Am mintea complet stoarsă, dar îmi dau seama că Nathan Daldry a dormit bine.
Nathan e un băiat bun. Camera lui e foarte ordonată. Deși e de-abia sâmbătă dimineața, și-a terminat deja temele pe care le avea de făcut în weekend. A pus ceasul să sune la ora opt, fiindcă nu voia să irosească ziua. Probabil s-a culcat la zece.
Intru pe calculatorul lui și îmi verific e-mailurile, având grijă să-mi notez câte ceva despre ultimele zile ca să-mi pot aminti. Apoi mă loghez la e-mailul lui Justin și descopăr că diseară e o petrecere acasă la Steve Mason. Caut pe Google adresa lui Steve, o găsesc, iar când caut pe hartă, descopăr că distanța dintre casa lui Nathan și cea a lui Steve e de doar nouăzeci de minute de mers cu mașina.
S-ar părea că Nathan o să meargă diseară la o petrecere.
În primul rând, trebuie să-i conving pe părinții mei.
Mama lui mă întrerupe când sunt iar în propriul meu e-mail, recitind ce am scris despre ziua petrecută cu Rhiannon. Închid repede fereastra și mă supun când ea îmi spune că azi nu e zi de calculator și că trebuie să cobor la micul dejun.
Descopăr foarte repede că părinții lui Nathan sunt niște oameni foarte de treabă, care îmi dau clar de înțeles că, totuși, calitatea aceasta are o limită și n-ar trebui să fie pusă la încercare.
– Pot să împrumut mașina? întreb. Diseară este musicalul de la școală și aș vrea să mă duc să-l văd.
– Ți-ai făcut temele?
Dau din cap.
– Treburile prin casă?
– Am să le duc la bun sfârșit.
– Și ai să te întorci până la miezul nopții?
Dau din cap. Mă hotărăsc să nu le spun că, dacă nu mă întorc până la miezul nopții, am să fiu smuls din corpul meu actual. Nu cred că asta i-ar liniști.
Mi-e clar că nu vor avea nevoie de mașină diseară. Sunt genul de părinți care nu cred că e bine să ai viață socială. Au în schimb televizorul.
Petrec cea mai mare parte a zilei îndeplinind activități domestice. După ce termin și iau cina cu familia, sunt gata de plecare.
Petrecerea trebuie să înceapă la șapte, prin urmare, știu că am de așteptat până la nouă ca să-mi fac apariția – trebuie să fie destulă lume pentru a-mi ascunde prezența. Dacă ajung acolo și constat că au venit doar o duzină de puști, va trebui să fac stânga-mprejur. Dar asta nu mi se pare a fi genul de petrecere la care merge Justin.
Bănuiesc că genul de petrecere la care se duce Nathan implică jocuri de societate și Dr. Pepper. În timp ce mă întorc în orașul lui Rhiannon, accesez câteva dintre amintirile lui. Sunt ferm convins că fiecare om, tânăr sau bătrân, are o poveste bună de spus. Totuși, a lui Nathan este destul de greu de găsit. Singurul freamăt de emoție pe care pot să-l găsesc în viața lui este de când avea nouă ani și April, cățelușa lui, a murit. De atunci, nimic nu pare să-l fi tulburat prea tare. Majoritatea amintirilor lui include temele. Are prieteni, dar nu se prea întâlnesc în afara școlii. Când a ieșit din Liga Mică, a renunțat la sport. Din câte îmi dau seama, nu a băut niciodată ceva mai tare decât o bere, și chiar și pe asta la grătarul de Ziua Tatălui, îmboldit de unchiul său.
În mod normal, aș respecta parametrii ăștia. În mod normal, aș rămâne în zona sigură a lui Nathan.
Însă nu azi. Nu când am șansa să o revăd pe Rhiannon.
Îmi amintesc ziua de ieri și cum cărarea ce m-a dus prin întuneric părea într-un fel legată de ea. E ca și cum atunci când iubești pe cineva, acel cineva devine rațiunea ta de a fi. Şi poate că e invers, poate fiindcă am nevoie de o rațiune de a fi m-am îndrăgostit de ea. Dar nu cred că e asta. Cred că aș fi mers înainte, orb la toate, dacă nu s-ar fi întâmplat să o întâlnesc.
Acum îmi las viața să deturneze celelalte vieți pentru o zi. Nu rămân în parametrii lor. Chiar dacă e periculos.
La opt sunt acasă la Steve Mason, dar mașina lui Justin nu se zărește nicăieri. De fapt, nu sunt așa de multe mașini afară, în față. Așa că aștept și mă uit. După o vreme oamenii încep să sosească. Deși am petrecut o zi și jumătate în școala lor, nu recunosc pe nimeni. Toți au fost în afara razei mele vizuale.
În cele din urmă, imediat după nouă și jumătate, mașina lui Justin oprește în față. Rhiannon e cu el, așa cum speram. Când intră în casă, el o ia puțin în față, iar ea rămâne mai în spate. Cobor din mașină și îi urmez înăuntru.
Mi-e teamă că va fi cineva la ușă, dar petrecerea a escaladat deja în propria formă de haos. Invitații veniți devreme au trecut deja bine de punctul de îmbătare, iar toți ceilalți îi prind repede din urmă. Știu că arăt aiurea – garderoba lui Nathan e mai potrivită pentru o competiție de dezbateri decât pentru o petrecere de sâmbătă seara. Dar nimănui nu-i pasă. Sunt prea preocupați unii de ceilalți sau de ei înșiși ca să observe un ciudat oarecare în mijlocul lor.
Lumina e slabă, muzica e zgomotoasă, iar Rhiannon e greu de găsit. Dar chiar și numai faptul că mă aflu în același loc cu ea mă face euforic.
Justin e în bucătărie, stând de vorbă cu câțiva tipi. Pare în largul lui, în elementul lui. Termină o bere și se duce imediat după alta.
Trec pe lângă el, apoi prin camera de zi și mă pomenesc în camera de relaxare. În clipa în care pășesc înăuntru, știu că ea e aici. Deși muzica bubuie dintr-un laptop conectat la niște difuzoare, ea e lângă colecția de CD-uri, pe care o studiază. Două fete stau de vorbă în apropiere și am senzația că la un moment dat ea a luat parte la discuția lor, apoi s-a hotărât să se retragă.
Mă duc la ea și văd că pe unul dintre CD-urile din mâna ei este un cântec pe care l-am ascultat amândoi în mașină.
– Mie chiar îmi plac, spun, arătând CD-ul. Ție?
Tresare, de parcă ar fi într-o cameră liniștită, iar eu aș fi un zgomot neașteptat. Te observ, îmi vine să spun. Chiar și atunci când nimeni nu te bagă în seamă, eu o fac. O voi face.
Cartea Zi după zi poate fi achiziționată de la: