Zuleiha deschide ochii. E intuneric ca-n mormânt. După perdeaua subțire, niște gâște suspină somnoroase. Mânzul de-o lună plescăie din buze, căutând ugerul mamei. Dincolo de ferestruica de la capul patului, geme surd viscolul de ianuarie. Dar nu trage curentul prin crăpături – asta mulțumită lui Murtaza, care a pus câlți la ferestre până să vină frigul. E gospodar bun Murtaza. Și un soț foarte bun. Sforăie zgomotos, cu poftă, în jumătatea de cameră destinată bărbatului. Dormi înfundat, Murtaza, înainte de ivirea zorilor e somnul cel mai adânc.
E timpul. Allah Atotputernic, ajută-mă să îndeplinesc ce mi-am propus, fă ca nimeni să nu se trezască.
Zueliha își coboară neauzit pe podea un picior desculț, apoi pe al doilea, se ridică sprijinindu-se de sobă. În toiul nopții, aceasta s-a răcit, căldura s-a dus, podeaua rece îi arde tălpile. Să se încalțe nu poate – n-ar mai reuși să se miște cu pași de pisică, ar putea scârțâi vreo scândură. Nu-i nimic, rabdă Zuleiha. Ținându-se cu mâna de latura rugoasă a sobei, din locul destinat femeii se îndreaptă spre ieșire. Aici e strâmt și întunecos, dar ea ține minte fiecare cotlon, fiecare prag – de jumătate de viață umblă de colo-colo ca pendulul, zile întregi: de la ceaun la jumătatea de cameră destinată bărbatului, cu strachinele pline și fierbinți, și înapoi, cu ele goale și reci.
De câți ani e măritată? Cinsprezece din cei treizeci ai ei? O fi mai mult de jumătate din viață, pesemne. Trebuie să-l întrebe pe Murtaza când o să fie în toane bune, să socotească el.
Să nu se împiedice de covor. Să nu se lovească cu piciorul de cufărul sculptat de lângă peretele din dreapta. Să pășească peste scândura care scârțâie de lângă colțul sobei. Să treacă neauzită de cearșaul din bumbac care desparte izba-n două, o parte pentru femeie, alta pentru bărbat… Uite că nu mai e mult până la ușă.
Sforăitul lui Murtaza e mai aproape. Dormi, dormi, pentru numele lui Allah. Femeia nu trebuie să-i tăinuiască bărbatului nimic, dar, ce să-i faci, uneori e musai.
Acum cel mai important e să nu trezească animalele. De obicei dorm în grajdul de iarnă, dar, când e ger mare, Murtaza poruncește ca păsările și puii de animale să fie aduși în casă. Gâștele nu se agită, dar mânzul bate din copită, scutură din cap – s-a trezit, blestematul. O să fie un cal bun, ager. Își trece mâna prin perdea și îi mângâie botul catifelat: liniștește-te, sunt de-a casei. El pufnește mulțumit din nări în palma ei – a recunoscut-o. Zuleiha își șterge degetele umede de cămașă și împinge ușor ușa cu umărul. Grea, acoperită pentru iarnă cu pâslă, ușa abia se deschide; prin crăpătură năvălește un nor de ger șfichiuitor. Face un pas mare, treând peste pragul înalt – asta ar mai lipsi, să calce pe el tocmai acum și să trezească duhurile rele, ptiu, ptiu! – și ajunge în tindă. Închide ușa cât poate, se sprijină cu spinarea de ea.
Slavă lui Allah, a străbătut o parte din drum.
În tindă e frig, ca pe uliță – i se face pielea de găină, cămașa de noapte n-o încălzește. Curenții de aer înghețat îi biciuiesc tălpile goale prin crăpăturile din podea. Dar nu e îngrozitor.
Îngrozitor e de partea cealaltă a ușii.
Ubîrlî karciik – Strigoaica. Așa o numește Zuleiha în sinea ei. Slavă Cerului Atotputernic, soacra nu trăiește în aceeași izbă cu ea. Casa lui Murtaza e mare, cu două izbe legate prin tinda comună. În ziua când bărbatul de patruzeci și cinci de ani o adusese în casă pe Zuleiha, de cincisprezece ani, Strigoaica, cu o suferință de martir întipărită pe față, își mutase singură numeroasele cufere, boccele și vaze în izba pentru oaspeți și o ocupase pe toată. „Îa mâna!” țipase ea amenințător la fiul ei, când acesta încercase s-o ajute la mutat. Și n-a mai vorbit cu el două luni. În același an a început să orbească rapid și fără speranță, iar după o vreme, să și surzească. În câțiva ani a ajuns oarbă și surdă ca patra. În schimb, acum vorbea mult, era de neoprit.
Nimeni nu știa câți ani are de fapt. Ea susținea că o sută. Nu demult, Murtaza se apucase să socotească – socotise îndelung și confirmase: e cum zice mama, chiar are o sută de ani. Era un copil făcut la bătrânețe, iar acum el însuși era aproape bătrân.
Cartea Zuleiha Deschide Ochii poate fi achiziționată de la: