Oftez și mă las pe spate pe banchetă, încercând să ignor monologul interminabil al lui Nefericire. Se pare că acesta nu se înșală. Clonele reprezintă o știre extrem de importantă. Țin capul de afiș al știrilor de săptămâni întregi, încă de cqnd au sosit în această vară în Statele Unite, și s-a anunțat că aveau să urmeze cursurile Academiei Darkwood, chiar alători de puștii după care fuseseră realizate. Nici nu e de mirare că întreaga țară e ca în transă. Șase elevi de la Academia Darkwood vor fi colegi de clasă cu clonele lor, care au ADN-ul identic cu al lor și cu care s-au întâlnit pentru prima oară doar cu puțin timp în urmă. Eu, cea de altădată, aș fi manifestat mai mult interes pentru subiect, l-aș fi bâzâit tot timpul în legătură cu asta pe Oliver, nerăbdătoare să-l aud disecând fiecare frântură de informație despre modul straniu în care au fost crescute și despre existența lor neobișnuită. Dar în aceste zile nu-mi pasă decât de un singur lucru: să țin la distanță senzația cuțitului cu lamă zimțată înfipt în piept.
Loraxul ajunge la baza unei coline și virează pe un drum cu pietriș care duce printre tufișuri și pădure către centrul Academiei Darkwood.
– Mă întreb dacă te vei întâlni imediat cu ele… meditează Nefericire. Sau mai târziu, după ce fiecare se va instala în cam…?
– Putem să ascultăm știrile? îl întrerup brutal.
– Bineînțeles, Emma, mi-ar plăcea și mie să aud ce se mai spune.
– De fapt, mă gândeam că ar fi plăcută niște muzică…
Dar Nefericire prinsese deja un post de știri și era evident că nu mă auzise. Nu aveam chef să repet, așa că m-am lăsat din nou pe spătarul banchetei, ca să ascult.
– Este o plăcere să vă avem astăzi împreună cu noi, spunea o femeie distinsă a cărei imagine apare în câmpul meu vizual. Imaginea este aproape tridimensională. Pentru ascultătorii noștri care nu sunt familiarizați cu activitatea lui, oaspetele nostru de astăzi este Jaeger Stanwick, un jurnalist cunoscut pentru implicarea lui în mișcarea proclonare.
– Mă bucur că mă aflu aici, spune o voce cunoscută.
În raza mea vizuală se materializează silueta lui Jaeger, arătând la fel de neîngrijit ca de obicei.
Îl recunosc nu numai pentru că a devenit faimos, sau mai degrabă infam, pentru părerile lui despre clonare. Jaeger este și tatăl uneia dintre cele mai bune prietene ale mele de la Darkwook: colega mea de cameră, Prudence Stanwick. Toată lumea îi spune Pru.
– Ne puteți oferi o opinie clară în legătură cu această zi memorabilă? insistă reporterul.
– Cuvântul memorabil nici măcar nu reușește să descrie în întregime acest eveniment, spune Jaeger. Sosirea acestor șase adolescenți la Academia Darkwood…
– Clonele, îl întrerupe reporterul. Adolescenții tocmai au transmis presei o declarație scrisă în care se dezvăluie pseudonimul pe care și l-au ales pentru cei din jur. Când au aflat pentru prima oară în ce împrejurări s-au născut, au început să se adreseze unul altuia cu apelativul „Clonă”.
Jaeger încuviințează printr-un gest din cap.
– Cred că acești adolescenți și-au dorit să preia controlul asupra modului în care lumea îi percepe. Prin faptul că ne-au oferit – nouă și presei – un nume pentru ei, mai degrabă decât să ne permită să le născocim noi unul, ne arată că se consideră răspunzători pentru propriul destin. Și o fac cu un admirabil simț al umorului, aș putea adăuga. Dar după cum spuneam…
– Continuați…
– Sosirea acestor șase adolescenți la Darkwood poate fi considerată o oportunitate extraordinară.
– Cum așa?
– Este șansa noastră să-i primim cu brațele deschise în viețile noastre. Să le oferim spațiul și respectul pe care le merită, astfel încât să poată arăta lumii cine sunt.
– Și că nu ascund interese malefice? remarcă reporterul.
Jaeger se încruntă.
– Sunt băieți și fete, asemenea copiilor noștri, Demetria. La fel ca oricare alt adolescent din America, au țeluri și visuri, temeri și ambiții. Pot fi răniți profund. Pot simți durere, și iubire, și bucurie. Este timpul ca lumea să devina conștientă de acest lucru.
– Închide-l! strig. Te rog. Mi se învârte capul de la toată discuția asta despre Clone.
– Ai terminat deja de ascultat? întreabă Nefericire. Știi deja tot ce este de știut despre ele?
– Nu, răspund eu, încercând să nu-i permit lui Nefericire să mă afecteze. Nu este decât un robot; nu are ce să facă dacă a fost programat să fie deosebit de atent. Am ajuns. La Darkwood. Vezi?
– Aveți dreptate! Sunteți atât de perspicace, domnișoară Chance.
Rezist tentatiei de a-mi da ochii peste cap de exasperare în timp ce masina trăgea în fața clădirii principale, un conac în stilul reginei Anne care pare ușor dezechilibrat, ca și când ar fi situat pe mai multe planuri suprapuse. În timp ce Loraxul se oprește la mică distanță în spatele celorlalte mașini ce înaintează încet în fața școlii, simt cum mă încordez. De-a lungul aleii se înșiră colegi de clasă care se îmbrățișează și sporovăiesc. La fel ar fi trebuit să fiu și eu cu Oliver. Dar nu mai este posibil.
Cartea Clonele poate fi achiziționată de la: