"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin
Jack Torrance gândi: Puță mică și afectată! Ullman era înalt cam de un metru șaizeci și cinci și, atunci când se mișca, o făcea cu prețiozitatea care pare a fi exclusiv domeniul bărbaților mici și dolofani. Părul îi era pieptănat cu cărare, impecabil, costumul închis la culoare era sobru, dar plăcut. Sunt o persoană care … Citește mai mult
După ce au plecat din Palatul de Smarald, care se dovedise că nu era al lui Oz – dar unde se afla acum mormântul acelui individ antipatic pe care ka-tet-ul lui Roland îl cunoscuse sub numele de Omul Tic-Tac -, Jake a început să meargă mult înaintea lui Roland, Eddie și Susannah. – Nu-ți faci … Citește mai mult
Te-ai întrebat vreodată cât durează să sapi un mormânt? Nu te mai întreba. Pare o eternitate. Indiferent cât crezi că durează, înmulțește cu doi. Sunt sigură că ai văzut asta în filme: eroul, poate cu un pistol la cap, sapă tot mai adând în pământ, transpirând și mormăind, până când ajunge la o adâncime de … Citește mai mult
În dimineața aceea deschisese ușa și dibuise o eternitate după butonul comutatorului, ținând marginea ușii în obișnuita sa încleștare aprigă, cu ochii strâns închiși și vârful limbii strecurându-i-se prin colțul gurii asemenea unei mlădițe chinuite, ce caută cu disperare un strop de apă într-un tărâm al secetei. Caraghios? Sigur! Pe pariu! Ia te uită la … Citește mai mult
Tatăl meu nici nu prea arăta ca alții. Avea o barbă mare și stufoasă și păr lung prins într-o coadă. Purta blugi tăiați și rupți chiar și în toiul iernii și tricouri decolorate cu nume de trupe antice și de demult precum Led Zeppelin și The Who. Uneori purta și sandale. Gav Grasu spunea că … Citește mai mult
Mă trezesc pe un pat din Centrul Medical Princeton, la câteva ore de la accident. Paul stă lângă mine, bucuros să mă vadă treaz, iar un polițist stă de pază în fața ușii. Cineva m-a schimbat într-o cămașă de spital care foșnește ca un scutec când mă ridic în capul oaselor. Sub unghiile mele se … Citește mai mult
După ce mi-a vorbit despre Dee, Martin m-a condus spre o poartă de aluminiu alb, care ducea spre apartamentele numerotate de la nouă la șaisprezece de pe strada Mortlake. Am rămas surprinsă când am văzut pe marginea de sus o plăcuță metalică albastră, pe care scria cu alb: „Casa John Dee”. – Am ajuns, spuse … Citește mai mult
Metamorfoză și demență. În cursul săptămânii ce urmă acestei memorabile vinere sfinte, Charles Ward a fost văzut mai des decât de obicei, căci a transportat fără încetare cărți din bibliotecă în mansardă. Avea o purtare liniștită și rezonabilă, dar chipul lui exprima o teamă prost ascunsă, în afară de aceasta, dădea dovadă de o poftă … Citește mai mult
Drumul nostru către nord continuă, trecând de Ulm, prin Rift, pe lângă Roze și mai departe spre nord, prin regiunea Forsberg. Regatul acela demult apus devenise un câmp de luptă însângerat. Orașul Oar este situat în punctul cel mai nordic al Forsbergului, iar în pădurile de mai sus se află Ținutul Movilelor, unde Doamna și … Citește mai mult
De undeva se auzi o pendulă care bătea miezul nopții, cu sunetul ei profund, ca de clopot, estompat de draperiile de pluș și de tapiseriile atârnate pe pereții bibliotecii din vechea vilă situată pe Riverside Drive, la numărul 891. D’Agosta se retrase de lângă masă și se întinse în fotoliul capitonat cu piele, masându-și șalele … Citește mai mult