IA-ul a simțit o clipă de mâhnire. De-a lungul anilor în care administrase stația, constatase că ființele umane respectau ordinele IA-urilor până în momentul în care acestea le afectau viețile în mod direct. Atunci, începeau să pună întrebări și să se îndoiască de motivele IA-urilor, care erau de o mie de ori mai inteligente decât orice ființă umană neaugmentată. Astfel, în caz de catastrofe, când se impunea adoptarea în mare grabă a deciziilor, IA-urile includeau în calculele lor și o predicție privind mortalitatea umană cauzată de un factor denumit „încăpățânare”.
– Securitatea Centrală a Pământului a ordonat un protocol de contact ostil. Tu și oamenii tăi trebuie să vă îndreptați imediat către Poarta Runciblului A, care va rămâne o zonă zero G, având asupra voastră toate obiectele personale pe care le puteți duce. Toate pierderile materiale pe care le veți suferi vă vor fi rambursate.
Draesil a lăsat capul în pământ.
– Dar ce mesaje îți parvin?
– Nu pot discuta despre acest lucru.
– Și încotro ne îndreptăm?
– Veți fi transferați către o secțiune cu accelerație gravitațională scăzută, de pe altă stație. După această criză, dacă va fi posibil, vă veți putea întoarce aici, alături de mine. În caz contrar, vi se va asigura cazare pe o stație spațială alternativă.
Draesil a dat din cap în semn că a înțeles și, împingându-se cu o mână, s-a desprins de perete, vorbind în microfonul prins de guler, în timp ce se rostogolea liber prin aer:
– E o situație reală, băieți. Avem cincizeci de ore la dispoziție pentru a pleca de aici. Luați-vă lucrurile și îndreptați-vă spre Runciblul A.
Apoi Celedon și-a îndreptat atenția asupra altor chestiuni, mulțumit că măcar ființele umane din acea mică secțiune provocau dureri de cap altora. Prin runcibluri trecuseră deja șapte sute treizeci de oameni. Saloanele D și E au devenit aglomerate, însă păianjenul și libarca au venit și au început să-i îndrume pe oameni către monoraiurile care aveau să îi ducă dincolo de discul principal al stației, către celelalte runcibluri, care se deschideau. Promptitudinea cu care mulțimea s-a supus acelor drone a fost pusă de Celedon pe seama unor temeri atavice: puțini oameni s-ar fi simțit ispitiți să se opună poruncilor unui păianjen de fier, având anvergura picioarelor de trei metri.
Urmau motoarele. Principalul motor de fuziune era așezat de-a lungul axei stației, ieșind în spațiul de dedesubtul său, astfel că putea să pornească în orice clipă, însă acum Celedon trebuia să folosească motoarele periferice. A examinat o zonă poziționată deasupra unuia dintre cele patru motoare, pe care nu mai erau oameni, iar Golemii plecau, la fel ca toți ceilalți. Celedon s-a apucat să închidă ecluzele, însă, după aceea, după ce a observat ceva prin intermediul camerelor de luat vederi, a redeschis o ecluză și a trimis un Golem înapoi, înăuntru. Curând, acesta s-a întors aducând un motan mare și gras sub braț, pe care l-a predat unei femei îndurerate, venite în goană ca să-și recupereze animalul. Celedon a emis un suspin siliconat, după care a închis și ultima dintre ecluze.
Motoarele de la margini fuseseră construite în baza unui proiect foarte vechi și erau alimentat cu microsfere de deuteriu și tritiu. Rezervoarele lor erau pline de pudră de deuteriu și tritiu, dar rămăseseră astfel vreme de o sută de ani. Sistemele de diagnosticare nu depistaseră nimic, nici o eroare, așadar motorul era gata să pornească, dar mai avea încă de așteptat. Stația Celedon avea o ușoară rotație în jurul propriei sale axe, nu pentru a compensa forța centrifugă gravitațională – această problemă fiind rezolvată cu multă vreme în urmă cu ajutorul plăcilor gravitaționale – ci pentru a lansa în spațiu orice navă andocată – cu toate că ultima de acest tip plecase în urmă cu treisprezece ani. După ce a verificat totul prin programul de interogare astrală, Celedon, IA-ul care deținea controlul, a așteptat vreme de douăzeci și două de minute și șapte secunde.
Acum.
Picăturile de deuteriu au fost propulsate spre camera congelatorului, unde au înghețat, fiind apoi acoperite cu pulbere de tritiu. Un inel alcătuit din injectoare a propulsat microsferele rezultate în centrul camerei principale. După ce ajungea în centrul camerei, orice sferă era captată într-o sticlă magnetică de 20 de tesla, fiind pentru scurt timp închisă într-o casetă de câmp de forță, deschis într-o parte și având suficiente spații libere ca să permită accesul fasciculelor laser de înaltă intensitate, cu arseniură de galiu. Laserele au fost pornite, declanșând fuziunea, apoi acest proces s-a repetat la o sutime de secundă mai târziu și a continuat să se repete. Plasma de heliu care a rezultat prezenta o contaminare izotopică sub 0,00001, însă a rămas primejdios de distructivă.
Prin latura deschisă a casetei au țâșnit flăcări albe, urmate de cele din camera de combustie ce avea straturi succesive de ceramică și carburi. Au trecut prin încăperi ce fuseseră ocupate anterior, transformând pereți, podele, tavane, măsuțe de cafea și canapele în gaze incandescente, pentru a fi apoi azvârlite exploziv în vid. Țâșnind din marginea stației, gazul a ars cu o lumină oranj-roșiatică. Aerul a explodat în spațiu, după care au urmat mari distrugeri. Conglomeratul de structuri s-a desprins și, sfârtecat, a fost azvârlit departe de forța de rotație a stației. Celedon a observat alarme de incendiu și sisteme apărând online și stingându-se la fel de iute, colapsând. Iar apoi, Celedon, stația, a început să se încline.
Shutdown.
Focul s-a stins. Peste două ore, a fost necesară pornirea motorului exterior 4 pentru realizarea stabilizării, ceea ce le-a oferit Golemilor timp berechet pentru a-i evacua pe ultimii șaizeci de oameni care încă se aflau în apropiere. Efectuând o verificare internă, Celedon i-a observat pe outlinkeri eliberându-se din dispozitivele de fixare de pe pereți, după ce s-a redus accelerația. Nu le plăcuse deloc acea senzație, însă asta îi ajuta să se deplaseze mai repede spre Runciblul A.
Celedon a izolat una dintre numeroasele comunicări ce i se transmiseseră și, la întrebarea lui Draesil, a răspuns: „Patruzeci și șapte de ore.” Clătinând din cap de iritare, omul a mers prin runciblu în urma unui grup de copii outlinker.
Două ore mai târziu, IA-ul a inițiat acțiunea de stabilizare. Stația era îndreptată acum spre ceea ce era, pe o rută ocolitoare, destinația dorită. Patruzeci și cinci de ore după aceea, când stația era golită în sfârșit de viața organică fragilă, Celedon și-a îndreptat atenția spre motorul principal de fuziune și a îndepărtat stratul de depuneri de pe suprafața stației, ca pe o piele inutilă. Apoi, după trei ore de ardere urmate de oprirea motorului, IA-ul a inițiat din nou motoarele periferice ca să ajusteze atitudinea stației, pentru ca după aceea să repornească motorul principal. Acum, în loc să urmeze o rută curbă și ocolitoare către soarele de destinație, stația a pornit pe drumul cel mai direct posibil, ținând seama de viteza sa inițială. Călătoria ce începea avea să dureze trei ani, însă acest lucru nu conta pentru emitentul pachetului de informații. Pentru că, în momentul în care Celedon a inițiat o conexiune completă cu runciblul expeditor, timpul de acolo, din viitor, nu se va fi schimbat deloc.
Prin Runciblul D au sosit rezervoare cu deuteriu și tritiu, iar Golemul scheletal le-a dirijat către trenul monorai, din care fuseseră îndepărtate deja toate dotările, pentru a-l transforma într-un transportor de combustibil. În timp ce acest combustibil suplimentar era deplasat către motorul principal, Celedon a urmărit totul prin ochii sutelor de roboți de întreținere ce roiau în sectorul în care se afla Runciblul A. Acel sector, având forma unei pene cu vârful retezat, fusese la origini proiectat astfel încât să poată fi ejectat din stație în cazul în care apărea o defecțiune catastrofală a vreunui runciblu. Cu toate acestea, de-a lungul anilor se scoseseră pereți despărțitori, se adăugaseră uși, iar structura sa internă se modificase. Supravegheați de Arach, roboții au adus de la o fabrică aflată în fusul central foi dintr-un compozit pe bază de ceramal3, laminate, pentru a fi livrate altor roboți care le sudau în locurile stabilite, cu ajutorul unor pulberi. Alți roboți tăiau stâlpi de structură pe care, în urma calculelor, Celedon îi socotea inutili, lăsându-i doar pe cei necesari în condițiile de decelerare de cinci G la coborârea spre soarele verde. Celedon a trimis Musca să plaseze explozivi planari la stâlpii structurali care susțineau sectorul stației. Aceste bombe erau capabile să declanșeze explozii sub formă de disc, retezând cu eleganță stâlpii de siguranță.
– Jerusalem vi se va alătura peste șaptezeci și trei de zile, l-a informat Securitatea Centrală.
– Să aștept? A întrebat Celedon. Mă aflu la doar cincizeci și una de zile depărtare de orbita solară joasă.
– Da, trebuie să aștepți. Asta îți va oferi timpul necesar pentru a încheia pregătirile.
– Pregătirile mele vor fi încheiate până când voi reuși încadrarea pe orbita solară joasă.
– Ba nu, i-a răspuns Securitatea Centrală, iar după această replică a transmis un pachet de informații.
Celedon a scanat pachetul, aflând abia acum despre anumite evenimente recente petrecute în Polity și despre amestecul inteligenței artificiale Jerusalem în aceste evenimente. Apoi, din necesitate, a analizat și a căutat să-și actualizeze multe proceduri de securitate. Ejectarea sectorului A al stației era doar o parte a acestui protocol modificat pentru cazul unui contact cu o forță ostilă. Pachetul inițial îi arătase că trebuia să se pregătească pentru eventualitatea unui atac în cadrul căruia se va folosi tehnologie Jain – o tehnologie extrem de subversivă și perversă, lăsată în urmă de o rasă de extratereștri care dispăruse de mult – însă acum existau informații suplimentare care l-au făcut pe Celedon să înțeleagă precis ce putea însemna aceasta. Dacă se poate vorbi despre frică în cazul unei inteligențe artificiale, atunci Celedon era speriat.
Cartea Agentul Cormac poate fi achiziționată de la: