Pe mine, apariția subită a lui Fumero în relatarea părintelui Fernando Ramos mă înghețase, însă efectul asupra lui Fermin fusese fulgerător. Pălise și mâinile îi tremurau.
– Mi-a scăzut tensiunea, improviză Fermin cu un firicel de voce. Uneori, clima asta catalană ne mortifică pe noi, cei din sud.
– Pot să vă ofer un pahar cu apă? întrebă preotul, consternat.
– Dacă luminăția voastră nu vedeți nici un inconvenient… Și poate o ciocolățică, pentru treaba cu glucoza…
Sarcedotul îi turnă un pahar cu apă, pe care Fermin îl sorbi cu aviditate.
– N-am decât bomboane cu eucalipt. Vă convin?
– Dumnezeu să vă răsplătească.
Fermin înghiți un pumn de bomboane și, pe dată, păru să-și recupereze întrucâtva culoarea.
– Băiatul acesta, copilul portarului ce și-a pierdut în chip eroic scrotul apărând coloniile, sunteți sigur că se numea Fumero, Francisco Javier Fumero?
– Da, întru totul. Îl cunoașteți cumva?
– Nu, intonarăm amândoi în polifonie.
Părintele Fernando se încruntă.
– N-ar fi de mirare. Francisco Javier a ajuns, în cele din urmă, un personaj de tristă celebritate.
– Nu suntem siguri că vă înțelegem…
– Mă înțelegeți de minune. Francisco Javier Fumero este inspector-șef al Brigăzii Criminale din Barcelona, iar reputația lui se întinde, cu asupra de măsură, și până la noi, cei care nu ieșim din această incintă. Iar dumneavoastră, când i-ați auzit numele, v-ați făcut mai mic cu câțiva centimetri, aș zice.
– Acum, că domnia voastră l-ați menționat, parcă numele îmi sună oarecum familiar…
Părintele Fernando ne privi bănuitor.
– Băiatul acesta nu este fiul lui Julian Carax. Greșesc?
– Fiul spiritual, eminență, ceea ce moralicește atârnă mai greu.
– În ce soi de belea sunteți vârâți? Cine v-a trimis?
Am avut atunci certitudinea că eram pe punctul de a fi alungați în șuturi din biroul preotului și am optat pentru a-l reduce la tăcere pe Fermin și, o dată și bună, pentru a juca pe cartea onestității.
– Aveți dreptate, părinte Julian Carax nu e tatăl meu. Însă nu ne-a trimis nimeni. În urmă cu câțiva ani am dat, din întâmplare, peste o carte a lui Carax, o carte ce fusese dată dispărută, și de atunci am încercat să aflu mai multe despre el și să lămuresc împrejurările morții sale. Domnul Romero de Torres mi-a acordat ajutorul său…
– Care carte?
– Umbra vântului. Ați citit-o?
– Am citit toate romanele lui Julian.
– Le mai aveți?
Preotul tăgădui.
– Pot să vă întreb ce-ați făcut cu ele?
– Cu câțiva ani în urmă, cineva a intrat în camera mea și le-a dat foc.
– Bănuiți pe cineva?
– Bineînțeles. Pe Fumero. Nu de asta vă aflați aici și domniile voastre?
Fermin și cu mine am schimbat o privire perplexă.
– Inspectorul Fumero? De ce-ar dori el să ardă cărțile astea?
– Cine altcineva? În ultimul an pe care l-am petrecut împreună la colefiu, Francisco Javier a încercat să-l omoare pe Julian cu pușca lui taică-său. Dacă Miguel nu l-ar fi oprit…
– De ce a încercat să-l omoare? Julian fusese singurul lui prieten.
– Francisco Javier era obsedat de Penelope Aldaya. Nimeni nu știa asta. Cred că Penelope însăși nu băgase de seamă că băiatul exista. A păstrat secretul ani la rând. Pe cât se pare, îl urmărea pe Julian fără știrea acestuia. Cred că, într-o zi, l-a văzut sărutând-o. Nu știu. Ceea ce știu e că a încercat să-l omoare în plină zi. Miquel Moliner, care nu avusese niciodată încredere în Fumero, s-a aruncat asupra lui și l-a oprit în ultima clipă. Gaura glonțului încă se mia poate vedea la intrare. Ori de câte ori trec pe-acolo, îmi amintesc de ziua aceea.
– Ce s-a întâmplat cu Fumero?
– El și familia lui au fost expuzați din incintă. Cred că pe Francisco Javier l-au vârât o vreme într-un internat. N-am mai știut nimic de el vreo doi ani, până când mama lui a murit într-un accident de vânătoare. N-a existat un asemenea accident. Miquel avusese dreptate de la bun început. Francisco Javier Fumero e un asasin.
– Dacă v-aș povesti.. bâgui Fermin.
– Păi, n-ar fi de prisos să-mi povestiți domniile voastre câte ceva: ceva veridic, ca să mai schimbăm.
– Vă putem spune că nu Fumero v-a ars cărțile.
– Atunci, cine?
– Cu toată siguranța, a fost un bărbat cu fața desfigurată de foc, care își spune Lain Coubert.
– Nu cumva e…
Am încuviințat.
– Numele unui personal al lui Carax. Diavolul.
Părintele Fernando se lăsă pe spate în fotoliu, aproape la fel de descumpănit ca și noi.
– Ceea ce pare in ce în ce mai limpede e că Penelope Aldaya se află în centrul întregii chestiuni, iar despre ea știm cel mai puțin, remarcă Fermin.
– Aici nu cred că vă pot ajuta. Abia dacă am văzut-o, de la distanță, de vreo două-trei ori. Ceea ce știu despre ea e ce mi-a povestit Julian, adică foarte puțin. Singura persoană pe care am auzit-o vreodată pomenind numele Penelopei a fost Jacinta Coronado.
Cartea Umbra vîntului poate fi achiziționată de la: