Comandantul își citește Amadisul pentru a patra sau a cincea oară. Ca în orice alt roman cavaleresc, nu lipsesc bătăliile sângeroase, picioarele și brațele amputate de la încheieturi, trupuri retezate în două, ceea ce spune mult despre forța brutală a acestor cavaleri spirituali, de vreme ce, pe atunci, nu erau cunoscute, nici imaginabile, virtuțile tăioase ale aliajelor metalice cu vanadiu sau molibden, azi ușor de găsit în orice cuțit de bucătărie, ceea ce demonstrează cât am progresat în direcția cea bună. Cartea povestește, în amănunt și cu deliciu, încâlcitele amoruri ale lui Amandis de Gaula cu Oriana, amândoi copii de regi, ceea ce n-a împiedicat-o pe mama lui să-l abandoneze, prouncind ca pruncul să fie dus la mare și acolo, într-o lădiță de lemn, cu o spadă alături, să fie părăsit în voia curenților maritimi și a forței valurilor. Cât despre Oriana, sărmana, împotriva voinței sale, s-a văzut promisă în căsătorie de prorpiul ei tată, împăratul Romei, când toate dorințele și iluziile ei se îndreptau spre Amadis, pe care-l iubea de când avea șapte ani, când băiatul avea doisprezece, deși, după fizic, părea de cincisprezece. S-au văzut și s-au iubit într-o clipă de vrajă care a rămas intactă toată viața. Era epoca în care rătăcitoarea cavalerie își pusese în minte să desăvârșească lucrarea lui Dumnezeu, adică, să elimine răul de pe planetă. Era, de asemenea, vremea în care iubirea nu exista dacă nu era extremă, radicală, în ea fidelitatea absolută era un dar al spiritului la fel de natural cum este mâncatul și băutul pentru trup. Și, vorbind despre trup, e cazul să întrebăm cum s-o fi simțit Amadis, atât de crestat de cicatrici, îmbrățișând trupul perfect al Orianei, cea fără pereche. Armurile, fără molibden și vanadiu, nu serveau la mai nimic, iar naratorul poveștii nu ascundea fragilitatea plă©ilor de metal și a cămășii de zale. O simplă lovitură de spadă zdrobea un coif și spărgea capul dinăuntru. E uimitor cum au reușit oamenii aceia să ajungă vii în secolul nostru.
Aș vrea eu, suspină comandantul. Barem pentru o vreme, nu l-ar deranja să renunțe la gradul de căpitan și să călărească, precum un nou Amadis de Gaula, pe plajele insulei stâncoase sau prin codrii și munții unde se aciuaseră dușmanii Domnului. Viața unui capitan de cavalerie portughez, pe vreme de pace, este foarte plictisitoare, îți trebuie un mare efort de imaginație să găsești ceva amuzant de făcut în ceasurile de moarte ale zilei. Căpitanul și-l imaginează pe Amadis călărind pe aceste povârnișuri agreste, cu nemilosul pietriș chinuind copitele calului, iar scutierul Gandalim spunându-i prietenului său că e momentul să se odihnească. Dorința fantezistă îi devie direcția gândurilor spre o chestiune din afara literaturii, legată de disciplina militară în ceea ce are ea mai esențial, îndeplinirea ordinelor primite. Dacă comandantul ar fi intrat în cugetările regelui Dom Joao al treilea în momentul, descris înainte, când regala persoană și l-a imaginat pe Solomon și suita sa pășind pe întinsele și monotonele distanțe ale Castiliei, n-ar fi acum aici, urcând și coborând aceste râpe, aproape de povârnișuri periculoase, în timp ce bouarul încearcă să nu se îndepărteze prea mult când potecile rudimentare, prost trasate se fac nevăzute sub șisturile hărtănite și stâncile căzute. Deși regele n-a apucat să-și exprime opinia și nimeni nu se încumetase să i-o ceară pentru un lucru atât de neînsemnat, ofițerul comandant general al cavaleriei aprobase ruta pe câmpiile Castiliei, aceasta era într-adevăr cea mai indicată, cea mai lină, practic, cum am mai spus, o plimbare pe câmp. Așa se stabilise, și s-ar spune că nu exista nici un motiv petnru o reconsiderare a itinerarului, când secretarul Pero de Alcacova Carneriro, informat din întâmplare de acestă hotărâre, s-a hotărât să ia poziție asupra subiectului. Și a spus, Nu mi se pare o idee bună, domnule, de numiți o plimbare pe câmp, dacă nu vom fi prudenți, s-ar ptuea să aibă consecințe negative, foarte serioase, grave chiar. Nu văd de ce, domnule secretar. Imaginați-vă că, în timpul traversării Castiliei, ar putea să apară probleme de aprovizionare cu populația, atât din pricina apei, cât și a furajelor, închipuiți-vă cum ar fi dacă oamenii de acolo ar refuza orice negoț cu noi, chiar dacă asta este împotriva interesului lor de moment. Da, e posibil, a recunoscut ofițerul. Închipuiți-vă, de asemenea, că bandiții, care sunt mulți acolo, mai mulți decât aici, văd ce protecție redusă oferim elefantului, treizeci de soldati de cavalerie nu sunt nimic. Permiteți-mi să nu fiu de acord, domnule secretar, dacă treizeci de soldati portughezi erau la Termopile de o parte sau de alta, de exemplu, rezultatul luptei ar fi fost diferit.
Cartea Călătoria Elefantului poate fi achiziționată de la: