„Orice copil de șapte ani are dreptul la supereroi. Și cu asta, basta! Și cine nu-i de acord e bătut în cap de-a binelea!”
Așa zice bunica Elsei.
Elsa are șapte ani. De fapt, aproape opt. Nu prea se pricepe să aibă șapte ani, șție asta. Știe și că-i… altfel. Directorul școlii tot spune că Elsa trebuie „să se adapteze”, ca să „funcționeze mai bine în compania celor de aceeași vârstă”. Alți adulți îi zic că-i „foarte matură pentru vârsta ei”. Elsa știe că ăsta-i doar un alt fel de-ai spune că-i „superenervantă pentru vârsta ei”, căci o zic numai când îi corectează că nu pronunță corect „deja-vu” sau că spun „vroiam” în loc de „voiam”. Cum greșesc, de obicei, capsecii. Și atunci zic că-i „matură pentru vârsta ei”, zâmbindu-le forțat părinților. Ca și cum ar fi o handicapată, ca și cum Elsa îi jignește nefiind o tâmpită, doar pentru că are șapte ani. Din cauza asta n-are nici un prieten, în afară de bunica. Din cauză că toți cei de șapte ani de la școala ei sunt niște tâmpiți, așa cum sunt, de regulă, copiii de șapte ani. Dar Elsa e altfel.
Bunica îi zice mereu să-și bage picioarele în ce zic capsecii. Doar toți supereroii sunt altfel. Că, de-ar fi superputerile ceva normal, le-ar avea toată lumea.
Bunica are șaptezeci și șapte de ani. De fapt, aproape șaptezeci și opt. Nici ea nu prea se pricepe să aibă șaptezeci și șapte de ani. Se vede că-i bătrână, fiincă are pielea ca hârtia de ziar îndesată în pantofi uzi. Dar despre ea nu spune nimeni că-i matură pentru vârsta ei. „Vioaie pentru vârsta ei”, îi zic uneori oamenii mamei Elsei. Și, când zic asta, sunt fie foarte îngrijorați, fie de-a dreptul nervoși, iar mama oftează și întreabă cât le datorează pentru „pagube”. Ca atunci când bunica a zis că-i vina oamenilor dacă n-au bunăvoința „să fie naibii cooperanți” și trag frâna de mână fix când ea îl parchează lateral pe Renault. Sau atunci când fumează în spital de pornește alarma anti-incendiu și, pe urmă, când vin paznicii și o obligă să-și stingă țigara, țipă că „dar-ar naiba să dea, totul trebuie să fie al dracului de corect politic în ziua de azi!” Sau ca atunci când a construit un om de zăpadă în fața balconului lui Britt-Marie și al lui Kent, l-a îmbrăcat în haine adevărate și l-a lăsat astfel încât să arate ca un om căzut de la etaj. Sau ca atunci când umblau prin cartier bărbați îmbrăcați elegant în costume negre, cu ochelari de soare, și sunau la toate ușile să le povestească oamenilor despre Dumnezei, Isus și Rai, iar bunica, cu halatul de casă desfăcut, trăgea în ei de pe balcon cu bile din vopsea colorată. Britt-Marie nu se putea hotărî ce o indigna mai tare: pușca de paintball sau faptul că bunica n-avea nimic pe sub halat. Ca să fie sigură, a reclamat-o la poliție și pentru una și pentru alta.
Da, în situații dintr-astea zic oamenii că bunica e „vioaie pentru vârsta ei”. Bine, mai zic și că-i nebună, dar bunica, de fapt, e un geniu. Și puțin țicnită în acealași timp. Bunica a fost doctoriță, a primit tot felul de premii și jurnaliștii au scris articole despre ea. S-a dus în cele mai groaznice locuri din lume, când toată lumea fugea de ele. A salvat vieți și s-a luptat cu răul peste tot. Așa cum fac supereroii. Dar, în cele din urmă, cineva i-a zis că-i prea bătrână ca să mai salveze vieți. Elsa bănuiește că, de fapt, acel cineva i-a zis bunicii că-i „prea nebună”. Așa că acum nu mai e doctoriță. Bunica numește cineva-ul ăsta „societatea” și spune că „totul trebuie să fie al dracului de corect politic în ziua de azi”, și de-asta nu mai are ea voie să opereze oameni. Și că totul a avut, la o adică, de-a face cu faptul că societatea „atâta se fandosește cu interdicția asta de a se fuma în sala de operație”. Păi, cine să mia poată lucra în condițiile astea? Zi și tu!
Așa că acum stă mai mult acasă și le înnebunește pe Britt-Marie și pe mama. Britt-Marie e vecina bunicii, iar mama e mama Elsei. De fapt, Britt-Marie e și vecina mamei Elsei, fiindcă mama Elsei e vecină cu bunica Elsei. Iar Elsa e și ea, bineînțeles, vecină cu bunica, pentru că Elsa locuiește cu mama. Mai puțin o dată la două săptămâni când petrece sfârșitul de săptămână cu tata și Lisette. Mă rog, și George e vecin cu bunica. Că George locuiește cu mama. Cam încurcată treaba.
Cartea Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău poate fi achiziționată de la: