Am adăugat pe listă ceea ce aflasem în dimineața aceea de la Graciela. Pe facturile de la cărțile de credit pe care i le cerusem pentru a urmări cumpărăturile făcute de soțul ei am găsit și câteva făcute chiar de ea. De exemplu, era acolo o plată făcută către magazinul Nordstrom, pe data de 21 februarie. Când am întrebat-o, mi-a spus că folosise cardul de credit la magazinul din cadrul mallului Promenade. Am întrebat-o dacă de atunci a mai fost pe acolo, și mi-a spus că nu.
Când am adăugat data respectivă celor pe care le scrisesem cu o seară înainte am văzut că evenimentul se întâmplase cu doar o zi înainte ca furtul GPS-ului să fie raportat la poliție. Ceea ce însemna că era foarte probabil ca Graciela să fi fost la mall în chiar ziua în care fusese furat aparatul. Fotograful care o urmărise fusese în același feribot cu Graciela, poate chiar se și întorsese cu ea pe insulă. Era oare posibil ca tot el să se fi strecurat pe The Following Sea în acea noapte și să fi furat GPS-ul? Și dacă s-a întâmplat așa, de ce a făcut asta? Și dacă s-a întâmplat așa, medicamentele lui Terry au fost înlocuite în aceeași noapte?
Am încercuit literele GPS în lista mea. Care era importanța acestui aparat și a furtului său în economia anchetei? Mă întrebam dacă nu acordam prea multă atenție chestiei acestuia. Poate că teoria lui Buddy Lockridge era corectă, poate că aparatul fusese, pur și simplu, furat de Finder, un concurent în afaceri. Poate că asta era tot, dar faptul că fusese furat în aceeași zi, în care Graciela fusese urmărită și fotografiată la mall, mă făcea să fiu de altă părere. Instinctul îmi spunea că exista o legătură. Numai că încă nu știam care era aceasta.
În ciuda acestui fapt, simțeam că mă apropiam de ceva concret. Cronologia alcătuită cu o noapte înainte îmi era de foarte mare ajutor pentru că îmi permitea să am o privire de ansamblu asupra tuturor evenimentelor și a momentelor în care acestea avuseseră loc. Mai aveam destule de adăugat și mi-am amintit că trebuia să mai dau niște telefoane în Las Vegas în dimineața asta. Mi-am deschis telefonul mobil și am verificat bateria. Nu putusem să încarc telefonul pe The Following Sea. Acum, era aproape descărcat. Puteam să mai dau doar un singur telefon înainte să moară. Am format numărul de telefon al Departamentului de Persoane Dispărute al poliției din Las Vegas. Am reușit să obțin legătura și am cerut cu detectivul Ritz. Apelul meu a fost pus în așteptare pentru aproximativ trei minute, timp în care telefonul a început să bipăie în fiecare minut, anunțându-mă că bateria se terminase.
– Detectivul Ritz la telefon, cu ce vă pot fi de folos?
– Domnule detectiv, numele meu este Bosch. Am lucrat la LAPD, acum sunt la pensie. În principal, am lucrat la brigada Omoruri. Acum fac un favor unei prietene. Soțul ei a trecut în neființă luna trecută și eu încerc să-i pun lucrurile în ordine. Am găsit un dosar în care este scris numele dumitale și numărul de telefon. În dosar am mai găsit și o tăietură dintr-un ziar, un articol despre unul dintre cazurile de care te ocupi.
– Ce caz?
– Disparițiile celor șase bărbați.
– Și cum îl chema pe soțul prietenei dumitale?
– Terry McCaleb. Era un fost agent FBI, pensionat. A lucrat la…
– Oh, despre el e vorba.
– L-ai cunoscut?
– Am vorbit o singură dată cu el la telefon. Nu se poate spune deci că l-am cunoscut.
– Ați vorbit despre cele șase dispariții?
– Uite ce e, cum ai spus că te cheamă?
– Harry Bosch.
– Ascultă domnule Harry Bosch, nu te cunosc și nu știu cu ce te ocupi, dar, în general, nu obișnuiesc să discut la telefon cu necunoscuți despre cazurile la care lucrez.
– Aș putea trece pe la dumneata.
– Asta nu ar schimba prea mult datele problemei.
– Știi că a murit, nu?
– McCaleb? Am auzit că a avut un infarct, că a leșinat pe barca lui și că nimeni nu a putut ajunge la timp la el. Mi s-a părut o moarte prostească. Ce caută un tip care a suferit un transplant de inimă la douăzeci de mile în larg, în mijlocul pustietății?
– Își câștiga și el existența, cred. Uite ce e, au apărut niște chestii noi și eu verific de ce se ocupa Terry în perioada de dinainte să moară. Vreau să văd dacă printre investigațiile sale este vreuna care să fi putut atrage privirea cuiva, dacă înțelegi ce vreau să spun. Tot ce vreau e să…
– Ca să fiu sincer, nu înțeleg ce vrei să spui. Vorbești de vrăji, de voodoo? Crezi că l-a blestemat cineva și așa a ajuns să facă infarct? Sunt cam ocupat, Bosch. Prea ocupat pentru astfel de rahaturi. Voi ăștia care ați ieșit la pensie credeți că noi, truditorii, avem tot timpul din lume și vă putem asculta teoriile despre vrăji. Ei bine, ce să vezi, chiar n-avem timpul ăsta.
– Asta i-ai spus și lui când te-a sunat? N-ai vrut să asculți teoria lui și nici profilul pe care-l alcătuise pentru cazul ăsta? Ai crezut că e vorba de vrăji?
– Uite ce e, omule, la ce să ne folosească nouă un profil? Chestiile alea nu deslușesc nimic. Sunt doar o grămadă de baliverne și asta i-am spus și lui, și asta a fost…
Sfârșitul frazei a fost acoperit de sunetul strident scos de telefonul meu.
– Ce-a fost asta? a întrebat el. Înregistrezi cumva toată discuția asta?
– Nu, telefonul meu mă anunță că nu mai am baterie. Terry n-a trecut pe la tine ca să vorbiți despre chestia asta?
– Nu. Cred că s-a dus direct la un ziar cu ea. O mișcare tipică pentru un agent federal.
– A apărut vreun articol despre opinia lui în Sun?
– Eu nu i-aș spune așa. Cred că și ei s-au gândit că teoria lui era o grămadă de baliverne.
Replica asta îmi dezvăluia un neadevăr. Dacă Ritz credea că teoria lui McCaleb era o balivernă, probabil că o ascultase pentru a face o asemenea judecată de valoare. După părerea mea, acest lucru denotă faptul că Ritz discutase despre caz cu McCaleb, cel mai probabil de la distanță.
– Vreau să te mai întreb doar un singur lucru, după aceea te las în pace. A spus Terry ceva despre o teorie a triunghiului? Ceva despre un punct care generează alte trei? Înțelegi ceva din toate astea?
Râsul care l-am auzit la capătul celălalt al firului nu era deloc unul plăcut. Nu părea a fi nici măcar unul din toată inima.
– Sunt trei întrebări, nu una, Bosch. Trei întrebări, trei laturi ale unui triunghi, trei lovituri, la a treia ești eli…
Telefonul muri, bateria se descărcase complet.
– Eliminat, am spus eu, terminând replica lui Ritz.
Știam că asta însemna că n-avea de gând să-mi răspundă la întrebare. Am închis telefonul și i-am dat drumul în buzunar. Aveam un încărcător în mașină. Puteam beneficia din nou de telefon imediat cum ajungeam de partea cealaltă a golfului Santa Monica. Trebuia să mai vorbesc și cu reporterul acela de la Sun, dar mă îndoiam că aveam să mă mai conversez cu Ritz.
M-am ridicat și am ieșit pe punte, unde am lăsat aerul rece al dimineții să mă răcorească. Catalina se vedea în depărtare, o stâncă gri și colțuroasă detașându-se din ceață. Trecusem de jumătatea drumului. Am auzit o fetiță strigând foarte tare către mama ei „Acolo!”. M-am uitat în direcția în care arăta fetița și am văzut că în siajul navei apăruse o turmă de marsuini. Erau cel puțin douăzeci și în câteva minute puntea s-a umplut de oameni cu aparate de fotografiat în mâini. Cred că și câțiva dintre localnici au ieșit să se uite. Marsuinii erau foarte frumoși, pielea lor cenușie strălucea asemenea plasticului în lumina dimineții. Mă întrebam dacă doar se jucau sau dacă nu cumva confundaseră feribotul cu o barcă pescărească și sperau să primească și ei ceva de mâncare.
Cartea Ultimul autograf poate fi achiziționată de la: