"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin
Se prea poate ca fetița să fi fost înlocuită de zâne la naștere. Era aproape invizibilă, palidă la față, iar hanoracul și pantalonii ei se confundau cu amurgul care învăluia pădurea din fundal. Stătea nemișcată, cu un braț încolăcit în jurul unui arbore hicori, și nu schiță niciun gest când mașina înaintă scârțâind pe pietriș … Citește mai mult
24 decembrie 1977 – Gus, l-ai făcut praf pe băiatul de aur! exclamă un tânăr de vreo douăzeci și șapte de ani în timp ce năvălea în biroul lui Gus, urmat de un mic alai. Ești cel mai tare, bravo! Gus Delaney se forță să zâmbească și se ridică în picioare, o siluetă profilată cu … Citește mai mult
Grecii antici credeau că destinul uman e controlat de Moire, cele trei surori mitologice însărcinate să viziteze fiecare copil, curând după nașterea lui. Clotho, cea mai puternică dintre ele, lua fusul și torcea firul vieții bebelușului, Lachesis îi măsura cu grijă lungimea, iar Atropos îl reteza, determinând astfel clipa exactă a morții. Niciun muritor și … Citește mai mult
Există prejudecăți de care poți scăpa traducând cartea potrivită. Pentru că traducerea, mai mult decât simpla lectură, oricât de atentă, presupune o imersiune totală în text, aproape senzorială, dublată de strădania de a înțelege, de a empatiza, folosind un verb la modă, cu o lume desprinsă din viață, fără să-i semene întru totul. Sigur, nu … Citește mai mult
Soldățelul făcea parte din Contingentul Biberonului, adică băiețandrii recrutați când nu mai rămăseseră bărbați – nici tineri, nici bătrâni – pentru război. Victor Dalmau l-a primit împreună cu alți răniți scoși din vagonul de marfă de-a valma, că era grabă mare, așezat precum lemnele pe niște rogojini pe cimentul Gării de Nord, de unde alte … Citește mai mult
Cu un an în urmă, sora mea, Violetta, ar fi călărit alături de mine. Astăzi, sunt însoțită doar de Sergio și de inchizitorii mei. Care alcătuiesc aceeași armată de soldați nemilostivi înveșmântați în alb, pe care toată Kenettra o cunoaște atât de bine, doar că, firește, acum mă slujesc pe mine. Când mă uit la … Citește mai mult
Nu mai avem timp, dragostea mea. Hai să încheiem cu începutul lumii, ce zici? Da. Așa o să facem. Deși e ciudat. Amintirile mele sunt ca niște insecte conservate în chihlimbar. Arareori sunt intacte aceste vieți încremenite, de mult pierdute. De obicei există doar un picior, solzii unei aripi, o bucată din toracele inferior… un … Citește mai mult
Într-un oraș mare, pe o stradă largă, la etajul al treilea al unui bloc albastru, locuia o fetiță. Nu era nici prea înaltă, nici prea scundă. Culoarea părului ei era de un castaniu care vara bătea spre galben, iar toamna, spre roșcat. Poate că era un pic cam slăbuță, dar nu s-ar zice nici că … Citește mai mult
Cu toții credeau că Diabolicii sunt neînfricați, dar în primii mei ani nu am cunoscut decât frica. Mă chinuia chiar și în dimineața în care familia Impyrean m‑a văzut în padoc. Nu puteam vorbi, dar înțelegeam majoritatea cuvintelor pe care le auzeam. Stăpânul padocului își avertiza frenetic ajutoarele: Senatorul von Impyrean și soția lui, Matroana … Citește mai mult
Trăiesc. Mor. Și mă doare! Fiecare clipă din viața mea pare a fi mereu ultima. Mă sufoc. Plămânii îmi ard. Lacrimile îmi inundă și ultima fărâmă de suflet. Adevărul e că mor. Cad în genunchi și încerc să adun cioburile. Sunt blocat într-o lume de orbi și eu sunt surd. Ei vorbesc despre ce aud, … Citește mai mult