"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin
Pentru a doua oară, Booth fu martor la transformare. Cum era posibil ca ochii ei să pară și mai palizi, și mai înghețați, când vorbea în pielea lui Rae? Simți vechea atracție sexuală și repulsie intelectuală pe care i-o stârnise întotdeauna fosta lui soție. Cu țigara fumegându-i între buricele degetelor, Booth o ascultă pe Rae … Citește mai mult
Torpenhow termina de numerotat ultimele pagini ale unui manuscris. Antilopa, venit să facă eterna sa partidă de șah, răsfoia articolul cu dibăcie comentând disprețuitor. „Are pitoresc, și acesta face tabloul”, zicea el; „dar ca expozeu de starea afacerilor în Europa Orientală, e destul de mediocru”. – În orice caz, eu m-am debarasat!… Treizeci și șapte… … Citește mai mult
Am simțit cum mă străbate un fior de teamă gândindu-mă la Marcie, însă l-am ignorat. De când îi păsa lui Patch de ceea ce i se întâmpla lui Marcie? De când își făcea el mai multe griji pentru ea decât pentru mine? – Mă străduiesc să simt o urmă de regret, dar se pare că … Citește mai mult
Plafonierele erau aprinse. De-a lungul pereților se întindeau lungi canapele de catifea roșie, mâncate de molii. Zidurile erau împodobite cu panoplii, alternând cu oglinzi în rame aurite și picturi sportive. Odaia de scrimă era singura odaie a Jokey-Clubului în care mirosul de tutun era atenuat și vocabularul cartoforicesc absent. De altminteri, era odaia cea mai … Citește mai mult
Eu și Emerson stăteam una lângă cealaltă, ținându-ne reciproc cu mâinile de după umeri. O așteptam pe Suzanne să vină și să vadă casa, sperând că ea va fi noul chiriaș. Contractul de închiriere actual avea să-i expire abia la primăvară, dar lui Emerson și Ted le convenea, pentru că aveau la dispoziție suficient timp … Citește mai mult
Diana a întors puțin capul, privirea i s-a risipit prin zid, departe. Zâmbetul i-a devenit trist. Era acum în jurul ei o fluiditate care o făcea într-un sens ireală. (Asta era Diana, pe care o cunoșteam poate numai eu.) A șoptit ca pentru ea: „Petre Barbu, Petre Barbu”. După un timp s-a întors către mine, … Citește mai mult
Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind dinspre Sfinții Apostoli cu un soi de valiză în mână, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindcă, obosit, o trecea des dintr-o mână într-alta. … Citește mai mult
Era un imens deșert sălbatic, cotropit din loc în loc de plante ciudate din Orient, plante care aduc puțin cu fiarele sălbatice. Sub lumina blândă a stelelor, umbra lor se prelungea pe pământ în toate părțile. La dreapta, trupul greu și întunecat al unui munte, poate Atlas… La stânga, marea nevăzută care se fierbea cu … Citește mai mult
Ei sunt cine sunt, de bine, de rău. Acum locuiesc singură. Fericită. Chiar voioasă. Sunt prea bătrână să mă preocupe problemele altora. Și nu îmi mai pierd timpul gândindu-mă atât de mult la viitor, să îmi fac griji despre lucruri care încă nu s-au întâmplat. Dar când eram tânără, mereu îmi făceam griji, nu doar … Citește mai mult
Interviul de la Good Morning, America decurse foarte bine. Realizatoarea era Joan Lunden, amabilă, ca de obicei. – Ultima oară când ați venit la emisiune, spuse Joan Lunden, tocmai începuse construcția celui mai înalt zgârie-nori din lume. Asta se întâmpla în urmă cu aproape patru ani. Lara încuviință din cap. – Așa e. Construcția Cameron … Citește mai mult