au stat așa în cazul familiei Komura. Au tratat pasiunea ca pasiune și nu au neglijat afacerea familiei.
– Erau bogați.
– Foarte bogați, spune el cu o ușoară grimasă. Poate nu cum erau înainte de război, dar și acum sunt destul de bogați. De aceea își permit să întrețină o bibliotecă atât de grozavă. Bine, devenind fundație, au reușit să-și reducă taxele de succesiune, dar asta e altă poveste. Dacă te interesează clădirea, azi de la ora două se organizează un mic tur, la care poți să participi. Se ține o dată pe săptămână, marțea, și chiar azi e marți. La etaj avem o colecție mai neobișnuită de picturi și desene și, având în vedere arhitectura interesantă a clădirii, n-ar strica s-o vezi.
Îi mulțumesc.
Îmi zâmbește în semn de „n-ai pentru ce”, apoi ia din nou creionul și ciocane în birou cu capătul cu gumă, foarte liniștit, ca să mă încurajeze parcă.
– Dumneavoastră sunteți ghidul?
Oshima zâmbește.
– Eu sunt un simplu asistent. Doamna Saeki este directoarea, adică șefa mea. Este chiar înrudită cu familia Komura. Dânsa va conduce turul. Este o persoană minunată, sunt convins că o să-ți placă.
Pătrund în încăperea spațioasă, cu tavan înalt și mă învârt printre rafturile cu cărți, căutând ceva care să-mi capteze interesul. Câteva grinzi groase, superbe, traversează tavanul. Razele de vară timpurie pătrund prin ferestre. Geamurile sunt deschise și se aude ciripitul păsărelelor din grădină. Pe rafturile din față, așa cum mi-a spus Oshima, sunt foarte multe cărți despre poeți sau scriitori de haiku, antologii de poezie, cărți de critică sau biografii, precum și numeroase volume de istorie locală.
Rafturile din spate sunt destinate științelor umanistice generale: antologii de literatură japoneză, antologii de literatură universală, individuale, limbă veche, filosofie, dramaturgie, istoria artei, sociologie, istorie, biografii, geografie.
Când le deschid, dintre pagini se răspândește un aer vechi, un miros specific, emanat de cunoștințele profunde și trăirile puternice ce dorm liniștite, de multă vreme, între copertele lor. Le răsfoiesc inspirând adânc acel miros și le pun înapoi în raft.
Până la urmă aleg un volum din O mie și una de nopți, o colecție frumos legată, în traducerea lui Burton, și o iau în sala de lectură. De mult mi-am propus s-o citesc.
Biblioteca de-abia s-a deschis și sunt singur în sală. Dețin monopol complet asupra acestei încăperi rafinate. Arată exact ca în poza din revistă. Are tavanul înalt, e spațioasă, dar caldă. Prin ferestrele deschise pătrunde o adiere de vânt. Perdelele albe freamătă în tăcere, iar vântul aduce cu el mirosul plajei. Canapeaua e foarte comodă, ireproșabilă, într-un colț al camerei e o pianină. Mă simt de parcă am venit în vizită pe la o cunoștință foarte apropiată.
Stând pe canapea și privind în jurul meu, realizez că acesta este locul pe care îl caut de atâta timp. Eu căutam exact un astfel de loc retras, ca un fald al lumii. Până acum însă nu a fost decât un loc secret, fictiv și încă parcă nu-mi vine a crede că există în realitate. Închid ochii și trag aer în piept, aer care plutește în mine, ca un nor diafan. O senzație minunată. Îmi trec ușor palma peste husa crem a canapelei. Mă duc la pianină, ridic capacul și îmi așez ușor degetele pe claviatura un pic îngălbenită. Închid capacul și fac câțiva pași pe covorul vechi, cu model de struguri. Învârt mânerul vechi de la fereastră. Aprind lampadarul, apoi îl sting. Admir tablourile de pe perete, rând pe rând. Mă așez apoi din nou pe canapea și îmi reiau lectura. Mă concentrez asupra cititului.
Cartea Kafka pe malul mării poate fi achiziționată de la: