Privirea lui Helen se opri puțin asupra neînsemnatului anunț de pe ultima pagină a ziarului bisericesc. Învățătoarea răsfoi rapid publicația, în vreme ce elevii ei erau ocupați cu niște exerciții de gramatică. I-ar fi plăcut să citească mai degrabă o carte, dar numeroasele întrebări ale lui William o scoteau mereu din atmosferă. Și de această dată, capul cel blond al băiatului de unsprezece ani se ridică în mijlocul exercițiului.
– În alineatul al treilea, domnișoară Davenport, este copii sau copiii?
Helen dădu la o parte suspinând ziarul și îi explică băiatului pentru a nu știu câta oară în acea săptămână diferența dintre substantivul articulat și cel nearticulat. William, fiul cel mai mic al angajatorului ei, Robert Greenwood, era un copil drăguț, dar nu prea inteligent. Avea nevoie de ajutor la fiecare exercițiu și uita explicațiile lui Helen mai repede decât putea ea să i le ofere. Era emoționant de neajutorat, făcând adulții să se topească la auzul mieroasei lui voci copilărești, înaltă ca de soprană. Lucinda, mama lui, nu îi rezista niciodată. Când se lipea de ea și îi propunea să facă ceva împreună, aceasta anula de obicei toate meditațiile lui Helen. De aceea, William nici nu învățase să citească bine și chiar și cele mai simple exerciții de scriere îi dădeau mare bătaie de cap. Nici nu se punea problema să meargă la un colegiu, ca de exemplu la Eaton sau la Oxford, cum visa tatăl lui.
George, fratele lui William, care avea șaisprezece ani, nici măcar nu se străduia să se prefacă înțelegător. Se strâmbă cu subînțeles și arată spre un pasaj din manual, unde se afla propoziția la care lucra William de o jumătate de ceas. George, un băiat înalt și deșirat, terminase deja traducerea din latină. Lucra mereu repede, chiar dacă nu de fiecare dată fără greșeli; materile clasice îl plictiseau. Aștepta cu nerăbdare să ajungă la firma de import-export a tatălui său. Visa la călătorii în țări îndepărtate și la expediții spre noile piețe din colonii, care creșteau sub domnia reginei Victoria aproape din oră în oră. George se născuse cu siguranță negustor. De pe acum dădea dovadă de pricepere la negocieri și știa să se folosească foarte bine de șarmul său. Reușea să o păcălească până și pe Helen să-i scurteze orele de școală. Încercase și în acea zi, după ce William pricepuse, în sfârșit, ce anume trebuia să facă sau cel puțin de unde putea copia rezolvarea. Când Helen îi luă caietul pentru a-i controla exercițiul, băiatul îl împinse provocator la o parte.
– Ooooh, domnișoară Davenport, chiar vreți să mai trecem prin toate astea încă o dată? Ziua e prea frumoasă să mai învățăm! Haideți să jucăm mai bine crochet…, ar trebui să vă îmbunătățiți tehnica. Altminteri, o să stați fără rost la petrecerea din grădină și niciun tânăr nu o să vă remarce. Nu o să vă bucurați de căsătoria cu un conte și va trebui să vă ocupați până la sfârșitul zilelor dumneavoastră de cazuri disperate, cum este cel al lui Willy.
Helen aruncă o privire pe fereastră și își încruntă fruntea văzând norii.
– Bună idee, George, dar se apropie nori de ploaie. Până când o să strângem pe aici și o să ajungem în grădină, o să ne ude din cap până în picioare și asta mă va face și mai puțin atrăgătoare pentru vreun conte. Dar cum ți-a venit ideea că aș avea astfel de intenții?
Helen încercă să își ia o figură cât mai indiferentă. Și asta o putea face foarte bine: dacă lucrai ca guvernantă în înalta societate londoneză, învățai în primul rând să îți controlezi trăsăturile feței. Rolul lui Helen în casa Greenwood nu era nici de membru al familiei, nici de angajat obișnuit. Ea participa la mesele comune și deseori la activitățile din timpul liber, însă se ferea să își exprime neîntrebată opiniile sau să se comporte astfel încât să iasă în evidență. De aceea, nici nu putea fi vorba să se amestece, pur și simplu, printre oaspeții tineri. Stătea mai retrasă, pălăvrăgea politicoasă cu doamnele și avea grijă, de la distanță, de elevii ei. Firește că, în acest răstimp, cerceta cu privirea din când în când și oaspeții de sex masculin și, uneori se abandona, cu ochii deschiși, câte unui vis romantic în care se plimba prin parcul conacului cu un viconte arătos sau vreun baronet. Însă era imposibil ca George să fi remarcat acest lucru!
Cartea În Țara Norului Alb poate fi achiziționată de la: